vineri, 19 decembrie 2025

Aș vrea să am gânduri decimane

Mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru ceea ce îţi dă. Mulţumeşte-i pentru ceea ce ţi-ar putea lua, dar nu o face. Mulţumeşte-i pentru toate câte îţi rezervă.” (Vladimir Ghika)


Știu acum că termenul „deciman” se aplică la febră, mărturisesc că nu prea auzisem de el până astăzi (știam doar „decimat, decimată”), dar eu chiar aș vrea ca gândurile mele (cele care merită să fie „trecute pe curat”) să revină la mine măcar din zece în zece zile, căci în ultima vreme le-am cam dus dorul. Febră nu am, dar am avut, începând de prin octombrie, vreo trei episoade de răceală (până acum), cu strănuturi, curs nas, amețeli, dureri de oase. Astăzi e al patrulea (a se vedea și poza). După ce că „starea” mea și a gândurilor mele, în general, nu e prea grozavă, asta ne mai lipsea. Mda, cuvintele din dexonline.ro și, poate, câteva glume...
Cuvântul aleatoriu
DECIMAN, -Ă, decimani, -e, adj. (Despre febră) Care revine în mod intermitent la zece zile. Din fr. décimane. Sursa: DEX '09 (2009).
Cuvântul zilei
RESTITUȚIE s. f. 1. readucere în starea inițială, restabilire; restituire. ◊ înapoiere de către un stat învins a bunurilor acaparate de el în mod ilegal în timpul războiului de la statul învingător și de la cetățenii acestuia. 2. determinare a unui punct în spațiu pe baza uneia sau a mai multor perspective sau fotograme, punct, văzut din mai multe poziții din spațiu. 3. (biol.) completare, regenerare a organelor sau părților de organe distruse sau vătămate. ◊ revenire la forma inițială a fragmentelor de cromozomi rupte (< fr. restitution, lat. restitutio). Cheia alegerii: În 1984, Marea Britanie și China semnează un acord potrivit căruia Hong Kongul trece, începând cu 1 iulie 1997, sub suveranitate chineză, punându-se astfel capăt, după 155 de ani, dominației britanice.
P. S. Cuvântul zilei m-a dus cu gândurile înspre un citat latin bine cunoscut și-l scriu mai jos (cu ajutorul Inteligenței Artificiale), iar citatul de la început l-am luat de aici:
https://www.vladimirghika.ro/ganduri-pentru-fiecare-zi/
Rezumat generat de AI:
Restitutio in integrum (repunerea integrală în situația anterioară) în Codul Civil Român (Noul Cod Civil, art. 1.637-1.646) este principiul fundamental al reparării prejudiciului și al restituirii prestațiilor, vizând readucerea părților la starea patrimonială de dinainte de producerea unui eveniment (ex. desființarea unui contract), prin remiterea în natură a bunurilor sau, dacă nu e posibil, prin plata valorii echivalente (în bani), ținând cont de momentul recepției și de bună-credința debitorului. (...) În medicină, „restitutio ad integrum” (sau restitutio in integrum) înseamnă vindecarea completă a unei afecțiuni sau leziuni, aducând organismul (sau o parte a acestuia) la starea sa normală, anatomică și funcțională, fără sechele (cicatrici, deficiențe) – adică o revenire completă la starea de dinainte de boală sau accident, un concept de bază în chirurgia reconstructivă și medicina regenerativă.

Glume? Hm, să încerc...

Mesaje pe WhatsApp: 
- Bună, Vio, ai timp două minute?
- Am timp, dar nu știu cine ești.
- Sunt sora lui Costel.
- Care Costel?
- Păi, frate-meu...
- Ahaaa!
&
O maşină accelerează brusc pe autostradă, trece peste balustradă, ricoșează într-un copac, cade de pe o stâncă și, la un moment dat, se oprește în flăcări. Un alt automobilist, care a asistat la întreaga scenă, aleargă disperat către locul accidentului și-l întreabă pe șoferul care, în mod miraculos, ieșea nevătămat dintre fiarele distorsionate:
– Ce faci, dom’le? Eşti beat?
– Bineînțeles! De ce? Ai crezut că sunt cascador?
&
Un tip povestește la serviciu:
- Soția mea a fost asistenta unui magician mulți ani. A învățat câteva trucuri bune de la el. De exemplu, vin ieri de la muncă, intru în dormitor, ea mă vede și strigă: „Abracadabra”. Deodată, ce să vezi?! Prietenul meu Răducu a ieșit dezbrăcat din dulap. Am râs cu lacrimi, săracul Răducu, ce mutră a făcut, mi-era milă de el, cred că se întreba ce dracu’ s-a întâmplat de a ajuns, gol, la mine-n dulap...
&
În ușa unei case se aude: „Cioc! Cioc!”
– Cine e ?
– Zâna cea bună!
– Și de ce ai un topor în mână?
– Nu sunt prea bine dispusă azi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Niște gânduri ușor bosumflate și dezamăgite

Motto: „ Șiretenia și perfidia sunt resursele oamenilor care nu au destulă minte pentru a fi cinstiți și sinceri. ” (Benjamin Franklin) Cuvi...