Gânduri despre cele trei maimuţe înţelepte

"Nu văd, nu aud, nu vorbesc": legea de aur a japonezilor şi a budiștilor. Numele celor trei maimuțe mistice înțelepte, ce exemplifică acest stil de viaţă, sunt:  Mizaru - nu văd (niciun rău), Kikazaru (sau Mikazaru) - nu aud (nimic rău), Iwazaru (sau Mazaru) - nu vorbesc (de rău). (Hm, se pare că există şi o a patra maimuță, Shizaru, care întruchipează principiul "să nu faci rău", care mie mi se pare cel mai important de urmat în viață). Sunt de acord şi cu celelalte trei, deşi suntem oameni (sau, mai degrabă, oameni suntem) şi tot ce e omenesc nu ne e străin, nu-i aşa? Important este să încercăm. Faza cu vorbitul e, cel puțin pentru mine, o problemă. Recunosc că vorbesc mult. Iar când vorbești mult, e imposibil să nu superi pe cineva, chiar fără intenţie. Ceea ce mă salvează este faptul că, în majoritatea timpului, sunt singură, aşa că mai bine scriu ceva sau, când şi când, vorbesc cu mine însămi...

                                  

   

Grădinărit printre gânduri

    

 În loc de motto: "Asta nu e grădina mea, dar poate fi, într-o bună zi!"

  

      Astăzi am început (recunosc, cam fără puteri după atâta stat în casă), oarece munci prin grădină. E soare, e frumos, destul de cald, deşi bate vântul, așa că vreo două ore m-am tot aferat prin natură, curățând trandafirii, adunând frunzele uscate, tăind crenguțele uscate ale pomilor şi coacăzilor etc. E plăcut, întotdeauna mi-a plăcut lucrul în grădină. În timp ce lucram, căutam în minte soluţii la nişte situaţii din viaţa mea actuală. Trebuie să recunosc că nu prea le-am găsit. Soluţiile, adică. O să mai caut şi-n zilele următoare, pentru că, de acum, o să tot grădinăresc. Apropo de găsit soluţii, iată un banc adecvat:

    "Un evreu din Rusia primește permisiunea de a emigra în Israel. La graniţă, ruşii îi controlează bagajul,  găsesc împăturit între haine un bust al lui Lenin şi-l întreabă:
    - Ce e ăsta?
     Evreul răspunde:
    - Ar trebui să întrebați CINE e ăsta, nu CE e ăsta... Ăsta e Lenin, cel care a pus bazele socialismului şi a adus bunăstarea poporului rus. L-am luat ca amintire a zilelor de prosperitate...
   OK,  rusii îl lasă  sa treacă.  Pe aeroport, în Tel Aviv, grănicerii găsesc bustul lui Lenin şi întreabă:
    - Ce e ăsta?
 Evreul răspunde:
    - Ar trebui să întrebați CINE e ăsta, nu CE e ăsta. Ăsta e Lenin, nenorocitul din  cauza căruia am părăsit eu Rusia şi l-am luat cu mine ca să am pe cine să blestem în fiecare zi.
 Îl lasă și ăştia să treacă...
   Tipul se duce acasă, pune bustul pe raftul unei biblioteci şi, la o petrecere organizată de familie cu ocazia sosirii sale, un nepot vede bustul şi întreabă:
    - Cine e ăsta?
 La care evreul îi răspunde:
   - Ar trebui sa întrebi CE e ăsta, nu CINE e ăsta. Răspunsul e: zece kilograme de aur de 24 de carate, fără impozit, vamă sau TVA!"

Mărgăritare în gânduri

     Iată ce ne spune Wikipedia Internetului despre cuvântul "mărgăritar":

      Termenul „mărgăritar” se poate referi la: 

 * mărgăritar, rocă sedimentară provenită din sfărâmarea unor minerale, roci sau organisme. Spălat și sortat la mărimi cuprinse în intervalul 4-8 mm. (numit și pietriș) este utilizat ca material de construcție, la tratamente de drumuri, terasamente etc.

* mărgăritar, boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț. 

 *mărgăritar, specie de plante erbacee, floare (lăcrămioară, cerceluș).

 * mărgăritar, numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus).

     Ei bine, domniile voastre, asta ar fi partea teoretică a gândului meu de azi. Eu vreau să mă refer, cum desigur aţi ghicit deja, la partea metaforică. E început de săptămână, şi nu orice fel de săptămână, ci Săptămâna Mare (sau a Patimilor). Mi-aş dori ca gândurile mele, şi ale tuturor, să fie nişte mărgăritare, chintesență a bunătății, liniștii sufletești, credinţei, altruismului şi păcii.

