Gânduri despre valuri

Ca de obicei, m-am dus și azi la DEX, iar cuvântul zilei a fost: FEBLÉȚE s. f. (Fam.) Înclinație, slăbiciune, atracție pe care o simte cineva pentru o persoană, o activitate etc. ♦ Ceea ce constituie obiectul înclinației, slăbiciunii, atracției cuiva. – Din fr. faiblesse. Sursa: DEX '09 (2009).

Păi, „feblețea” mea, cum bine știu și domniile voastre, sunt titlurile inepte de prin ziare (sau de la posturile de televiziune) și, mai ales, știrile mondene. Dar chiar n-am chef să mă autoflagelez și voi cita, în continuare, doar trei știri. Prima e legată de al cincilea val care stă gata să ne ude leoarcă. Adică, de OMICRÓN, omicron, s. m. - A cincisprezecea literă a alfabetului grecesc (și neogrecesc), corespunzând sunetului „o”. Din fr. omicron. Sursa: DEX '09 (2009). Paranteză - eu n-am reținut decât denumirea valului patru (sau, mă rog, variantei): Delta. Cum le cheamă pe celelalte?! Și, dacă tot au folosit litere din alfabetul grecesc, când oare au de gând să ajungă la Omega? 

Citez din știrile digi24.ro:

„Propagarea rapidă a variantei Omicron va duce la „un număr mare de spitalizări” ale bolnavilor de COVID-19, chiar dacă această variantă se dovedeşte mai puţin periculoasă decât Delta, a avertizat marţi biroul regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. (...) „O creştere rapidă a Omicron, aşa cum constatăm în mai multe ţări, chiar dacă se combină cu o formă a bolii mai puţin gravă, va determina cu toate acestea un număr ridicat de spitalizări, în special în rândul celor nevaccinaţi”, a declarat pentru AFP Catherine Smallwood, unul dintre principalii responsabili din cadrul OMS Europa, informează Agerpres.

😕

Altă știre, de pe același site: „Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea bugetului de stat pe 2022, după ce Curtea Constituțională a respins contestația făcută de USR.” (...) „Avem în față un buget echilibrat, responsabil și realist, capabil să consolideze economia pe termen mediu și lung valorificând resursele financiare ale UE.”, a declarat premierul Nicolae Ciucă la dezbaterea din Parlament.

😮 

Și, ca să închei în aceeași manieră „optimistă”:

Un cutremur cu magnitudinea 3,4 a avut loc marți, 28 decembrie 2021, în județul Buzău. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 13.53. (...) Seismul s-a produs la adâncimea de 122 de kilometri, în apropierea oraşelor Brașov (70 km), Ploiești (74 km), Bacău (119 km), Brăila (120 km), Galați (122 km), București (126 km). De la începutul lunii decembrie, în România s-au produs 20 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,1 şi 4,1 pe scara Richter. Cel mai important seism din acest an s-a produs pe data de 26 mai şi a avut o magnitudine de 4,7. Cutremurul a fost resimțit şi la București. 

😱

Și, bineînțeles, un banc:

Într-un orășel, avocatul acuzării cheamă primul martor, o bătrânică foarte simpatică. Văzând-o cam emoționată, începe cu o întrebare de complezență.

– Doamnă, spuneți-mi dacă mă cunoașteți…
– Dacă te cunosc? Dar bineînțeles că te cunosc, domnule Popescu, te știu de când erai un băiețel! Ai fost o mare dezamăgire pentru mine. Minți, manipulezi oamenii și-i vorbești pe la spate și faci afaceri necurate cu mașini! Dar cel mai rău este că-ți înșeli, fără rușine, nevasta!
Înmărmurit, avocatul încearcă să schimbe discuția și spune:
– Doamnă, dar pe avocatul apărării îl cunoașteți?
– Hm! Desigur că îl cunosc și pe domnul Vasilescu. E leneș, ia mită și e cam bețiv… Competența sa ca avocat este pur și simplu îndoielnică. Ahh, și să nu mai spun că-și înșeală soția cu trei amante! Una dintre ele e chiar soția ta!
În murmurul sălii, judecătorul le cere avocaților să se apropie:
– Ascultați, nenorociților, dacă vreunul dintre voi o întreabă pe bătrână dacă mă cunoaște, vă bag în pușcărie pe amândoi!

