duminică, 24 aprilie 2022

Gânduri nicicum

MOTTO: „Iar El s-a îndepărtat din vederea noastră, astfel încât să ne întoarcem către inima noastră și să-l găsim acolo pe El. Căci El a fost plecat și, iată, El este aici.” (Sfântul Augustin)

 

    Azi sărbătorim Paștele. Vă doresc, domniile voastre, sănătate, pace și Lumină. Eu, împreună cu gândurile din dotare, cam dormim pe noi. Dar tot am vrut să notăm aici, pe scurt, două cuvinte și o poezie.

👀 Cuvântul aleatoriu:
MALAGUEÑA s.f. Dans popular spaniol, asemănător cu fandango; melodia acestui dans. [Pron. ma-la-ghe-nĩa. / < sp. malagueña – din Malaga]. Sursa: DN (1986).

👀 Cuvântul zilei:

COLAȚIONÁ, colaționez, vb. I. Tranz. A confrunta un text original cu copia sau cu reproducerea lui pentru a stabili exactitatea acestora sau spre a constata asemănările și deosebirile existente. [Pr.: co-la-ți-o-na] – Din fr. collationner. Sursa: DEX '98 (1998). Cheia alegerii: În anul 1945 s-a născut Larry Tesler, informatician american, creatorul funcției copy-paste. A lucrat pentru diverse companii IT, printre care Xerox, Apple, Amazon și Yahoo!

💕 Poezia este „De Paști” (Tudor Arghezi)

 

La toate lucarnele și balcoanele

Au scos din cer îngerii icoanele

Și-au aprins pe scări

Candele și lumânări.


Orașele de sus, în sărbătoare,

Au întins velnițe și covoare,

Și ard în potire

Mireasma subțire. 

 

Și din toate ferestrele odată,

Mii și sute de mii,

Heruvimii fac cu mâna bucălată

La somnoroșii copii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...