Acesta-i unul din cuvintele care, precum Frumoasa din pădurea adormită, a fost trezit la viaţă de curând şi asta datorită fotbalului, cred eu. Sunt cuvinte care au un astfel de destin norocos. Altfel, rămân în letargie, fără să primească sărutul Prinţului, pentru muuuuultă vreme. Eu cred cu tărie că şi cuvintele, ca şi oamenii, ca şi ţările, toţi şi toate au un destin, o Cale de urmat. Păi, făcând comparaţie între anonimul cuvânt "vuvuzelă" şi numele "ţărişoarei mele", vorba lui Caţavencu (personaj al nemuritorului şi mult iubitului de către mine, nenea Iancu Caragiale), destinul cel mai fast l-a avut instrumentul muzical de prin cele Africi. Iată că e folosit azi de suporterii sportului cu balonul rotund şi e scos la lumină iar. România, cu un destin pe care eu îl consider absolut ingrat de-a lungul istoriei, se zbate încă să-şi găsească o Cale, iar numele ei la fel, vrea să-şi capete semeţia de odinioară, dar acum seamănă cu noi, amărâţii de români, adică se învârteşte în loc ca o găină fără cap.
Blogul ăsta e un „locșor” unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” gândurile cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, când și când, pe la blogul meu, pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să-l percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
marți, 9 noiembrie 2010
Gânduri despre VUVUZELE
Acesta-i unul din cuvintele care, precum Frumoasa din pădurea adormită, a fost trezit la viaţă de curând şi asta datorită fotbalului, cred eu. Sunt cuvinte care au un astfel de destin norocos. Altfel, rămân în letargie, fără să primească sărutul Prinţului, pentru muuuuultă vreme. Eu cred cu tărie că şi cuvintele, ca şi oamenii, ca şi ţările, toţi şi toate au un destin, o Cale de urmat. Păi, făcând comparaţie între anonimul cuvânt "vuvuzelă" şi numele "ţărişoarei mele", vorba lui Caţavencu (personaj al nemuritorului şi mult iubitului de către mine, nenea Iancu Caragiale), destinul cel mai fast l-a avut instrumentul muzical de prin cele Africi. Iată că e folosit azi de suporterii sportului cu balonul rotund şi e scos la lumină iar. România, cu un destin pe care eu îl consider absolut ingrat de-a lungul istoriei, se zbate încă să-şi găsească o Cale, iar numele ei la fel, vrea să-şi capete semeţia de odinioară, dar acum seamănă cu noi, amărâţii de români, adică se învârteşte în loc ca o găină fără cap.
joi, 14 octombrie 2010
TOAMNĂ-N GÂNDURI
Deşi sunt născută într-o lună de toamnă, în octombrie (şi, da, sunt Balanţă), anotimpul acesta nu este preferatul meu. Iubesc primăvara, în totalitate, o parte a verii, când nu e prea cald şi o parte a iernii, când ninge şi vin sărbătorile Crăciunului. Toamna mă cam îmbolnăveşte, nu fizic, ci sufleteşte. E frig, plouă, e urât şi mi-e urât, asta e pentru mine toamna. Sau, poate, aşa e natura mea, uşor influenţabilă şi pesimistă, şi eu dau vina pe vreme (sau pe vremuri care, şi ele, mă prăbuşesc în depresie). Ei bine, ca să rezist melancoliei ce vrea să mă cuprindă, am să-mi zic iar un banc pe care l-am auzit de curând:
"O blondă îi spune seara, la cină, soţului:
- Dragă, să-ţi zic un banc haios pe care mi l-a spus azi un coleg de serviciu. Atât am râs, de era să cad jos din pat!..."
Să aveţi parte, toţi care iubiţi toamna, de toată frumuseţea ei, fără să-i vedeţi doar părţile mai puţin plăcute, ca mine. Şi să auzim de bine!
joi, 7 octombrie 2010
GÂNDURI HAI-HUI
vineri, 1 octombrie 2010
Gânduri care fac TIC -TAC...
Am văzut mereu, prin filmele americane, femei de carieră, frumoase, deştepte, iubite, respectate (mă rog, v-am zis, erau din filme), şi care aveau deodată un fel de moment panicat, tragi-comic, în care realizau că timpul trece, ceasul lor biologic ticăie disperat și, gata, hotărau ele, era cazul să facă un copil! Asta nu are absolut nicio legătură cu mine, ce spun au aici pare (şi este!) dintr-un univers paralel, deci nuanța aceea autobiografică de tipul "dragă jurnalule" e exclusă. Atunci, care-i rostul? Păi este acela că eu refuz să mă mai stresez de acest obsesiv "tic-tac", am ajuns, mulțumesc lui Dumnezeu, într-un punct al existenței mele în care nu mai contează decât clipa de față. Ceva regrete am, recunosc, dar voi lucra şi asupra lor. Nu reuşesc mereu să fac ce vreau, dar trăiesc doar în prezent. Şi nu-mi fac niciun fel de planuri. Tic-tac...
