Gânduri despre flori de zarzăr

     Azi e un timp tare urât, aşa că o să-mi înseninez gândurile cu ceva amintiri. Amintirile fac bine la suflet, dacă sunt frumoase. De câte ori văd cireşii înfloriţi (ceea ce nu-i cazul acum, că e cam devreme...) mă gândesc la Sărbătoarea-florii-de-cireş (Sakura) şi îmi imaginez ce grozav trebuie să fie să te plimbi pe sub sute de cireşi în floare. Ei, bonusul divin ar fi să te plimbi cu persoana iubită, dar nu e mereu posibil, nu? Important este însă visul şi păstrarea speranţei. 

      Dar, înaintea cireşilor, se grăbeşte să dea în floare zarzărul. Iar asta îmi aminteşte un mic fragment dintr-o carte a Rodicăi Ojog-Braşoveanu (autoare pe care o ador). Într-un amfiteatru plin ochi cu doamne şi domnişorici, prin anii '30, urma să ţină o prelegere Ionel Teodoreanu. A întârziat puţin, dar când a venit, îmbrăcat cu cămaşa aceea gen rubaşcă şi cu părul ondulat căzându-i rebel pe frunte, s-a înclinat şi le-a spus celor din sală: "Doamnelor şi domnişoarelor, mă iertaţi că am întârziat, dar am aşteptat, în grădină, să văd cum înfloreşte zarzărul..." 

    Cred că nu mai trebuie să vă spun ce a urmat: aplauze, suflete înduioşate şi o sală în delir. Maestrul metaforelor cucerise iar inimile.