duminică, 21 decembrie 2025

Gânduri cu gândul la ziua de ieri

 MOTTO: „Indiferent cât de dificilă este situația ta, poți trece peste ea dacă nu privești prea departe în viitor și te concentrezi asupra momentului prezent. Poți trece peste orice, zi de zi.” (Bob Parsons) 

Așa este, dar eu și gândurile din dotare ne reamintim astăzi despre ziua de ieri, 20 decembrie, adică Ignatul. Să mă explic, nu-i vorba chiar de ziua de ieri, ci de zilele acelea din copilăria și adolescența mea când asistam, în ograda bunicilor, la sacrificarea bietului animal, după un obicei păstrat din moși-strămoși. Eu apăream în curte doar după ce era „cosmetizat”, pârlit bine și ni se oferea tuturor câte o bucată de șorici. Urmau, bineînțeles, pregărirea laborioasă a numeroaselor  produse „porcine” și apoi, pentru toată lumea de-acolo, se punea masa cu tochitură, friptură, murături și țuică fiartă. Mda, amintiri! Am pus poza din dexonline.ro și cuvântul zilei de ieri, iar azi nu mai zic nimic, căci n-am chef, dar deloc. Ah, mai zic doar că neapărat voi merge mâine să-mi iau un cântar, căci cel vechi s-a stricat. Nicio legătură cu purcelușul din poză și nici cu termenul „rotofeie”. 
ROTOFEI, ROTOFEIE, rotofei, rotofeie, adj. Dolofan, gras, durduliu. Fig. (Despre lucruri) Rotund, umflat. Et. nec. Cheia alegerii: Ignatul, ziua în care țăranii obișnuiesc să-și taie porcii îngrășați în vederea sărbătorilor de iarnă.
P. S. © imagine Addell Design.
GLUME:
Soţia ministrului Culturii discută cu o prietenă:
- Nu ştiu ce cadou să-i iau soțului meu.
- Păi, cumpără-i o pălărie.
- Nu, că asta i-am luat anul trecut.
- Cumpără-i atunci o carte.
- Nu, că mai are una...
&                                                                                                                                                    
Un tip avea nevoie de un instalator, așa că îl roagă pe un prieten să-i recomande unul. Zis și făcut. Pune mâna pe telefon și-l sună pe instalator: 
- Bună ziua…
- Sunt fierbinte, ce doriți?
- Ce număr de telefon mi-a dat ăsta, se întreabă omul, care apoi închide telefonul și formează numărul din nou.
- Alo? Aș dori…
- Alo, da, sunt fierbinte…
- Auzi, cucoană, eu nu-mi văd capul de treabă și dumitale îți arde de alte alea!
Trântește telefonul și-l sună pe prietenul lui:
- Măi, omule, ce număr de telefon mi-ai dat tu mie? Că-mi răspunde una și-mi spune că e fierbinte. 
 - Păi, Gelu Fierbinte îl cheamă pe instalator. Cred că ți-a răspuns nevastă-sa...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Niște gânduri ușor bosumflate și dezamăgite

Motto: „ Șiretenia și perfidia sunt resursele oamenilor care nu au destulă minte pentru a fi cinstiți și sinceri. ” (Benjamin Franklin) Cuvi...