Exagerări printre gânduri

MOTTO: „Exagerarea este adevărul care şi-a ieşit din fire.” (Kahlil Gibran)

Prima exagerare (pe care încă nu îndrăznesc să o spun gândurilor mele) este că am pretenția că pot scrie aici, pe blog, ceva cât de cât articulat. Nu pot. Posibil să fie de vină pentru asta o mulțime de „chestii”, dar eu am intenția să merg mai departe, cu încăpățânare. O altă exagerare, care s-a strecurat insidios (hm, un cuvânt rar folosit, păcat) printre gândurile mele este că afară e iarnă. Mda, ce să zic, e un fel de iarnă. Adică, a fost ger, pe urmă a plouat, iar azi-noapte a nins. Acum e destul de cald, e mult noroi, și prin grădină se mai văd câteva urme de zăpadă. Ei, mai bine o să trec eu la cuvintele de azi, pentru că, nu-i așa, nu sunt de la ANM (Administrația Națională de Meteorologie) și altceva mai puțin plictisitor chiar nu-mi vine-n minte. Deci, cuvântul aleatoriu este PLENISÓN, -Ă, plenisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care are caracter silabic. – Din lat. plenus + sonus. Sursa: DEX '09 (2009). Și, adaug eu, este în „opoziție” cu SEMISÓN, -Ă, semisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care nu are valoare silabică. – Semi- + son. Sursa: DEX '09 (2009). Apoi, cuvântul zilei este CREIȚÁR, creițari, s. m. Monedă mică de argint, mai târziu de aramă, care a circulat în sudul Germaniei, în Austro-Ungaria, în Transilvania și în Bucovina până la sfârșitul sec. XIX, valorând a suta parte dintr-un fiorin; p. gener. ban, gologan (de valoare neînsemnată). [Var.: crăițár, crițár s. m.]–Din magh. krajczár. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: În 1903 s–a înființat Societatea Numismatică Română. Cuvântul lunii a rămas, în continuare, tot CINIC. Păcat.

 

Bancurile de azi:

În plină iarnă, în apartamentul unei familii care a cerut decuplarea de la centrala care furniza energie termică și electrică, un reporter întreabă:
– Ce faceți dacă vă este frig?
– Ne strângem în jurul lumânării.
– Dar dacă este foarte frig?
– Ne apropiem și mai mult de ea.

– Dar dacă este ger, cu temperatura sub minus 20 de grade Celsius?
– În acest caz, aprindem lumânarea…
😊
Un bărbat i se destăinuie prietenului său despre întâmplarea ciudată de care a avut parte:
- Mișule, ascultă-mă. Mergeam spre casă de la serviciu și, în drum, văd o broască. O iau acasă, o hrănesc, îi fac baie și o culc lângă mine pentru a o încălzi. Când mă trezesc, observ că broasca s-a transformat, ca în poveste, într-o blondă superbă. Mă crezi, Mișule?
- Te cred, de ce întrebi?
- Păi, pentru că nevastă-mea nu mă crede...
😊 

Într-o seară, soția intră în casă şi își întreabă soțul:

- Dar mama unde-i?
– Face hidromasaj, îi răspunde bărbatul.
– Da’ ce, avem noi cumva cadă cu hidromasaj şi eu nu ştiu?!
– Nu, e doar vechea noastră cadă, doar că am legat la ea două fire de la priză.

