Gânduri despre INSOMNII DE MĂTASE

                               Motto:

       "Sunt seri ca nişte păduri de lemn întinse de la un munte la altul ca să treacă pe umerii lor pâlcuri de căruţe cu fân vioriu. Sus, se schimbă gărzile la palatul Lunii, dedesupt, râurile schimbă între ele zăvoaie, peşti nemuritori, sălcii şi hore în care se-nvârt, până la pierderea minţii, flăcăi amăgiţi de zânele apelor (...) În iulie, seara, clipa e albă, cu ochi leneviţi, anii au fruntea lungă, prelinsă de sub coif de aur şi eternitatea, generoasă, risipeşte pietre rare".

                                Fănuş Neagu

          Am recitit astăzi câteva pagini dintr-un volum al lui Fănuş Neagu, publicat prin 1981 şi intitulat "Insomnii de mătase". Şi rău am făcut. De câte ori citesc ceva foarte frumos, ceva care mă impresionează sau mă emoţionează, ei bine, mă cuprinde apoi un fel de sfială şi nu mai îndrăznesc nici măcar să fac nişte amărâte de adnotări pe blogul meu. Acum, mărturisesc, sfiala nu m-a ţinut decât vreo treizeci de minute, căci  am încercat o scriere doar ca să-mi explic această stare a mea. Şi nu cred că pot să mi-o explic. Aşa că în curând o să scriu doar pentru mine. Nu că acum aş avea nu ştiu ce mare public cititor. Că nu am. Dar mă încântă faptul că măcar vreo cincizeci de persoane, din această lume imensă, apreciază cele scrise de mine.  Aş zice că sunt mult prea orgolioasă, nu? E o întrebare retorică. Ce am pus eu drept motto este din volumul de care am făcut vorbire, şi anume din scrierea cu titlul "Nici o ţipenie de gând rău..." Păi, după aşa frumuseţi puse pe hârtie, mi-e teamă şi ruşine să mai scriu ceva. Aşa că mă iau de mână şi mă duc să mă culc, pentru că nu mai am nimic de adăugat... 

          

Gânduri despre publicarea unui "Manual de cules margarete"

   
                                                   MOTTO:

        "Doamne, dăruieşte-mi seninătatea de a accepta lucrurile

         pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile 

   ce stau în puterea mea, şi înţelepciunea de a face 

   diferenţa dintre ele." 

                                         Reinhold Niebuhr 

     

         Iniţial, am vrut să-mi intitulez rândurile de azi foarte scurt, folosind interjecţia "bleah!" Pe urmă, tot eu m-am gândit că nu-i frumos, şi că era doar o pornire de moment, căci asta am vrut să scriu ieri, după ce duminică am fost la referendum. Deci mi-am zis să mai aştept o zi, să mă calmez. Azi sunt la fel de scârbită, (sau, vorba ălora mici, tot ce e legat de politică mi se pare "câh"), dar am căutat o imagine cu un câmp de margarete care să mă facă să uit toţi nervii şi să-mi văd de viaţa mea. Şi am mai căutat nişte vorbe înţelepte, în care să găsesc oarece sprijin. Voi încerca, din toate puterile,  să urmez cele spuse în motto, deşi e greu tare...

          Am să încep, de astăzi, să scriu pentru uzul propriu un manual de cules margarete, deci de iniţiere în ale uitării (vezi bancul ce l-am spus mai devreme în anul acesta), scrierea fiind folosită de mine în scop terapeutic. Şi cu asta poate voi scăpa de gândurile negre, de obidă, de revoltă, de silă şi de sentimentul de nepuţinţă. 
        Pe prima pagină a manualului am să trec: de azi înainte nu mă mai uit la televizor, nu mai citesc în ziare, nu mai ascult la radio nimic legat de politică şi de "onorabilii" care o practică în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Mi-a ajuns! Bine, nici până acum nu mă dădeam eu în vânt după ştirile legate de politică, dar acum nu mă mai interesează chiar deloc. Punct.

Gânduri ca ale unui măgar celebru...

       MOTTO:

      "Când cineva face totul cu judecată, dar lucrurile nu ies după cum a judecat, el să nu încerce altceva, ci să rămână, mai departe, la ceea ce a hotărât la început".

