Gânduri despre tatăl meu

EDITORIAL

 

       Oameni din veșnicia satului domnesc - ELISEI AVRAM 

         Domneştii Argeşului, localitate cu aromă de stirpe domnească, fostă cândva reşedinţă de plasă, cu judecătorie, piaţă, ocol silvic, spital, ocol agricol, ocol ve­terinar şi altele, se află parcă dinadins la jumătatea drumului dintre Curtea de Argeş şi Câmpulung, pe vremuri cetăţi de scaun ale Ţării Româneşti. Aici, aproape de izvoarele Râului Doamnei, acolo unde se profilează în zare culmile încununate de nea ale Iezerului şi Făgăraşului, s-au născut şi au trăit oameni care „nu sunt ca alte sate, mai uşurei... “, după cum menţionează un „arhimandrit ot Argeş” într-un document de pe la 1785, plângându-se de nesupunerea sătenilor din Domneşti. Tot despre nesupunerea domnişanilor vorbeşte şi documentul de la 1 mai 1813: „(...) şi lăcuitorii numitei moşii nesupunându-se a-şi face zilele de clacă cele obicinuite şi a da zeciuială din pomii ce-i au sădiţi pe numita moşie şi ei după atâtea judecăţi ce au avut cu dânşii şi mumbaşreturi ce li s-au făcut de către Divan, tot nu s-au arătat cu supunere... “
         Oamenii aceştia, din Subcarpaţii de Sud, s-au manifestat liberi încă dinainte de 4 aprilie 1523, când Radu de la Afumaţi întăreşte printr-un hrisov proprietatea Mănăstirii Argeş peste mai multe sate, între care şi Domneşti. Un alt document, datat 10 aprilie 1560, semnat de către Petru Vodă arată că satul şi moşia Domneşti au fost proprietatea lui Neagoe Basarab, care le-a cumpărat cu preţul de 30.000 de aspri de la Văsîi din Stănceşti spre a le face danie Mănăstirii Argeş. Cei despre care scriau do­cu­men­tele nu mai tră­iesc, dar au lăsat în ur­­mă, pe lângă noblețea mărului acela să­nătos şi dulce ca un zâmbet de dom­niţă, pe fiii lor, unii dintre ei, prin faptele săvârșite, intrând în veșnicia satului.
     Învățătorul Elisei Avram este una dintre personalitățile Domneștiului de ieri care, prin truda sa, a contribuit la creșterea calitativă a învățământului din satul natal, dar și la făurirea arhitecturală modernă a Domneștiului interbelic, alături de prof.univ.dr. Petre Ionescu-Muscel. S-a născut în Domneşti, „în anul răscoalei”, cum spunea chiar el, fiind unul din cei şapte copii ai lui Nicolae şi ai Mariei Avram. [1] Pe linie paternă, era originar din Transilvania, străbunicii venind în Domneşti în timpul prigoanei Imperiului Austro-Ungar asupra românilor de peste Carpaţi. După terminarea şcolii primare, în satul natal, a absolvit Şcoala Normală „Carol I” din Câmpulung Muscel, cu rezultate meritorii.

