Gânduri întru neuitare

 Am pus titlul ăsta plin de speranță pentru ca să-mi fac singură curaj. Da, scriu pe blogul meu și pentru că-mi place, „exercițiul” ăsta îmi face bine la cuget și la suflet, dar și în scopul ca, mai târziu, să mă uit peste ce-am scris pentru a-mi combate, cât de cât, uituceala. În general, am timp pentru asemenea re-citiri în timpul iernii, dar zilele trecute am căutat o postare anume și, vrând-nevrând, am mai citit câteva. Ei bine, nu numai că am cam uitat ce-am scris acolo dar, la câteva dintre „scrieri”, am avut bizara senzație că nu le-am scris eu. În fine, nu vreau să mai aprofundez „senzația” asta, căci scriu în mare grabă, așteptând ca afară să fie puțin mai cald, pentru a putea ieși la niște „munci” prin curte și livadă. Înainte să o ușchesc (îmi place verbul ăsta, „a ușchi”, ce dacă e argotic, nu-mi pasă, și-mi place și substantivul „ușcheală”), o să scriu aici cuvintele găsite de mine azi în dexonline.ro, de care, îmi pare rău să (mi-)o mărturisesc, nu auzisem până acum. Dacă nu cumva le-am uitat...

Cuvântul aleatoriu:

AȘKENÁZI (< fr.) s. m. pl. Denumire a grupului de evrei stabiliți în evul mediu în țările germane, de unde mai tîrziu au migrat în V și E Europei. Obiceiurile și ritualurile lor (originare din Palestina) se deosebesc de cele ale sefarzilor. Sursa: DE (1993-2009).

Și:

SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi. Sursa: DEX '09 (2009).

Cuvântul zilei:
PEÁJ s.n. (Liv.) Vamă la trecerea peste un pod, pe un drum de acces într-un oraș sau la acostarea unei nave la un chei. ♦ Dreptul de a folosi o cale ferată străină. [Pron. pe-aj. / < fr. péage]. Sursa: DN (1986). Cheia alegerii: În urmă cu 100 de ani, la Berlin, a fost dată în folosință AVUS, prima autostradă din lume. Numele reprezintă acronimul companiei germane care a realizat-o: Automobil-Verkehrs- und Übungs-Straße.

GÂNDURI „RECUPERATOARE”

În loc de motto: Recuperatorul este o „persoană care se ocupă cu recuperarea ilegală, prin forță, a unor bunuri materiale, reprezentând contravaloarea unei sume de bani datorate de cel căruia i se iau aceste bunuri.” 

 

Așa zice DEX-ul despre recuperator. Bine, eu nu am ales sensul „tehnic”, ci argotic, adică acela care se „potrivea” cu ceea ce voiam să scriu azi. Și în titlu, l-am folosit în sensul figurat. Nu am mai avut deloc timp să scriu aici, pe blog, dar am întâlnit în căutările mele prin DEX, în ultimele trei zile, niște cuvinte destul de interesante (și, da, unele total necunoscute mie), așa că mi-am trimis gândurile în misiune, să mi le recupereze. Eu aș zice să nu citiți chiar totul, căci cred că vă veți plictisi, dar la final, ca de obicei, voi scrie câteva glume (bancuri, butade, anecdote, poante etc.). Cuvintele „zilei” mai întâi:

PACIÉNȚĂ, paciențe, s. f. (Livr.) Răbdare, calm; îngăduință. [Pr.: -ci-en-] – Din lat. patientia, fr. patience, it. pacienza. Sursa: DEX '98 (1998). Cheia alegerii: Ziua Internațională a Păcii (ONU)

PANGEA (PANGAEA) (gr. pangaia „pământul întreg”), denumire a continentului unic, care se consideră că a existat în urmă cu 200-250 milioane de ani, înconjurat de un ocean unic (Panthalassa). Pangea s-a fragmentat ulterior în două mase continentale, Laurasia și Gondwana, din care s-au desprins succesiv diverse porțiuni care s-au deplasat în derivă, formându-se astfel actualele continente. Ipoteza, formulată de geofizicianul austriac A. Wegener (1912), a fost confirmată de studii geofizice recente cu privire la tectonica în plăci. Sursa: DE (1993-2009). Cheia alegerii: În 1888 apărea prima ediție a revistei National Geographic.