GÂNDURI DESPRE PROVIDENȚĂ

Plouă mărunt și e ceață. O vreme destul de morocănoasă. Nu am pic de Inspirație, așa că habar n-am de ce am venit aici. Dacă ar fi să ghicesc, aș zice că m-am cam săturat de citit și de văzut filme, deci... O să mă „ocup” acum doar de cuvintele de azi. Cuvântul aleatoriu este ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeș, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă adj.] – Et. nec. (Sursa: DEX '09-2009). Cuvântul zilei este PROVIDÉNȚĂ s.f. Planul divin prin care este prevăzut și orientat cursul evenimentelor astfel încât Universul, ca întreg, și creaturile individuale să realizeze scopurile stabilite de Dumnezeu; pronie cerească.♦ (Art.) Divinitatea, dumnezeirea, Dumnezeu. ♦ Grijă, milă, îndurare ca atribute ale divinității. ♦ Fig. (Rar) Persoană sau împrejurare miraculoasă care contribuie la salvarea sau la fericirea cuiva. – Din lat. providentia, fr. providence. (Sursa: DEX '09-2009). Cheia alegerii: În 1983, Papa Ioan Paul al II-lea îl vizitează la închisoare pe cel care l-a împușcat în 1981, pentru a-i acorda iertarea, unul dintre fundamentele creștinismului.

O să plec de-aici, căci n-am niciun haz. Și, apropo de haz, o să-mi spun două glume, dar nu cred că voi rezolva ceva...

În gară, o blondă merge la biroul de Informații și întreabă:

- Nu vă supărați, pot să vă pun o întrebare?

- Desigur, doar de aia suntem ghișeu de informații!

- Îmi stă bine cu rochia asta?

😃
- Domnule doctor, îmi tremură mâinile tot timpul! 

- Bei mult? 

- Nu. Mai mult dau pe jos!

 

Gânduri despre Festivus

  M-am gândit că nu am mai trecut cam de mult aici, pe blog, cuvintele din DEX. Așa că azi, cu gândul de a scrie câteva vorbe „înfrigurate” despre cât e de ger, am dat de cuvântul aleatoriu, care a fost BASTÁRN, -Ă, bastarni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații de origine germanică, stabilită la est de Munții Carpați (sec. II Î.H.) și asimilată mai târziu de geto-daci. 2. Adj. Care aparținea bastarnilor (1), privitor la bastarni. – Din lat. Bastarnae. Sursa: DEX '09 (2009). Până aici, nimic spectaculos. Apoi am văzut care-i cuvântul zilei, și anume: MIREÁN, -Ă, mireni, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care nu aparține clerului; laic. – Din sl. mirjaninŭ. Sursa: DEX '09 (2009). Cuvânt destul de cunoscut și banal. Dar ceea ce a urmat mi-a schimbat brusc direcția gândurilor. De ce? Păi...

Cheia alegerii: Astăzi sărbătorim Festivus! Este momentul să ne umplem de spiritul sărbătorilor, să facem donații la The Human Fund și să ne vărsăm năduful pe comesenii noștri. Festivus este bazat pe fapte reale, ca toate celelalte sărbători din această perioadă. 

Neștiind ce-i cu Festivus ăsta (pe care nu-l sărbătorim noi, ci americanii), am alergat la Wikipedia. Și ea mi-a spus: Festivus este o sărbătoare seculară sărbătorită pe 23 decembrie ca alternativă la presiunile și comercialismul anotimpului de Crăciun. Wikipedia (Engleză)

Perseverentă, m-am dus mai departe pe câmpiile Internetului, și am găsit mai multe amănunte despre Festivus aici: https://facemfilm.ro/blog/originea-festivus-seinfeld/ Cosmin Milchiș scria, în 2015:

