vineri, 30 ianuarie 2026

Gânduri în mojar...

🙈 🙉 🙊

Motto: „Există posibilități aproape nelimitate de a face descoperiri și de a explora necunoscutul. Este în natura descoperirii să nu poată fi planificată sau programată. Dimpotrivă, constă în surprize și apare de multe ori în locurile cele mai neașteptate.” (Bengt I. Samuelsson)

După cum se vede și din figura alăturată, nu am chef astăzi nici să văd, nici să aud, nici să vorbesc, ca să nu mai amintesc de scris, de care nu prea am avut chef încă de anul trecut. Motivele ne-chefului le păstrez doar pentru mine și, ca de obicei, dau vina pe vremea asta urâtă, cu cețuri, ploi și cer noros. Bun, o să trec aici repede cuvintele din dexonline.ro și apoi o să vă reamintesc, domniile voastre, puținii interesați de încercările mele „literare”, că blogul acesta al meu se găsește destul de rapid pe Google la adresa www.avramlavinia.blogspot.com (în caz că vă interesează). Și o să închei cu un text ce are un ușor iz misoginist, dar este destul de haios și, oricum, eu nu am mașină (și chiar dacă aș avea, n-aș fi în stare s-o conduc). 
♦ Cuvântul aleatoriu:
MOJAR, mojare, s. n. Vas de formă semisferică cu pereții groși, de porțelan, sticlă, metal, material plastic, care servește, în farmacii și în laboratoare, la mărunțirea fină a diferitelor substanțe prin frecarea lor cu ajutorul unui pistil. (Pop.) Piuliță (pentru pisat). (Reg.) Piua unui șteamp. Din magh. mozsár.
♦ Cuvântul zilei:
TORPILĂ, torpile, s.f. 1. Proiectil submarin, prevăzut cu un motor propriu și cu încărcătură explozivă, care se lansează împotriva unei nave inamice de pe o navă de luptă, din avion sau de pe coastă. 2. Pește marin cu schelet cartilaginos, cu corpul turtit dorsal și ventral, capabil să producă la atingere, descărcări electrice cu care își ucide prada (Torpedo marmorata). 3. (Ieșit din uz; în compusul) Om-torpilă = torpilă condusă la țintă de unul sau doi oameni, care se îndepărtau după ce o prindeau de fundul navei. Din fr. torpille. Cheia alegerii: Pe 30 ianuarie 1945, pachebotul german „Wilhelm Gustloff” a fost torpilat în Marea Baltică de un submarin sovietic. 7.000-9.000 de pasageri au pierit. Este cel mai mare dezastru maritim din toate timpurile.
♦ Gluma zilei:
Afiş la intrarea unei bănci: Vă informăm că banca noastră va instala bancomate noi, ce vor permite clienţilor să efectueze tranzacţii fără a se mai da jos din maşină. Dacă doriţi să utilizaţi acest nou serviciu, vă rugăm să urmaţi paşii din procedurile de mai jos. După mai multe luni de verificări, am elaborat proceduri diferite pentru bărbaţi şi femei, pe care vă rugam să le aplicaţi după caz.
PROCEDURA „BĂRBAŢI”
1. Opriţi maşina în dreptul Bancomatului.
2. Coborâți geamul portierei.
3. Introduceți cardul în fanta Bancomatului şi tastați PIN-ul.
4. Tastați suma dorită.
5. Recuperaţi cardul, luaţi banii şi chitanţa.
6. Ridicaţi geamul portierei.
7. Continuaţi-vă drumul.
PROCEDURA „FEMEI”
1. Opriţi maşina în dreptul Bancomatului.
2. Treceţi schimbătorul de viteze în marşarier şi încercați să reveniți în dreptul Bancomatului. Repetați dacă este nevoie.
3. Trageți frâna de mână şi apoi coborâți geamul portierei.
4. Căutaţi-vă poşeta. După ce o găsiţi, goliţi tot conţinutul pe scaunul din dreapta. Localizaţi şi extrageţi cardul dintre celelalte lucruri din poşetă. Puneţi lucrurile la loc în poşetă.
5. Avertizaţi persoana cu care vorbiţi pe mobil că veţi reveni. Închideţi mobilul.
6. Încercați să introduceți cardul în fanta Bancomatului.
7. Deschideți portiera maşinii şi aplecaţi-vă, dacă distanța la care aţi oprit este prea mare şi nu vă permite să ajungeți la Bancomat.
8. Introduceți cardul în fanta Bancomatului.
9. Reintroduceți cardul în poziția corectă.
10. Căutați în poșetă carneţelul în care aţi notat PIN-ul, probabil pe ultima pagină.
11. Introduceți PIN-ul.
12. Apăsaţi tasta „Anulare” şi introduceţi PIN-ul corect.
13. Tastaţi suma dorită.
14. Verificaţi-vă machiajul în oglinda retrovizoare.
15. Luaţi banii şi chitanţa.
16. Goliţi din nou poşeta pentru a găsi portofelul pentru bani.
17. Notaţi suma retrasă în carneţel şi puneţi banii în portofel.
18. Verificați-vă încă o dată machiajul.
19. Avansați doi metri cu maşina. Opriți.
20. Dați înapoi până în dreptul Bancomatului.
21. Recuperați cardul din Bancomat.
22. Goliți din nou poşeta şi căutaţi port-cardul. Introduceți cardul în port-card.
23. Faceţi un semn cu un anumit deget șoferului disperat care așteaptă în spatele dumneavoastră.
24. Demarați şi continuați-vă drumul.
25. Sunați persoana cu care vorbeaţi pe mobil şi reluaţi convorbirea.
26 . Conduceţi maşina aproximativ doi sau trei kilometri.
27. Deblocaţi frâna de mână.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Niște gânduri ascunse după un nor

MOTTO: „ Nu-ți fie frică să faci un pas mare. Nu poți trece o prăpastie din două sărituri mici. ” (David Lloyd George) Așaa... Deci, cred as...