         La început îl găsim ca învăţător suplinitor la Stăneşti - Corbşori, iar după efectuarea stagiului militar (1928-1929), ca învăţător titular în judeţul Caliacra din Cadrilater, în satul Terscondu,[2] locuit în majoritate de turci. Se poate spune că apostolatul în ale dăscăliei şi l-a făcut acolo, învăţând limba turcă pentru a-i putea învăţa, la rândul său, limba româna pe elevi. După cinci ani, în 1934, se reîntoarce la Domneşti, se căsătoreşte cu Elena Ionescu şi îşi continuă activitatea de învăţător la şcoala din satul natal până în anul 1945, când trece ca profesor de istorie şi geografie la Gimnaziul unic din localitate. Când iau fiinţă Şcolile Generale de 7 ani, în 1949, excelentul dascăl Elisei Avram devine director al Şcolii Generale Domneşti, până în 1961, când este numit director al Liceului Teoretic nou înfiinţat în localitate.[3] Timp de nouă ani va onora ca­bi­ne­tul directoral al Liceului Teoretic, ieşind la pen­sie fericit că 43 de ani din viaţă i-a dăruit, cu folos, multor generaţii de elevi.[4]
          Un dascăl minunat, bun coleg, şi dotat cu o mo­destie sobră. Aşa am putea scrie în cartea de o­noa­re a învăţământului dom­neş­tean, despre cel care a fost în­vă­ţătorul şi profesorul Elisei Avram. Înainte de perioada comu­nistă, a făcut politică li­be­ra­lă, fiind un apro­piat al prof.univ.dr. Petre Ionescu-Muscel, ctitorul Dom­neş­tiului modern. Dar nu politica [5] a fost im­portantă în viaţa lui Elisei Avram, nici cărţile scrise despre satul natal şi despre oamenii săi de seamă, ci faptul ca a pus creionul în mâna a sute de copii, învăţându-i numai lucruri bune, încercând să-i facă ceea ce el a fost tot timpul: OM.
        Cum era în fapt dascălul şi directorul Elisei Avram? O aflăm răsfoind registrul cu procese verbale de inspecţie: ca învăţător şi pro­fesor „lucrează cu tragere de inimă în clasa D-sale” (subrevizor şc. I. Nica, 5 noiembrie 1934), are elevi „plini de viaţă, curaţi şi bine pregătiţi” (subrevizor şc. I. Nica, 5 martie 1937), „după felul cum se prezintă şi munceşte în şcoală şi-a câştigat frumosul titlu de învăţător fruntaş între învăţătorii fruntaşi din judeţ” (insp.gen. Mucenic N. Co­măn­dăşescu, 31 mai 1937), „trăieşte în deplină ar­monie cu colegii şi se com­portă demn în so­cie­tate, fiind un element de ordine” (subinsp.şc. I. Ar­nă­uţoiu, 24 mai 1940) şi este înzestrat „cu mult tact şi dicţiune în pre­dare” (insp. Şc. Gheorghe Păuna, 15 mai 1952); ca director, „şi-a îndeplinit cu prisosinţă angajamentul luat, pentru îngrijirea aspectului şcolii, dând dovada unui element conştiincios şi capabil” (insp.şc. V. Buricel, 19 aprilie 1948), s-a preocupat „pentru asi­gurarea meditaţiei elevilor interni, care sunt ajutaţi şi de profesori pe specialităţi” şi „a acordat multă atenţie muncii de ordin administrativ-gospodăresc în care a obţinut rezultate bune” (insp.şc. Gheorghe Zaharescu, 20 febr. 1964). Tocmai pentru că era un bun dascăl, Elisei Avram a fost pus să coordoneze procesul instructiv-educativ din zona Muscelului în calitate de metodist pedagogic [6]; nu au lipsit nici sarcinile obşteşti - director al Căminului Cultural.[7]

            Activitatea în afara şcolii a făcut din dascălul Elisei Avram un bun cetăţean respectat şi stimat de domnişani care l-au iubit şi pe care i-a iubit. A contribuit, alături de Petre Ionescu-Muscel, la realizarea unor construcţii de interes obştesc: spitalul [8], băile publice [9], piaţa,[10] localul băncii populare Bradul, clădirea liceului.[11] Un aport substanţial a avut și la înfiinţarea Muzeului Etnografic, precum și multe alte preocupări (secretar de redacţie, în 1941, la Revista istorică a comunei Domneşti, fo­n­da­tă de Petre Ionescu-Muscel, director al Căminului Cultural etc) care, toate la un loc, alături de ac­ti­vi­ta­tea la catedră, au contribuit la identitatea învăţătorului Elisei Avram, unul din marii învăţaţi ai aşezării înconjurate de livezi cu pruni şi de arome de mere domneşti.
_________________

NOTE

   [1]. Registrul stării civile de născuţi din anul 1907, la nr.71 menţionează: „...Act de naşterea copilului Eliseiu de secs bărbătesc născut alaltăieri la douăzeci şi şase octombrie, ora zece seara, în comuna Domneşti, jud. Muşcel la casa părinţilor săi din strada Aninoasa, fiu legitim al D-lui Nicolae Ion Bucur Avram de ani patruzeci şi trei, cu meseria muncitor, domiciliat în comuna Domneşti şi al D-nei Maria Nicolae Ion Bucur Avram, născută Ion Ion Stoica de ani treizeci şi patru, cu meseria muncitoare, domiciliată în comuna Domneşti...” (Din acte şi documente, înv. Elisei Avram).