Pentru cei, puțini, care nu au urmărit „Seinfeld”, Festivus e o sărbătoare inventată de Frank Costanza, atunci când fiul său, George Costanza, era doar un copil. Festivus se sărbătorește pe 23 decembrie şi e o alternativă la consumerismul care a ajuns să definească Crăciunul. (...) Sărbătoarea apare pentru prima dată în episodul The Strike, din sezonul 9, episod scris de Dan O’Keefe. În acest episod, în timp ce George, Elaine şi Jerry se află la cafenea, cei trei discută despre modul în care Frank a inventat Festivus, după ce Elaine vede o felicitare de Festivus de la Frank către fiul său. Când Kramer află despre sărbătoarea inventată de Frank şi mai ales ce reprezintă, se hotărăşte să îl ajute pe Frank să reînvie Festivus. (...)  Festivus e o sărbătoare inventată de scriitorul Daniel O’Keefe, tatăl scenaristului Dan O’Keefe, cel care a scris episodul The Strike (Greva). O’Keefe a inventat sărbătoarea în 1966, dar, spre deosebire de ce apare în Seinfeld, era o sărbătoare care avea loc ca un răspuns la orice fel de tensiune în familie, oricând între lunile mai şi decembrie. Totuşi, de când a apărut în Seinfeld, Festivus se sărbătoreşte în 23 decembrie, în fiecare an. Numele sărbătorii i-a apărut în cap lui O’Keefe din senin şi este un derivat al cuvântului latin festus, care înseamnă sărbătoare.
Festivus, exact ca şi Crăciunul, are câteva tradiţii care trebuie respectate:

Stâlpul: în serial, echivalentul bradului de Crăciun este stâlpul de Festivus, un stâlp de aluminiu. Frank Costanza îl descrie ca având „un raport foarte mare între putere şi greutate”, iar stâlpul este ţinut neîmpodobit pe parcursul sărbătorii.

Cina: cina de Festivus are loc în seara de 23 decembrie, iar în timpul cinei se desfăşoară şi enumerarea nemulțumirilor.

Enumerarea nemulţumirilor: sărbătoarea începe imediat după servirea cinei, când toţi participanţii îşi declară toate nemulțumirile şi dezamăgirile cu privire la ceilalţi.

Fapte de putere: aceasta este ultima tradiţie de Festivus şi se desfăşoară imediat după cină sau, în cazul episodului din Seinfeld, în timpul cinei. Capul familiei alege o persoană de la masă pe care o provoacă la un meci de wrestling. Tradiţia spune că Festivus nu se termină până când capul familiei nu este țintuit la podea.

P.S. Mi-a plăcut serialul, dar nu la nebunie, aș zice că moderat. Dar îl vedeam pentru că avea replici spumoase și umor cât cuprinde, dar mai ales pentru Kramer, zănaticul care avea un fel aparte de a-și face apariția într-o încăpere și de a face tot felul de boacăne. 

Și iată că acum mi-am amintit de serial și am mai „învățat” ceva...

Antigel pentru gânduri...

MOTTO: „Iarna este timpul pentru confort, pentru mâncare bună și căldură, pentru atingerea mâinii unui prieten și o discuție lângă foc. Este vremea să stai acasă.” (Edith Sitwell)

Frumos spus. Da, iarna e „vremea să stai acasă”. Acum, cu pandemia asta, e ceva mai greu cu „atingerea mâinii unui prieten” și, mai ales, cu „ o discuție lângă foc”. În ultimele zece zile, gândurile mele au fost cam înghețate. Și, sincer, asta nu are nimic de-a face cu frigul de-afară, cu situația mea financiară sau cu statutul social, nici cu amenințarea sosirii unui alt val de „virusare”, și nici măcar cu lipsa (destul de nemotivată, ca de obicei) a Inspirației mele. Chiar nu știu de ce s-au „congelat” așa. Nici astăzi n-aș zice că gândurile mele s-au „dezghețat”, dar îndrăznesc să transcriu câteva dintre ele. Adică doar gândurile uluite și foarte indignate la întâlnirea cu două „chestii” tâmpite, văzute de ele „negru pe alb” prin ziarele online. Și o să încep cu anunțul/reclama sub formă de interogație: VREȚI SĂ FACEȚI CELE MAI BUNE DEALURI AUTO? Cred că am mai scris despre asta, dar o să repet, la fel de nelămurită: de ce unii insistă să folosească cuvinte englezești, absolut anapoda, mai ales când rezultatul e hilar? Puteau foarte bine să zică „achiziții” („cumpărări”), înțelegea toată lumea și nu deveneau penibili cu „dealurile” lor. Sau, în „războiul” acerb, iscat și întreținut de mass-media, între cei care acceptă vaccinul anti-Covid și cei care nu-l acceptă încă, am întâlnit termenul (care mărturisesc că mi-a bulversat total gândurile) de „wacksinnați”. Ceeee? Cuuum? Clar, nu-mi mai găsesc cuvintele necesare, așa că o să închei brusc, și o să spun doar, folosind o parafrază, că gândurile mele, de atâta mirare și indignare, au procedat ca în zicerea aceasta haioasă: „E așa de frig afară, încât a trebuit să deschid ușa de la frigider ca să mă încălzesc.” Glumesc, desigur...

Gânduri care fac exerciții de dicție

MOTTO: „Un vultur stă pe-un pisc, c-un pix în plisc.”

În timp ce-mi beam cafeaua, mi-a trecut prin minte (apropo de nimic, adică foarte ciudat și inexplicabil), zicerea aceea cu care-ți îmbunătățești dicția: „Capra calcă piatra/ Piatra crapă-n patru...” Știți și domniile voastre urmarea, nu? Am căutat pe dictie.ro și am găsit multe alte exemple. Eu însă rămân la „capitolul” despre capre. Iată și o variantă mai amplă:

Capra neagră-n piatră calcă,

Cum o calcă-n patru crapă!

Crape capu' caprii-n patru

Cum a crăpat piatra-n patru!

Capra neagră calcă-n clinci,

Crape capu' caprii-n cinci

Cum a călcat capra-n clinci.

Capra paște lângă case

Capu' caprii crape-n șase!

Capra noastră n-are lapte

Crăpa-i-ar coarnele-n șapte!

Capra-n piatră a călcat

Piatra-n patru a crăpat

Povestea s-a terminat!
(Sursa:scritub.com)

Apoi mi-au venit în minte câteva proverbe (sau zicători) despre capre. Care, din nefericire, se potrivesc foarte bine și cu comportamentul unora dintre semenii noștri. Ia să vedem:
„A încerca să împaci și capra și varza.”
„Capra sare masa, iada sare casa.”
„Capra moare de râioasă, dar ține coada sus.”
„Să moară și capra vecinului!”
Am să mă opresc aici cu „dizertația” despre capre căci m-am cam plictisit, iar gândurile mele au cam început să behăie. Cred că vor niște bancuri:

😁

Un polițist vine seara târziu acasă. Lumina era stinsă, soția se culcase. Când să se bage și el în pat, soția îi zice că o doare capul și îi cere o aspirină. Polițistul se ridică, se îmbracă pe întuneric și pleacă repede la farmacia din colț. Acolo, în timp ce plătea, farmacistul îl întreabă:

– Nu sunteți cumva ofițer de poliție ?

- Ba da.

- Păi, de ce acum sunteți îmbrăcat în pompier?

😂

Nevasta se trezește, îl vede pe soțul ei umblând în frigider și-l întreabă:

- Ce faci acolo?

- Am insomnie, răspunde soțul.

- Și, ce cauți în frigider?

- Păi, am numărat în gând până la o mie de oi și apoi mi-am adus aminte de friptura de berbec...

Pixeli de gânduri

  

MOTTO: „Dacă într-adevăr vrei să te dezvolţi, învaţă să fii cât mai curios, la fel ca un copil. Copiii ştiu cum să se minuneze şi să admire lucrurile cele mai evidente sau care par de rutină pentru un adult. De aceea, ei sunt rareori plictisiţi. Când eşti curios, nimic nu este dificil.” (Oscar Asorey Martine)

 