Contradicţii, dileme, confuzii şi alte gânduri

                                   Astăzi , joi, 19 martie, în anul de graţie 2015, am plecat înspre Primărie (o, nimic plăcut, a trebuit să-mi plătesc ceva taxe şi impozite!) în timpul primăverii şi m-am întors, peste vreo două ore, în plină iarnă. Destul de confuză treaba. Da, ninge, ninge straşnic, cu fulgi mari, ninge cum nu a nins în decembrie. Ca să ilustrez gândurile ce mă cutreieră, cu contradicţiile, dilemele şi uşoara nedumerire din ele, am postat cele două imagini. Specific că ăia sunt fulgi de nea. Ei, astea sunt capriciile vremii, ce putem să le facem. Nu-i aşa? Ce e mai neplăcut, în toată alternanţa asta de timp frumos şi diverse intemperii, e că atâta vreme cât a fost soare şi cald, eu zăceam cu temperatură şi dureri în gât, iar acum, că sunt ceva mai vioaie şi aveam de gând să ies prin grădină la diverse munci, iată că ninge. Nu-i nimic, focul arde în sobă, aşa că voi sta în casă şi voi pretinde că totul e bine. Celelalte dileme şi gânduri confuze, le las pentru următoarea postare...                                                              

Gânduri care-mi dau cu zecimale...

                                                                                                                                                   Nu prea am spor în seara asta la scris, şi nu pentru că n-aş avea o mulţime de gânduri care-mi roiesc prin căpşor, ci pentru că mi-a fost tare rău şi gândurile, cum aţi văzut şi-n titlu, îmi dau cu zecimale. Şi de-aia devin uşor confuză. Nu pot să mă stabilesc la vreun gând, că altul îi ia locul. De vreo cinci zile duc război cu o răceală care aproape m-a doborât. Greu! Ăsta-i unul dintre puţinele momente când regret că sunt singură. Deci, azi e vineri (şi 13!), alţii se pregătesc în mod vioi să petreacă un sfârşit de săptămână de vis şi eu cred că voi sta la căldură şi doar voi visa la asta. Şi cred că voi citi. Nu am mai citit o carte de vreo două luni. Da, mi-e ruşine, dar asta e! În timp ce scriu, la televizor e o emisiune de prezentare a pieselor de teatru, filmelor, cărţilor, expoziţiilor şi duduia care o prezintă şi-a ţuguiat graţios buzele şi a încheiat cu: "Acestea au fost recomandările noastre. Urmăriţi şi mâine "Tv Guide" (pronunţat "ti vi gaid"). De ce nu i-or fi spus oare, româneşte, "Ghid Tv", pentru că tot de atâtea ori trebuia să deschidă guriţa?!

Gânduri printre fulgi de nea. Şi "viţăvercea"...

    Motto:
"Profesorul (începând să scrâșnească): Dar Șpania, mă?
Elevul (intimidat): Și... Spania, dom'le!
Profesorul (mai aspru): Dar Șpania, unghe-i Șpania?
Elevul: ...?!
Profesorul (magistral): Șpania-i lângă Portocalia, mă boule, și vițăvercea!
Elevul (aiurit): Și... Spania și Portocalia, dom'le!
Profesorul (din ce în ce mai sus): Și mai care?
Elevul (pierdut): Vițăvercea, dom'le!"
               (Ion Luca Caragiale- Un pedagog de şcoală nouă) 

      Ei bine, în dimineaţa asta m-am simţit, pentru un moment, la fel de aiurită ca bietul şcolar din scrierea de mai sus. După soarele şi căldura de zilele trecute, când m-am uitat pe geam, pe la ora şapte, am fost brusc transpusă în plină iarnă. De atunci, fără întrerupere, ninge cu nişte fulgi mari şi pufoşi, din care cauză, cu motiv sau fără, am ieşit să mă plimb un pic pe uliţele Domneştiului natal. Le-am zis "uliţe" pentru că nu merită încă denumirea de "străzi". Fulgii de nea îmi flutură acum printre gânduri, aducându-mi în minte unul dintre momentele (rare!) când am fost aproape de starea numită convenţional "fericire". Moment pe care nu-l voi împărtăşi domniilor voastre, deşi de felul meu sunt darnică. E doar al meu. Şi apropo de "şcoala nouă" şi pedagogi, eu sunt de părere ca religia să fie o materie în orarul elevilor români, dar să fie opţională. Pe noi, ca elevi şi studenţi, nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem să studiem materialismul dialectic sau economia politică şi, iată, chiar şi-n ziua de astăzi mă îngreţoşez numai la gândul că erau obligatorii şi că mă plictiseau înfiorător.

  

Gânduri şi multe semne de întrebare

E marţi. Şi e seară. O seară frumoasă de primăvară. Azi a fost Baba mea. Mă întreb dacă e adevărat, că ziua pe care ţi-o alegi (între 1 şi 9 martie) seamănă cu firea ta. Sau cu ce va urma în anul care vine? Şi mă mai întreb dacă această superstiţie a poporului nostru se bazează pe experienţă, deci trebuie s-o luăm în seamă. Eu aş zice că ziua mi s-a potrivit. N-am să spun cum şi de ce. (Fără supărare, domniile voastre, dar cred că e ceva absolut personal). Mă mai întreb dacă putem vreodată să ne cunoaştem cu adevărat. Pe ceilalţi, eu am renunţat de mult să mai încerc să-i cunosc. Eu am avut, mai ales în ultima vreme, câteva momente când am fost gata să mă întreb, parafrazând o replică din filmele şi serialele americane: "Cine eşti tu şi ce-ai făcut cu Lavinia pe care o ştiam?!" Oricum, mă bucur să descopăr lucruri noi despre mine, asta înseamnă că eu şi cu mine nu ne vom plictisi niciodată, nu?