RECOGNOSCÍBIL, -Ă, recognoscibili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi recunoscut. – Re + cognoscibil (după it. riconoscibile). Sursa: DEX '98 (1998). Cheia alegerii: Ziua internațională a limbajului semnelor (ONU)

Și cuvintele „aleatorii”:

PIELM, pielmuri, s. n. (Pop.) Făină de grâu, de porumb etc. (de cea mai bună calitate). [Var.: piemn s. n.] – Et. nec. Sursa: DEX '09 (2009).
BABERCĂ sf [At: CV, 1950, nr. 3 / Pl: ~rce / E: nct] (Reg) Știulete mic și pipernicit Cf. chiciură, codină, ghinjură, glodar, șiștar, uștav (Mol) cucurig. Sursa: MDA2 (2010).

FLORÍNTE, florinți, s. m. Pasăre mică cu ciocul gros și roșiatic, cu penele măslinii și cu bărbia și gușa gălbui; florean, brotăcel (Carduelis chloris chloris). – Et. nec. Sursa: DEX '09 (2009). 

Bun, și acum niște ziceri cu umor:

 

Discuție între soți:

- Dragă, ce crezi, noi mai avem feeling?

- Habar n-am, vezi și tu în sertarul cu medicamente...

*

- Auzi, fată, tu pui la suflet?

- Nu, eu pun la șolduri...

* 

Din „înțelepciunea” feisbuchiană. Text scris, cred, de un bărbat: „Femeile care e frumoase, e leneșe. Care e deștepte, e rele. Iar alea care e și harnice și bune la suflet, e grase...”

 

 

 

Gânduri „à la manière de...”

   

MOTTO: „On peut toujours plus que ce que l’on croit pouvoir.” („Omul poate întotdeauna mai mult decât crede că poate”) (Joseph Kessel) 

 

Mi-am propus astăzi să gândesc în limba franceză (și chiar să vorbesc cu mine însămi, pe șoptite). De ce? Pentru că ieri, aranjând pentru a nu știu câta oară niște cutii în care am cărți vechi, caiete, corespondență, adică un fel de cumul de amintiri nostalgice, am dat de un caiet al meu, din studenție, de la seminarul de limbă franceză și, hélas (cum zic francezii decepționați și plini de regrete), nu-mi mai aminteam mare lucru din ce scriam eu acolo, cu decenii în urmă. Sunt așa de dezamăgită de mine, încât am hotărât să iau măsuri severe. Mă rog, toate acestea vor dura, ca orice minune, vreo trei zile. Mă cunosc prea bine ca să sper că nu va fi așa. Iată, în încheiere, o glumă:

Prima zi de școală în Franța anului 2035. Învățătoarea strigă catalogul:
– Mustafa Al Ekhzeri?
– Prezent!
– Ahmed El Cabul?…
– Prezent!
– Kadîr Sel Ohlmi?
– Prezent!
– Mohammed Endahrha?
– Prezent!
– Chanhira Amarttayaku?
– Prezent!
– Al Ain ben Oit?
Nu răspunde nimeni.
– Al Ain ben Oit!
În clasă, liniște totală.
– Pentru ultima dată: Al Ain ben Oit!
Un copil răspunde timid:
– Doamnă, cred că e vorba de mine, numai că se pronunță Alain Benoit.

Gânduri urzicate

  

MOTTO: „Frunzuliță (roșie) de urzică
                 Nu mai vreau să-mi fie frică...”

 

Am să explic imediat de ce m-am apucat eu să scriu versuri (mă rog, să zicem că-s versuri...) așa de dimineață. Păi, ieri am avut intenția să scriu cât sunt de indignată și scârbită de felul cum politicienii, guvernul, dar mai ales ziarele și posturile de televiziune, prin așa-zișii analiști „pe probleme social-economice și politice” care mișună pe la tocșouri, ne „sparie gândul” nouă, bieților oameni-din-popor, cu tot felul de gogorițe. Ne-au speriat cu COVID 19, acum ne sperie cu nu știu al câtelea val de virusare, ne sperie cu vaccinarea, dar și cu ne-vaccinarea, ne sperie cu dublarea sau triplarea prețurilor la curent și gaze, ne sperie cu vremea și cu vremurile ce vor veni. Ne sperie cu toate. Dar nimeni nu pare să găsească o soluție ca să nu mai fim așa de speriați. Poza pusă de mine e din dexonline, iar explicația este următoarea:

Gadină sf [At: VARLAAM, C. 253/2 / V: ~denă / Pl: (înv) ~i, ~e / E: bg гадинъ] 1. (Adesea îoc vită și dobitoc) Animal sălbatic Si: fiară, (îvp) bală, dihanie, jiganie, jivină. 2. Monstru. 3. (Fig; reg) Om rău la suflet. 4. (Pex) Orice fel de animal sau pasăre, mai ales dăunător. 5. Insectă. 6. Păduche. 7. (Lpl; șîs) Sărbătoarea ~nilor Sărbătoare țărănească pentru sporirea turmelor și apărarea lor de gadine. Sursa: MDA2 (2010).