    Gândurile mele (nu toate, căci unele încă mai dorm pe ele, ci doar fracțiunea denumită de mine „Curioasele”), au avut azi de lucru. Mai întâi au vrut să verifice care-i treaba cu pixelii (vezi și poza). Iată: PIXÉL (< engl.; derivat din prescurtarea expresiei „picture element” - „element al imaginii”) s.m. Cel mai mic element (punctual) în care se poate descompune o imagine obținută prin fotografiere (inclusiv prin teledetecție), tipărire sau creată pe un ecran (televizor, monitor al unui calculator). În ansamblu, p. alcătuiesc o rețea rectangulară; calitatea (rezoluția) imaginii este determinată de numărul de pixeli pe unitatea de suprafață. Sursa: DE (1993-2009). Pe urmă s-au dus la DEX și au vrut să se lămurească asupra cuvântului aleatoriu, de care nu auziseră. Și anume: BUTIRÁT, butirați, s.m. Sare sau ester al acidului butiric, cu miros de flori sau de fructe, întrebuințat în parfumerie, în industria alimentară. – Din fr. butyrate. Sursa: DEX '09 (2009). Cuvântul zilei este: HOLOCÁUST, holocausturi, s. n. 1. (În antichitate) Jertfă adusă zeilor, în care animalul sacrificat era ars în întregime. ♦ Fig. Ofrandă, sacrificiu. 2. Ucidere (prin ardere) a unui foarte mare număr de oameni. [Pr.: -ca-ust. – Var.: olocáust s. n.] – Din fr. holocauste. Cheia alegerii: Ziua internațională de comemorare a victimelor crimei de genocid și pentru prevenirea acestei crime (ONU).

    Apoi, pe Facebook am văzut poza unei verișoare (de fapt, mi-e nepoată de văr, dar fiind cam de vârsta mea, tot timpul ne-am zis „verișoare”) în care ea stătea foarte relaxată într-un șezlong, la Punta Cana. Și, da, ați ghicit, a urmat imediat „cercetarea”, pentru că nu știam despre localitatea asta nimic. Wikipedia mi-a spus următoarele: „Punta Cana este o parte a districtului municipal Punta Cana-Bávaro-Veron-Macao, aparținând administrativ de municipalitatea Higüey, din provincia La Altagracia, cea mai estică provincie a Republicii Dominicane.” Am călătorit și eu un pic pe-acolo, cu gândul, să fiu mai aproape de ea. Frumos tare! Acum m-am întors, cum se spune, „cu picioarele pe pământ”, în Domneștiul meu, care abia se vede din ceața care s-a lăsat peste el. Dezolant! Așa că îmi spun o glumă-două, apoi trec la treburile de zi cu zi.

 

Ceartă cu nevasta-mea, care mi-a găsit telefonul și a început imediat să-mi citească mesajele:

- Cine dracu’ e Alina?! zbiară ea la mine. Și de ce scrie că i-ar plăcea să faceți dragoste a cincea oară, săptămâna asta?

- Hmm… cred că a greșit numărul, dragă, i-am răspuns.

- Cum adică? E vorba de tine. Scrie destul de clar la final: „Te aștept cu nerăbdare, dragă Costi”. Sau nu te cheamă așa?!

- Ba da, recunosc că e pentru mine. Dar numărul e greșit. Numărul corect este 6. „A șasea oară, săptămâna asta.”

😃

Un student îi scrie, disperat, tatălui său: „Nu mai am bani de chirie... sunt în stradă!”

Răspunsul nu întârzie: „Ferește-te de mașini!”

😆

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune?
- Ba da, Mărie, sunt bune, dar toți ceilalți din sala de cinema au popcorn!