       Hippocrates

      Da, este uşor de zis, să faci totul cu judecată. Dar e greu de făcut. Eu, domniile voastre, înaintea acestui atât de controversat referendum din ziua de duminică, 29 iulie, mă simt la fel cum cred că s-a simţit celebrul (şi nefericitul) măgar al lui Buridan. Sau, mă rog, al cui o fi fost el. Ştiţi povestea, neputând să aleagă între două grămezi cu paie identice, dobitocul a murit de foame. Eu nu prea am acest "embarras du choix", ştiu ce am să aleg, dar, din nefericire pentru mine (şi pentru poporul român, în general), trăiesc disperarea pe care am trăit-o aproape de fiecare dată când am votat: aceea că aleg unul dintre DOUĂ RELE. Pe cel mai mic. Mi-e aşa de silă de situaţia asta, de-mi vine să-mi iau lumea-n cap. Dar nu am unde mă duce, aşa că o să merg duminică la referendum şi pe urmă o să mă întorc acasă să plâng puţin.

Căldură mare, chiar şi-n gânduri...

Da, aşa cum exclamă personajul acela al lui Nenea Iancu, e "căldură mare, monşer!". Nu mă mai pot concentra să scriu, iar dacă încerc, gândurile-mi parcă sunt şi ele lichefiate, se scurg ca o peltea şi nu-mi plac deloc. Cred că o să fac o luuuungă pauză, pentru că am fost mereu împotriva ideii de a scrie doar ca "să te afli în treabă" (deşi, mărturisesc, am căzut de câteva ori în acest păcat) şi, de cum se răcoreşte un pic, o să revin. Adică, cel puţin aşa sper, pentru că nu te poţi pune cu inspiraţia, nu?

Gânduri despre "aurea mediocritas"

       Zicerea aceasta, pe care mulţi o folosim (dar nu prea des) este dintr-o poezie de Horaţiu (mă refer la poetul latin, nu la vreo cunoştinţă de-a mea cu acest nume) şi ar însemna, la o traducere rapidă şi nu foarte atentă la nuanţe, "mediocritate aurită". De aceea, de-a lungul vremii, a şi căpătat sensul peiorativ pe care îl ştim cu toţii. Dar, la origine, partea a doua din această sintagmă însemna în latină "moderaţie, cale de mijloc, măsură în toate".

     Ei bine, m-am apucat să scriu despre asta pentru că am avut o revelaţie zilele trecute (da, mi se întâmplă destul de des în ultimul timp să am astfel de revelaţii, unele "dă bine", dar cele mai multe "dă rău", însă toate pline de învăţăminte), revelaţie care se baza pe faptul că eu sunt o ilustrare vie a sintagmei de care am pomenit mai sus, din păcate mai mult în sensul ei peiorativ, deşi caut cu disperare moderaţia aceea şi calea de mijloc.

     Şi tot din păcate, aceste revelaţii le am acum, la senectute, în loc să mă fi lovit în moalele capului când eram jună şi aveam atâtea de învăţat! Bine, de învăţat am şi acum, niciodată nu încetăm să învăţăm (ştiu, e un truism!), dar poate atunci mi-ar fi folosit mai mult. Deh!

Clepsidra cu gânduri

Simt, în unele zile, cum gândurile mi se scurg rapid din cap şi, pentru câteva momente, mă încearcă un fel de panică, temându-mă să nu plece toate şi să mă lase pustie. Dar nu, ele revin cuminţi (sau, mă rog, unele dintre ele nu sunt chiar aşa de cuminţi!) şi-mi populează mintea cu amintiri, cu proiecte, cu plăceri, cu necazuri, cu vise cu ochii deschişi. Uneori, chiar şi cu scenarii de coşmar. Sunt, de câteva zile, într-o stare de oarece nelinişte şi fluturaşi în stomac, însă din nefericire pentru mine, nu din cauză că m-aş fi îndrăgostit, ci pentru că am un fel de presimţiri ce nu-mi dau pace. Din toată experienţa mea de până acum, aceste presimţiri, în general, nu-s de bine, aşa că de aici îmi vin aceste gânduri hai-hui. Doamne-ajută!

Gânduri asupra expresiei "avoir l'embarras du choix"

  Azi am votat. Iar. Cu acelaşi sentiment al zădărniciei şi cu gândul că, fir-ar să fie, nu prea contează. Dar, hei, să fim optimişti şi să ne închipuim că a contat. Măcar de data asta. Am ales poza asta cu o balanţă ce are în talere ceea ce eu numesc "animăluţele politice" (traducând aproximativ cunoscutul "zoon politikon"), pentru ca să ilustrez cât de cât momentul. Acum, cu sentimentul că mi-am făcut datoria de cetăţean, aştept să fiu, din nou, dezamăgită. Eh, n-am ce să fac, mă revolt eu, dar trebuie să accept starea asta de lucruri, căci "ăsta-i selaviul vieţii", cum zicea un foarte pitoresc şofer de autobuz.