Am hotărât astăzi (dar poate că în zilele următoare mă răzgândesc, Balanță, deh!) să nu mai fiu așa de sperioasă și să zic că ăștia cu sperieturile sunt toți niște gadine. Nu zic că nu ne va fi greu, dar merg și eu pe principiul „nu mor caii când vor câinii” și-mi fac singură curaj.  

Frunzulița (roșie) de urzică pe care o „cânt” în motto (planta căreia îi aparține se numește perilla) mi-a fost inspirată de un articol, scris în data de 13 septembrie de Iulian Bunilă, și apărut în adevarul.ro/locale/buzau/, cu titlul „Planta-minune aclimatizată în România, în premieră europeană. Este cel mai puternic antialergic natural”. Citez: „Urzica din Coreea, care creşte în formă de tufă, are toate şansele să intre pe lista verdeţurilor preferate de gospodinele din ţara noastră. Planta poate fi consumată în stare crudă, dar şi procesată la temperaturi mari. Recomandate pentru consum în alimentaţie sunt în special frunzele, mari, cărnoase şi închise la culoare. Urzica asiatică este bună în salate dar ar putea fi folosită cu succes şi la prepararea tradiţionalelor sarmale româneşti, cărora le-ar da o aromă specială”, cred horticultorii buzoieni. (...) „Nu avem corespondent în România, având o aromă distinctă. Sunt în România plante din această familie, vorbim de familia lamiacee, ca urzica, busuiocul, dar este total diferită faţă de plantele care se găsesc la noi şi ceea ce este interesant este că este şi o plantă meliferă, practic secretă nectar şi polen pentru albine. E o plantă, spunem noi, valoroasă, care s-a adaptat foarte bine”, spune cercetătorul buzoian.

Cuvântul aleatoriu de azi (la fel de necunoscut mie ca și „gadină”) este: Tejiác s.m. (reg.) copac uscat; osiac. Sursa: DAR (2002).

Gânduri ca un yo-yo...

„Yo-yo-ul este o jucărie care conține două discuri egale din plastic, lemn sau metal, conectate cu un ax fix, în jurul căruia se rulează un fir. La unele yo-yo-uri dimensiunea axului poate fi ajustată, astfel încât firul să se poată mișca și roti liber în jurul acestuia. Jucăria datează din anii 500 î.Hr., însă a devenit populară pentru prima oară în 1920. Dacă la început era asociată cu copiii, cu timpul acesta a acaparat și atenția adulților, care încearcă să își îmbunătățească abilitățile de control asupra jucăriei. (...) Pentru a-l folosi, jucătorul își introduce degetul prin cercul format la capătul firului. Jucătorul dă drumul celor două discuri să cadă drept pentru ca apoi acestea să se ruleze înapoi pe fir. Când este aruncat (fără a se da drumul firului din mână) yo-yo-ul se rotește atât cât îi permite firul. Ceea ce este important este ca yo-yo-ul să urce și coboare de cât mai multe ori.”

Atât mi-a spus Wikipedia despre yo-yo. Păi, cam asta știam și eu. Bineînțeles, am mai căutat ceva informații. Mult mai multe lucruri am găsit aici: https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/efectul-yo-yo-de-alexandru-ciolan-8344418, iar cine e interesat, poate citi cu proprii ochișori. Am ajuns să scriu despre jucărioara asta, pentru că, de la o vreme, cam așa sunt unele dintre gândurile mele, ca un yo-yo. Dar sunt atât de ocupată (nu astăzi, de-aia am și scris aici un pic), am o stare atât de jemanfișistă, încât nu prea le dau atenție și, mai ales, evit să le urmăresc, pentru că-mi produc o stare de amețeală... Deci, iată câteva citate din articolul pomenit mai sus, apărute în ediția online a „Ziarului Financiar”:
„Atât jucăria actuală, cât și numele ei nu ne vin însă pe filieră europeană, ci de peste mări și țări: din Filipine şi din Statele Unite. În tagalog, limba vorbită în insula Luzon, yo-yo înseamnă "du-te-vino". (...)  Devenit, în conștiința publică, un simbol al mișcărilor de du-te-vino, al creșterilor şi descreșterilor rapide, yo-yo a intrat, în ultimul timp, în limbajul folosit de dieteticieni pentru a se face ascultați şi înțeleși. Sugestiva sintagmă efectul yo-yo (engl. yoyo effect) a fost creată de Kelly D. Brownell de la Yale University, expert în probleme de obezitate, pentru a desemna creșterea în greutate de după o nemiloasă luptă cu kilogramele: "Fenomenul de îngrăşare după o cură de slăbire, numit «efect yo-yo», este responsabil de apariția a numeroase probleme de sănătate." (G. 11 IV 07 p. 12). Cu yo-yo ne jucăm sau nu ne jucăm, dar cu efectul yo-yo nu e de joacă…”