Gânduri care-și spun povești

      Una după alta, duminică, luni și astăzi au fost zile de sărbătoare. Am avut și am timp să postez pe blog câte ceva, am avut timp să-mi corectez niște scrieri mai „vechi” (pe care le voi aduna iar într-o carte, cu speranța că o voi și publica cândva) și, în ciuda vremii absolut mizerabile de afară, am încercat să-mi mențin o atitudine cât de cât optimistă. Ei, n-am reușit mereu, dar... Când m-am trezit astăzi din somn, foarte devreme, ca de obicei, în timpul „ritualului” matinal, mi-a venit în minte, întâi și-ntâi, chipul verișoarei mele Teia. Ar fi fost ziua ei azi, dar din nefericire ne-a părăsit acum câțiva ani. Sunt momente când îmi lipsește îngrozitor, a fost una dintre ființele care mi-au schimbat viața în bine și cu care aveam o legătură ce depășea sfera rudeniei, îmi era o bună prietenă și confidentă, un OM minunat, cu suflet cald și bun. Apoi, mi-am amintit de povestea lui Muc cel Mic. Rectific, mi-a venit în minte titlul poveștii. Și atât. Nu-mi aminteam nimic altceva. Foarte „încurajator”, nu? Nu vă speriați, n-o să vă spun povestea (deși eu m-am dus repede și am citit-o). Adaug doar că autorul „Poveștii lui Muc cel Mic” este Wilhelm Hauff, iar acțiunea are loc în Niceea. Azi, orașul este turcesc și se cheamă Iznik. După cum afirmă Wikipedia, așezarea „este în nord-vestul Anatoliei, aflat pe locul orașului antic Niceea (numele derivă din grecescul Νίκαια, derivat ulterior în Niceea). În lumea creștină, Niceea a căpătat notorietate prin faptul că a găzduit două Concilii ecumenice (oecumenice) din istoria timpurie a creștinismului, primul și cel de al șaptelea. După cucerirea vicleană a Constantinopolului de către creștinii cruciați din Cruciada a IV-a, în 1204, Imperiul Bizantin s-a fărâmițat în mai multe formațiuni statale. Dar moștenitorul de drept al fostului imperiu a devenit Imperiul bizantin de Niceea, numit așa după numele noii sale capitale, Niceea. Orașul a servit drept capitală provizorie între 1204 și 1261, după care Constantinopolul a fost recucerit de bizantini, prin împăratul Mihail al VIII-lea Paleologos. Capitala Imperiului Bizantin a redevenit Constantinopolul, Niceea rămânând o capitală de provincie.”

 

Glume? Glume!

😊

– Care e femininul de la cuc? o întreabă insinuant soțul pe soție, mângâind-o tandru pe sub plapumă.

– Taci și cucă-te!

😕

Răspunzând unui chestionar, 90% dintre femei au recunoscut că nu le plac bărbații îmbrăcați în roz. Ironia sorții - 90% dintre bărbații îmbrăcați în roz au recunoscut că nu le plac femeile.

😑

Se spune că „banii vorbesc”. Ai mei nu știu să spună decât „la revedere”.

😏

˙˙˙ɐuıɥɔ uı ɐʇɐɔıɹqɐɟ ɐɹnʇɐʇsɐʇ ɹɐdɯnɔ ıɐɯ puɐɔ ɐʇɐp ɐɯıʇln ǝ ɐʇsɐ

Gânduri d' anțărț

MOTTO: „Crăciunul este perioada când ţi-e dor de casă, chiar dacă eşti deja acasă.” (Carol Nelson)


     Adică, nu, gândurile astea nu sunt chiar de anțărț, ci de mult mai anțărț, adică-s vechi de vreo zece ani. Le-am găsit undeva, într-un „loc” unde nu-mi amintesc să le fi pus, și cu siguranță că le-am mai postat pe blog, dar asta e, le repet. Mă rog, nu tot textul, doar câteva paragrafe. Cuvântul din titlu înseamnă: ANȚẮRȚ adv. (Reg.) Acum doi ani. [Acc. și: ánțărț] – Lat. anno tertio. Sursa: DEX '09 (2009). Iată textul: 