joi, 16 septembrie 2010
Gânduri despre poezia unor vorbe
Iată, domniile voastre, câteva versuri scrise de Octavian Paler, pe care le-am găsit căutând cu totul şi cu totul altceva şi care mi-au plăcut mult:
"Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu."
vineri, 3 septembrie 2010
Gânduri despre Balcic
Al treilea loc unde voiam să călătorim împreună (imaginar, bineînţeles) este Poiana Narciselor. Zic „voiam”, pentru că între timp, eu chiar am fost într-un loc nemaipomenit de frumos, aşa că vă voi împărtăşi impresiile dintr-o călătorie cât se poate de reală. După câţiva ani buni în care aproape că nu am ieşit din casă (prin casă înţelegând eu Domneştiul, unde am norocul să locuiesc), anul acesta am plecat, pentru a doua oară în viaţa mea, chiar din ţară. O schimbare totală. Acum, să nu vă închipuiţi domniile voastre că m-am dus în Hawaii, nu, am fost doar până în Bulgaria, la Balcic. Şi asta pentru că fratele meu şi cumnata mea m-au luat cu ei acolo, căci altfel vă istoriseam iar o frumoasă călătorie imaginată de mine.Şi, îmi pare rău să o spun, pentru că am în mine un soi de patriotism care văd că nu prea se mai poartă în zilele noastre, (şi anume acel sentiment că ţi se rupe inima în două din cauza ţării tale şi să recunoşti, totodată, că eşti incapabil s-o ajuţi), dar bulgarii, cel puţin în privinţa turismului, ne-au întrecut categoric. Şi nu e vorba numai de dotările staţiunilor, de şosele, de curăţenie, de preţuri, e vorba de atitudinea faţă de turist. Ştiu că se aud poveşti înfiorătoare cu vameşi care te jecmănesc, cu furturi din maşini şi multe altele, dar în Balcic eu am văzut numai amabilitate, flori, curăţenie, atmosferă degajată de vacanţă şi un cer mai albastru ca oriunde.
O.k., erau şi câţiva câini vagabonzi şi chioşcuri din acelea kitsch care sunt peste tot şi pe litoralul nostru, dar ei aveau şi altceva, pe când noi, în afară de păgubosul logo cu „frunza verde”, nu prea avem cu ce ne lăuda. A trebuit să fac un efort, bineînţeles, ca să trec peste sentimentul de amărăciune că Balcicul, ca şi întreg Cadrilaterul, nu mai este al nostru, dar asta este, istoria nu este mereu dreaptă şi eu nu pot susţine că ştiu adevărul în această dispută teritorială. Deci, odată revenită în prezent, este clar că primul drum pe care l-am făcut a fost la Castelul reginei Maria a României. A fost pentru mine o adevărată încântare. Este situat chiar la malul mării, pe un deal superb, terasat, unde era fostul domeniu, amenajat ca o imensă „expoziţie” de grădini, în stiluri diferite, transformat acum în grădină botanică, aflată sub îngrijirea Universităţii din Sofia.

joi, 19 august 2010
Gânduri pioase
Nu mi-am mai aşternut de mult gândurile pe hârtie (mă rog, asta era expresia mai demult, când chiar le aşterneam pe hârtie, o folosesc în continuare), şi nu din cauză că nu ar fi meritat să fie notate, ci pentru că nu am avut vreme. Acum sunt ceva mai liniştită (în fine, exceptând căldurile de nesuportat, lipsa banilor, singurătatea, şi gândul timid, căruia mereu îi dau la cap, cum că sunt prea letargică, că nu realizez nimic important), aşa că am să scriu mai jos câteva ziceri înţelepte ale părintelui Iustin Pârvu, de la Mânăstirea Petru Vodă. Am ce învăţa din ele. Le-am gândit şi eu de multe ori, dar domnia sa le spune mult mai bine. Iată-le:
"Este har...... să iubeşti fără să fii iubit...
... să slujeşti fără să fii preţuit...
... să dăruieşti fără să ţi se recunoască...
... să ierţi fără să fii iertat...
... să-l susţii pe cel care te-a lepădat...
... să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit...
... să te încrezi, deşi nu vezi faţă în faţă...
... să crezi, deşi nu eşti pe deplin lămurit...
... să taci, pentru a nu face rău aproapelui...
... să vorbeşti, de dragul adevărului...
... să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti...
... să-ţi aparţină totul, dar tu de toate bucuros să te lipseşti...
Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Niște gânduri îmi sunt halandala
MOTTO: „Problema, când încerci să pari mai prost decât ești în realitate, este că, de foarte multe ori, îți reușește.” (Clive Staples Lewi...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
-
☺ „ Politica se presupune a fi, ca vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea din...