Blogul ăsta e un „locșor” unde-mi place să fac popas și să-mi „împărtășesc” gândurile cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, când și când, pe la blogul meu, pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să-l percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blogul meu pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
marți, 11 iulie 2023
Niște gânduri insignifiante...
Proverbele înșirate de mine mai jos nu sunt din cartea lui Zanne (dar, cu siguranță, există și-acolo):
Cine se scoală de dimineață, departe ajunge.// Cine stă în casă de sticlă, nu aruncă cu pietre.// Dacă tăceai, filosof rămâneai.// După război mulți viteji se arată.// Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea.// Ferește-te de câinele care nu latră și de omul tăcut.// Banu-i ochiul dracului.// Bate fierul cât e cald.// Fă-te frate cu dracul până treci puntea.// A face pe cineva de două parale.// Haina nu îl face pe om.// Nu vinde pielea ursului din pădure.// Să stăm strâmb și să judecăm drept.// Sătulul nu crede flămândului.// Peștele de la cap se-mpute.// Zace pe moarte și ar mânca de toate.// Tăcerea e de aur, vorba de argint.// Prostia și domnia se plătesc.// Să fii domn e o întâmplare, să fii om e lucru mare.// Meseria e brățară de aur.// Unde-s mulți, puterea crește.// Lăcomia pierde omenia.// Ziua bună se cunoaște de dimineață.// Vorba dulce mult aduce.// Vorbești de lup și lupul la ușă.// Vrabia mălai visează, iar calicul praznicul.// Vrei, nu vrei, bea, Grigore, agheasmă!// Cine nu-ncearcă, nici nu câștigă.// A fi prins cu cioara vopsită// Cu fundul în două luntri.// Vorba lungă, sărăcia omului.// Rabdă inimă și taci, că n-ai alta ce să faci.// Rabdă suflete cât poți, nu-ți da taina către toți.// Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul!// Pofta vine mâncând.// Și tăcerea e un răspuns.// Urma scapă turma.// Toamna se numără bobocii.// Nu toate muștele fac miere.// Ochii care nu se văd se uită.// Ai carte, ai parte.// Prost să fii, noroc să ai.// Pică pară mălăiață în gura lui Nătăfleață.// Nu te încrede în câinele care dă din coadă.// Mi-e milă de tine, dar de mine mi se rupe inima.// Ai, dai, n-ai. Ia nu da, să vezi cum ai.// Omul fără învățătură e ca pământul fără udătură. (Ș.a.m.d.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Gânduri despre blogăreală
MOTTO: „Ia în considerare cât de greu este să te schimbi pe tine și vei înțelege ce șanse mici ai ca să-i schimbi pe ceilalți.” (Jacob M....
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
„Singurătatea nu înseamnă să nu ai oameni în jur, ci să nu poţi comunica lucruri care contează pentru tine, sau să te abții să exprimi anumi...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu