Acesta-i unul din cuvintele care, precum Frumoasa din pădurea adormită, a fost trezit la viaţă de curând şi asta datorită fotbalului, cred eu. Sunt cuvinte care au un astfel de destin norocos. Altfel, rămân în letargie, fără să primească sărutul Prinţului, pentru muuuuultă vreme. Eu cred cu tărie că şi cuvintele, ca şi oamenii, ca şi ţările, toţi şi toate au un destin, o Cale de urmat. Păi, făcând comparaţie între anonimul cuvânt "vuvuzelă" şi numele "ţărişoarei mele", vorba lui Caţavencu (personaj al nemuritorului şi mult iubitului de către mine, nenea Iancu Caragiale), destinul cel mai fast l-a avut instrumentul muzical de prin cele Africi. Iată că e folosit azi de suporterii sportului cu balonul rotund şi e scos la lumină iar. România, cu un destin pe care eu îl consider absolut ingrat de-a lungul istoriei, se zbate încă să-şi găsească o Cale, iar numele ei la fel, vrea să-şi capete semeţia de odinioară, dar acum seamănă cu noi, amărâţii de români, adică se învârteşte în loc ca o găină fără cap.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu