GÂNDURI HAI-HUI

      În ultima vreme, de când am urmărit la TVR niște seriale istorice coreene, mi-am extins aria vizionărilor de filme şi în zona asiatică, ce-mi era, practic, necunoscută până acum. Recunosc că în domeniul ăsta (ca şi-n cel al literaturii contemporane, al filozofiei, al religiilor, mă rog, mai în toate), cu superficialitatea ce mă caracterizează, am reuşit "performanţa" să nu ştiu mai nimic despre mai nimic. Nu mă pot numi o "fană"(Doamne, ce ciudat sună!), ci mai degrabă, am devenit, vorba personajului lui nenea Iancu ( Caragiale, bineînțeles, pe care îl ador...), o "fidea" a filmelor şi serialelor coreene, japoneze şi, în curând, chineze. 

Coreenii au filme şi seriale bune, actori buni şi, din ce am observat eu, finalurile acestor producții sunt exact la polul opus față de celebrul "happy-end" hollywoodian. Au, de asemenea, un gen de umor diferit de al nostru, dar simpatic. Au şi fixisme, de genul scenelor în care, peste îndrăgostiţi, neapărat ninge cu petale de flori de cireş, sau scenele de luptă, cu etalare de practici ale artelor marţiale, sau nelipsitele personaje comice. Dar, trăgând linie şi făcând totalul, mie îmi plac. Voi reveni.