   [2]. Reproducem din ordinul de numire în învăţământ: „În baza diplomei de capacitate ce posedaţi, subsemnatul, în puterea art. 113,114,127 şi 127 din legea asupra învăţământului primar-normal, vă numeşte pe ziua de 1 sep­tembrie 1929 ÎNVĂŢĂTOR CU TITLU PROVIZORIU la şcoala din cătunul Pârâul Caprii: Terscondu, judeţul Caliacra. Jurământul cerut de lege îl veţi depune înaintea d-lui Revizor şcolar al judeţului unde sunteţi numit. MINISTRU (ss) Indescifrabil, Director general (ss) Indescifrabil.” (Din acte şi documente, înv. Elisei Avram).
    [3]. La 1 septembrie 1961 a luat fiinţă Liceul Teoretic din Domneşti. Ca director, Elisei Avram se va ocupa de asigurarea bazei materiale a noii unităţi de învăţământ. Prin urmare, va lua cele 3 săli de clasă de la fosta şcoală de fete din centru, dându-le liceului pentru anul I (clasa a VIII-a). Va lua legătură cu Petre Preda şi Elisabeta Gh. Ardei - proprietarii a două imobile din centrul comunei - cu care va încheia contracte de închiriere pe 5 ani. Localul lui Petre Preda va fi transformat în internat pentru fete, iar cel al Elisabetei Ardei, în internat pentru băieţi (la etaj). Parterul va fi destinat cantinei şi magaziei pentru alimente. În 1963 s-a început construcţia actualului local al liceului. La stabilirea locului unde să fie amplasat liceul au fost discuţii contradictorii: unii susţineau să se facă în centrul comunei, pe terenul unde au fost casele lui Luca Paul, alţii pledau pentru locul unde s-a construit ulterior ocolul silvic, iar cei mai mulţi au susţinut ca noua clădire a liceului să se construiască pe terenul actual, pe care era hotărât încă din 1941 a se construi un grup şcolar care să cuprindă toate şcolile din comună şi o şcoală de agricultură aşa cum prevedea testamentul proprietarului moşiei Domneşti, Iancu Negulici. El a lăsat toată moşia, 26 ha, Casei Şcoalelor. Terenul pe care s-a construit liceul - 3 ha - a fost luat de la ferma de stat, căreia i s-a dat în schimb aceeaşi suprafaţă, la „Ureanu”.
   [4]. Iată ce scrie inspectorul şcolar N. Bratu la 18 oct. 1935, cu ocazia efectuării inspecţiei speciale pentru gradul did.II, după ce asistă la toate lecţiile predate de înv. Elisei Avram, la clasa a II-a: „Dl. Elisei Avram având o ţinută şi purtare demnă, fiind un învăţător harnic şi conştiincios şi indeplinind şi toate condiţiunile cerute de art.119 din legea învăţământului...şi anume: a) a predat la cursul supra-primar teoretic şi practic; b) a avut în timpul stagiului peste 90 % frecvenţă din elevii înscrişi şi a dat 80 % promovaţi la clasa care a predat; c) ţine în ordine fişele individuale ale elevilor; d) a luat parte în cursul anilor 1932-1934 la 15 şezători culturale şi a ţinut 9 conferinţe cu caracter local. În 1935 a ţinut conferinţe cu caracter naţional-patriotic la tinerii premilitari de la subcentrul Domneşti, precum şi coruri patriotice cu aceşti tineri. Pe timpul cât a funcţionat şi condus şcoala primară din com. Terscondu - Caliacra, până în 1934, a înfiinţat şi condus biblioteca acelei şcoli, a înfiinţat coop. şcolară “Şoimii”, a organizat cu elevii grădina şcolii şi câmpul de experienţă, dând rezultate frumoase. Această dovadă e dată de directorul şcolii din com. Terscondu-Caliacra având nr.23 din 24 .VIII. 1935. Din procesele verbale de inspecţii se mai constată că Dl. E. Avram a condus cursurile de adulţi şi corul Şcolii. Timp de cinci ani cât a funcţionat la şcoala din Terscondu s-a făcut mult iubit de locuitori, în majoritate turci, prin munca conştiincioasă ce a desfăşurat fără preget la şcoala ce conducea. Venit în Domneşti, comuna natală, se constată că munceşte tot cu aceeaşi râvnă pe terenul şcolar. Pentru felul cum se prezintă în clasă şi în afară de şcoală, neavând nici pedeapsă şi trăind în frumoasă armonie cu toţi colegii, îl admitem la inspecţia specială, notându-l cu “Foarte bine”, 10 (zece). Insp.