Gânduri cu semnul întrebării (I)

M-am hotărât ca, timp de câteva zile, (în funcţie de timpul meu liber şi de cheful pe care o să-l am) să fac un exerciţiu de sinceritate şi să răspund şi eu la cunoscutul chestionar al lui Proust. Apropo, am citit că acest chestionar se numeşte aşa nu pentru că l-ar fi creat el, ci pentru că a fost una dintre primele persoane celebre care a răspuns la aceste întrebări. Să purced:

1. Care sunt caracteristicile pe care le-ai atribui fericirii pământeşti?

   Fericirea pământească e o dorinţă a noastră, alergăm s-o întâlnim, şi de fapt realizăm că o avem lângă noi. Ador fericirile mărunte, de fiecare zi.

2. Care este virtutea pe care o apreciezi cel mai mult?

   Bunătatea.

3. Cine ţi-ar fi plăcut să fii?

   Mi-ar fi plăcut să fiu actriţă talentată şi inteligentă, ceva gen Bette Davis, Audrey Hepbrun, Irina Petrescu sau Valeria Seciu.

4. Care este trăsătura ta cea mai puternică?

   Nu cred că am trăsături puternice şi dacă da, aş zice blândeţea.

5.  Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la un bărbat?

   Faptul că e de nădejde, te poţi baza pe el. Şi, neapărat, umorul.

6. Care este calitatea pe care o apreciezi la o femeie?

  Capacitatea de a-şi ţine într-un echilibru stabil intelectul şi inima. Deci, implicit, să le aibă.

7. Care este defectul tău cel mai mare?

   Mi-e foarte greu să aleg, am multe. Cred că cel mai mare defect a fost că nu m-am preţuit pe mine însămi, m-am criticat mereu, am cerut prea mult de la mine.

8. Care este profesia/ ocupaţia ta favorită?

  Am fost profesoară şi mi-a plăcut, dar cel mai mult îmi place să scriu (fără să fiu o scriitoare, însă).

9. Care este visul tău despre fericire?

  Să-mi dispară orice frică, orice obsesie, să fiu pe deplin împăcată cu mine... 

10. Ce ţi-ai dori să fii?

   O femeie mult mai iubită decât sunt acum.

11. În ce ţară ţi-ar face plăcere să trăieşti?

    De vreme ce Dumnezeu a vrut să mă nasc aici, mi-ar plăcea să trăiesc tot în România (dar o Românie fără oameni politici, fără furtişaguri, fără mârlăneală, fără sărăcie, cu soare mai mult şi oameni mai buni şi mai veseli).

 

  

Gânduri pentru o calmitate indusă

  Am mai încercat asta cu ninsoarea de acum câteva zile. În loc să mă necăjesc, să-mi fac griji şi nervi, am ascultat colinde, mi-am închipuit că se apropie Sărbătorile de iarnă, am ieşit la geam (la cel dinspre grădină, altfel vecinii şi-ar fi făcut griji pentru sănătatea mea mintală) şi am cântat cât m-au ţinut plămânii "Moş Crăciun cu plete daaalbe", sperând că, din cauză că o tratez cu nepăsare şi cu cântări total afone, Iarna cea întârziată va fugi. A fugit. Acum plouă încăpăţânat, a plouat şi a bătut vântul toată noaptea şi, iată, are de gând să plouă şi azi toată ziulica. Dar nu-mi pasă (pst, mă prefac, adică mă conving singură că nu-mi pasă), în casă e cald, mi-am pus filmul "Singing în the rain" şi pe urmă, citind despre o carte pe care vreau neapărat să o citesc în curând, "Despre ploaie", de francezul Martin Page (da, îl cheamă Pagină şi se pare că e talentat), o să încerc să mă gândesc cu optimism că mâine va fi soare. Şi "pe strada mea", cum se spune în zicală, şi în sufletul meu. Aştept.

Gânduri şi iar gânduri

 

       Sunt tare plictisită şi mi-e lehamite de timpul de afară: ninge, plouă, e frig, de vreo săptămână nu am mai văzut soarele. Şi mi-e silă şi de timpurile în care am ajuns să trăim (bine, recunosc, asta nu e de ieri, de azi). Dar, din nefericire, nici pe primul, nici pe cele din urmă, nu le pot schimba. Deci, musai, trebuie să-mi schimb gândurile. Ei, e cam greu, că acum mai am şi ceva griji legate de bani (adică de lipsa lor, ca să fiu mai clară) şi asta îmi dă un sentiment de neputinţă şi de uşoară agasare. Dar continui să cred că: TOTUL VA FI BINE!

