Gânduri care mănâncă un măr

MOTTO: „Am trei lucruri de învățat: simplitatea, răbdarea, compasiunea. Acestea sunt cele mai prețioase comori.” (Lao Tse)


      Îmi aduc aminte (destul de vag) că am scris acum câțiva ani ce încântată am fost când am cumpărat o carte cu rețete de salate. Eram convinsă că voi încerca multe dintre ele și, în consecință, voi „alege să mă hrănesc sănătos”, cum ne sfătuiesc nutriționiștii. Și acum cred că mă hrănesc destul de sănătos, dar am renunțat la unele dintre salatele ălea simandicoase, pentru că efectiv cinci ingrediente din șapte îmi erau total necunoscute. Recunosc că am fost întotdeauna mai „pădureață” și că nu am frecventat cu ardoare supermarketuri, mall-uri, restaurante „de fițe”, magazine „de firmă” etc. Una la mână, mă simțeam acolo precum Alice în Țara Minunilor (și-mi era necaz pe mine că mă simt așa), a doua la mână, nu prea îmi permiteam să cumpăr ce mi-aș fi dorit. 
    Ei bine, legat de subiectul ăsta, zilele trecute am găsit în cutia poștală o revistă din aceea „de reclamă” de la Kaufland. Și n-am avut de lucru să mă uit un pic prin ea. Am avut imediat un nedorit flash-back. La secțiunea „fructe” era o pagină la care m-am blocat complet. Și gândurile mele, la fel. Auzisem noi de papaya și de maracuja (sau „fructul pasiunii”), dar n-am mâncat niciodată, însă pitahaya, physalis și granadilla chiar nu aveam habar că există. M-am uitat pe Google, pentru că gândurile mele erau cam nedumerite și, pe lângă imagini și explicații despre fructele de mai sus, am dat și de carambola (sau „fructul-stea„) și litchi (numit și „fructul bucuriei”). Aici e momentul când eu și gândurile mele ne-am burzuluit un pic, nu am mai vrut să știm nimic în plus și, pline de patriotism, am început să mâncăm un măr (din livada mea)...

     

P.S. Nu, nu e ăsta, dar ce mai contează, e măr!