şc.(ss) N. Bratu. Director (ss) I. Grigorescu” (Din acte şi documente, înv. Elisei Avram). Din aceleaşi acte şi documente mai aflăm că la 20 iunie 1949, inspectorul Petre Busuioc scrie în registrul de inspecţii: „De asemenea, am luat parte la examenul oral al cls.a VI-a la obiectul fizică. Examenul a fost condus de colegul Elisei Avram, titularul catedrei de fizică. Claritatea cu care s-au pus întrebările, calmul şi siguranţa manifestată de examinator, precum şi participarea vie şi plină de viaţă a elevilor întrebaţi, au făcut ca examenul să se desfăşoare într-o atmosferă de sărbătoare (...) Se constată că s-a depus o muncă asiduă la acest obiect. În general, se constată că la această şcoală s-a muncit mult şi cu multă râvnă, iar elevii sunt bine pregătiţi”.
   [5]. Elisei Avram a făcut parte din Partidul Naţional Liberal până la 1 ianuarie 1948, când se va înscrie în Frontul Plugarilor.
   [6]. În adresa nr.21312/23 noiembrie 1964 emisă de Sfatul Popular al Raionului Curtea de Argeş, Secţia Învăţământ se specifică: „Vă facem cunoscut că aţi fost recrutat ca metodist al cabinetului pedagogic (…) În această funcţie veţi îndruma şi controla procesul de învăţământ de la şcoala Pârâieşti. Veţi urmări obiectivele. 1. Şcolarizarea, 2. Baza materială, 3. Activitatea la clasă a cadrelor didactice şi nivelul de pregătire al elevilor.”
   [7]. Adresa nr.8193 din 31 mai 1952 a Sfatului Popular al Raionului Curtea de Argeş precizează numirea lui Elisei Avram în funcţia de director al Căminului Cultural Domneşti (Din acte şi documente, înv. Elisei Avram).
   [8.]. Într-un proces verbal de inspecţie, datat 31 mai 1937, inspectorul general Mucenic N. Comăndăşescu scrie, între altele: „...a luat parte activă la mişcarea economică din sat. D-sa este preşedintele băncii “Agricolă” din Domneşti, este vicepreşedinte al băilor eforiei “Doamna Basarab” din Domneşti. A contribuit la ridicarea pieţei şi spitalului din localitate (...) Are un frumos cor pe 1 şi 2 voci...”(Din acte şi documente, înv. Elisei Avram).
   [9]. Reproducem adresa nr.72864 din 2 sept.1937 trimisă înv. E. Avram de Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale: „În urma adresei Eforiei “Doamna Basarab” înregistrată la Nr.142055/937 cu privire la construirea noului pavilion la Dispensarul “Prof. Dr. I. Cantacuzino” din comuna Domneşti, judeţul Muşcel, Ministerul vă aduce, pe această cale, vii mulţumiri pentru rodnica activitate ce aţi depus în realizarea acestei frumoase şi utile opere. Ministru (ss)indescifrabil. Director (ss) indescifrabil”(Din acte şi documente, înv. Elisei Avram).
  [10]. Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, termite d-lui Elisei Avram, vicepreşedintele Eforiei “Doamna Basarab” adresa cu nr.127896 din 5 febr. 1937 în care se arată: „În urma adresei Eforiei “Doamna Basarab” înregistrată la nr.248635/937 cu privire la construirea băii populare din comuna Domneşti, judeţul Muşcel, Ministerul vă aduce, pe această cale, vii mulţumiri pentru contribuţia Dvs. la realizarea acestei frumoase şi utile opere. Minsitru (ss) indescifrabil, Director (ss) indescifrabil.”(Din acte şi documente, înv. Elisei Avram).
[11]. A fost terminată în 1965, preşedintele comitetului de construcţie fiind E. Avram, pe-atunci director adjunct al liceului şi deputat comunal, fără a fi membru al partidului comunist.

                                                                                                             

                                                                                         Prof.dr. George BACIU

 

NOTA MEA: Cu acceptul autorului, am trecut aici acest articol, așa, „întru amintire” și ca un omagiu adus tatălui meu adoptiv, Elisei Avram.