Gânduri a lehamite

  Urâtă vreme. Urâte vremuri. De unde şi gândurile mele uşor necăjite. Am ales umbrela asta roşie în speranţa că mă va înveseli. Dar nu prea reuşeşte. De ce? Păi, zilele trecute am aflat ştirea că patriarhul ortodox din Cipru a hotărât donarea întregii averi a Bisericii Ortodoxe statului cipriot, pentru a-l ajuta să iasă din criză. Mi-a venit să plâng. La propriu, nu numai la figurat. Nu că aş fi dorit să mă fi născut în Cipru, eu rămân la părerea că Dumnezeu are planul Lui cu fiecare dintre noi şi dacă El a hotărât să mă nasc în România, voi rămâne aici până mor. Dar nu pot să nu mă întreb indignată: de ce, în timp ce în Cipru, Biserica Ortodoxă se gândeşte să ajute ţara şi pe credincioşi, la noi aceeaşi Biserică cere cu neruşinare bani peste bani, de la noi şi de la stat (doar pentru Catedrala Neamului trebuie încă vreo cincizeci de milioane de euro). După ce că avem nişte politicieni de două parale, instituţia asta, în care avem cea mai mare încredere, ne dezamăgeşte şi ea. Nouă, românilor, ni se potriveşte mănuşă o zicere pe care am văzut-o pe Facebook: NEAM SĂTURAT DE VOI!

Gânduri despre flori de zarzăr

     Azi e un timp tare urât, aşa că o să-mi înseninez gândurile cu ceva amintiri. Amintirile fac bine la suflet, dacă sunt frumoase. De câte ori văd cireşii înfloriţi (ceea ce nu-i cazul acum, că e cam devreme...) mă gândesc la Sărbătoarea-florii-de-cireş (Sakura) şi îmi imaginez ce grozav trebuie să fie să te plimbi pe sub sute de cireşi în floare. Ei, bonusul divin ar fi să te plimbi cu persoana iubită, dar nu e mereu posibil, nu? Important este însă visul şi păstrarea speranţei. 

      Dar, înaintea cireşilor, se grăbeşte să dea în floare zarzărul. Iar asta îmi aminteşte un mic fragment dintr-o carte a Rodicăi Ojog-Braşoveanu (autoare pe care o ador). Într-un amfiteatru plin ochi cu doamne şi domnişorici, prin anii '30, urma să ţină o prelegere Ionel Teodoreanu. A întârziat puţin, dar când a venit, îmbrăcat cu cămaşa aceea gen rubaşcă şi cu părul ondulat căzându-i rebel pe frunte, s-a înclinat şi le-a spus celor din sală: "Doamnelor şi domnişoarelor, mă iertaţi că am întârziat, dar am aşteptat, în grădină, să văd cum înfloreşte zarzărul..." 

    Cred că nu mai trebuie să vă spun ce a urmat: aplauze, suflete înduioşate şi o sală în delir. Maestrul metaforelor cucerise iar inimile.

Gânduri în zigzag...

 

           Dicţionarul spune că zigzag este o înşiruire de forme ce reprezintă litera Z, sau, la figurat vorbind, el ne dă definiţia: "sinuos (sinuoasă), adjectiv, (sinonime: şerpuit, cotit, în zigzag; figurat: schimbător, şovăielnic, nestatornic, mobil"), adică exact cum nu ar trebui să fie gândurile cuiva, nu?

         Dar ce, putem oare să ne împotrivim acestor fulgerătoare treceri ale roiurilor de gânduri care ne duc dintr-o stare într-alta, şi chiar dintr-un loc într-altul, cu o viteză ameţitoare?. Întrebare absolut retorică. Nu, în general nu putem, exceptând cazul când suntem foarte puternici şi ne stăpânim perfect. 

          Din păcate, eu nu sunt deloc dintre "cei aleşi" care îşi pot stăpâni gândurile. Mai adesea, se întâmplă tocmai invers: ele mă stăpânesc pe mine, sunt mai puternice. Dar, "norocul" meu e că sunt schimbătoare, nu au nimic obsesiv, mai mult seamănă cu zborul unui fluture, deci între două asemenea zboruri, pot şi eu să mă gândesc la chestiunile "terre-à-terre", că trebuie rezolvate şi astea, nu-i aşa?

Gânduri de primăvară...

     E prima zi de primăvară. E soare, cald, sunt tare ocupată, dar am găsit câteva minute să scriu în fugă şi să-mi arăt bucuria că e atât de frumos afară. Şi să urez tuturor o primăvară frumoasă şi liniştită şi, de asemenea, o veşnică primăvară în gând şi în suflet. Chiar încep să cred că am scăpat de frig şi de iarnă. Mă rog, trebuie să aşteptăm să le treacă năbădăile Babelor (şi după calendarul nou şi după cel vechi) şi apoi, după ce se duce şi Zăpada Mieilor, vom zice că e primăvară. Şi o să ieşim să zburdăm. Abia aştept!