„Anul acesta, 2011, spre deosebire de anul trecut, cred că voi fi singură în timpul Sărbătorilor de iarnă. Singură, dar nu însingurată, şi nici tristă. Cum v-am mai spus, domniile voastre, intervalul ăsta de timp între 6 decembrie, (când şi acum îl aștept, figurat vorbind, pe Moş Nicolae, bătrânul cu barbă albă care ne propovăduiește iubirea de semeni şi ne îndeamnă să dăruim, să dăruim mereu) şi ziua de 7 ianuarie din anul următor, este pentru mine un parcurs magic. Bine, ca să fiu sinceră, trebuie să recunosc că, fiind eu mare iubitoare de filme americane (acum însă le prefer, de departe, pe cele din Coreea de Sud), am avut, o foarte scurtă vreme, tendinţa să dau mai multă atenţie lucrurilor exterioare legate de Sărbătoarea Crăciunului decât simțămintelor. Adică, atunci când ai văzut zeci, sute de filme în care străzile, casele, parcurile sunt luminate a giorno, când moşi rumeni îmbrăcaţi în roşu strigă „ho, ho, ho”, când în case sunt cadouri sub bradul împodobit, ghirlande şi becuri pretutindeni, floarea Crăciunului în ghivece, mănunchiuri de vâsc, un foc vesel arzând în şemineu şi familiile (tipice şi tipizate – mamă, tată, băieţel, fetiţă, bunici) plesnesc de sănătate şi zâmbesc fericite, parcă ai vrea şi tu să le imiţi. Mare greşeală! Spiritul Crăciunului nu ne e dat nici de Coca Cola, nici de mâncarea din abundenţă de pe masă sau de sclipiciurile (şi, oroare, mai nou, de nenumăratele petarde, gălăgioase şi de foarte prost gust) ce se zăresc și se aud peste tot, nu, bucuria Crăciunului ne e dată de ceea ce avem în suflet şi în minte. Au trebuit să treacă câţiva ani până să ajung la această concluzie (care, după cum o să vedeți, nu e deloc originală).

     Ce ne trebuie nouă imitațiile ăstea de prost gust, noi avem sănii cu zurgălăi, avem „Irozi”, avem Pluguşor, avem bunici care ne spun povestea Sfântului Nicolae, a naşterii Domnului Iisus, şi ne învaţă Crezul, avem pâlcuri de copii care (încă) ne „colindă”, de ce ne extaziem noi în fața acestui Crăciun de import? E frumos să ai un brăduţ împodobit (cât îl vom mai putea avea, căci pădurile noastre au ajuns de le plângi de milă, după jaful practicat atâția ani de nişte fiinţe tembele), e frumos să ai pe masă ceva mai deosebit faţă de zilele celelalte din an, e frumos să faci cadouri şi muuulte urări celor dragi, dar haideţi să încercăm să ne oprim aici. „Spiritul Crăciunului”, „febra pregătirilor de Sărbători”, „magia Sărbătorilor de iarnă”, toate acestea, cred eu, sunt doar nişte sintagme inventate de comercianţi. Am citit undeva ce a spus o celebră ziaristă britanică, Katharine Whitehorn, apropo de acest lucru: „Din punct de vedere comercial, dacă Crăciunul nu ar fi existat, el ar fi trebuit inventat”. Şi, dacă tot am început să vă arăt că şi alţii cred despre Crăciun cam tot ca mine (ah, ce lipsă de modestie, adică eu cred ca domniile lor), o să vă mai citez două, trei păreri. Prima, este cea a actorului american Bob Hope: „Ideea mea despre Crăciun, veche sau nouă, constă într-un lucru foarte simplu: iubire faţă de ceilalţi. Rămâne o singură întrebare: de ce aşteptăm Crăciunul pentru a face lucrul acesta?” Pe urmă, părerea a celui de-al treizecilea preşedinte american, Calvin Coolidge: „Crăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit. Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să preţuieşti pacea şi bunăvoinţa şi să oferi, din plin, compasiune”. Şi, în sfârșit, iată ce a spus scriitorul Roy L. Smith despre această sărbătoare: „Cel care nu are Crăciunul în inimă, nu-l va găsi nici sub brad”. 

     Și niște glumițe:

😊

Moș Crăciun către lup, în pădure: 

– De câte ori să-ți mai spun: NU sunt Scufița Roșie! Pleacă de-aici!

😃

Un tătic vrea să-i facă o plăcere fetiței lui de patru ani. Își face rost de un costum de Moș Crăciun, se îmbracă în dormitor, ia un sac plin de cadouri și un băț, intră în sufragerie și începe să cânte: „Moș Crăciun cu pleeete daaaalb, a sosiiiiit de prin nămeți, să aducă daruri multeeee, la fetiiițe si băieeeți”. La care fetita: 

-Mami, iar s-a îmbătat tati!

😆
Moş Crăciun coboară scările unui bloc:
- Să nu cumva să faci tâmpenia să intri în vorbă cu bătrânica de la etajul doi! îi spune el iepurașului de Paști...