Gânduri învăluite în raze de soare

Ieri, înspre seară, am văzut câteva episoade din serialul american „The good fight” și, în încheierea a ceea ce filmaseră în timpul pandemiei, în 2020, toți (actorii, producătorii, regizorii, echipa de filmare) cântau, de acasă, melodia lui Johnny Cash „You are my sunshine”. Și, brusc, mi-am reamintit atmosfera aceea de la sfârșitul anului 2019 și din 2020 (atmosferă care, mai rarefiată,  încă se mai păstrează și în 2021), cu frica, ordonanțele de urgență, declarațiile pe proprie răspundere, izolarea, minciunile, nedumerirea, știrile false, indignarea, teoriile conspirației, și iar frica, dar și cu rugăciunile, și încrederea în singurul care ne mai poate ajuta: Dumnezeu. Mi-au dat lacrimile, vă mărturisesc sincer. Azi, toată ziua (adică până acum, la ora 14 și ceva), am cântat, mai cu voce tare, mai în gând, mai „împreună” cu Johnny Cash, pe You Tube (aici: https://www.youtube.com/watch?v=ZgT0JTXIxMo), acest cântecel. Nu mi-au mai dat lacrimile, dar îl trec aici, întru aducere aminte:

„The other night, dear 

As I lay sleeping 

I dreamt I held you, 

In my arms When 

I awoke dear 

I was mistaken 

So I bowed my head, and I cried 

You are my sunshine, 

My only sunshine, 

You make me happy 

When skies are grey 

You'll never know dear, 

How much I love you 

Please dont take, my sunshine away 

I've always loved you 

And I'll make you happy 

And nothing else 

Can come between 

But now you've left me 

To love another 

You have shattered 

All my dreams 

You are my sunshine 

My only sunshine (...)”

Am pus „la dospit” câteva gânduri nostalgice

  

MOTTO: „Un om nu este leneș pentru că este absorbit de gânduri. Există o muncă vizibilă și una invizibilă.” (Victor Hugo)

 

  Păi, eu n-aș zice că sunt leneșă. În mai toate zilele, nu-mi pot permite să fiu leneșă. Și, dreptu-i, nici nu-mi place. Dar am și câte o zi când sunt tare obosită și fără niciun chef și atunci, da, lenevesc. Apropo de „munca invizibilă” de care se pomenește în citatul de mai sus, mă bucur că gândurile mele nu se odihnesc mai deloc (sau, nu știu, poate că fac cu rândul la leneveală). Azi, spre deosebire de mine, care eram ușor letargică, erau foarte vioaie gândurile mele nostalgice, așa că mi-au tot depănat amintiri, în timp ce am mers la cumpărături și am rezolvat diverse treburi. Amintirile erau de pe vremea când predam franceza în satul vrâncean Păunești. Locuiam cu chirie într-un apartament pus la dispoziția „cadrelor” care nu erau „din partea locului” (ingineri, profesori, doctori), împreună cu Geta, o ingineră zootehnistă cu un suflet de aur și cu amica mea, „profă” de engleză, Rodica. Ne împărțisem între noi, ca să zic așa, toate „activitățile gospodărești”, adică aprovizionare, curățenie, făcut focul etc. Rodica, de fel din Dej, era cea care făcea curățenie. Dar, cu calmul ei englezesc (de sorginte ardeleană), făcea lucrul ăsta în vreo două-trei zile. De ce? Păi, se oprea, găsea ceva de citit, se ocupa cu totul și cu totul de alte lucruri, mai lenevea un pic, ceea ce la început ne-a cam sâcâit, dar apoi ne-am obișnuit. Oricum, îi invidiam calmul, spun sincer. Tot ea, peste ani, mi-a scris, printre altele: „No, Lavi, în loc să-nghit un pliculeț cu zahăr vanilat, am dat pe gât unul cu praf de copt. Acum mă duc să dospesc...” Știu că am mai scris despre asta, dar mă amuză de fiecare dată când îmi amintesc. Bun, o să revin, am terminat porția de nostalgie pe ziua de azi.

 Cuvântul zilei este: Galofil, ~ă smf, a [At: DN3 / Pl: ~i, ~e / E: fr gallophile] (Rar) Francofil. Sursa: MDA2 (2010). Cheia alegerii: S-a născut, în anul 1900, scriitorul american Julien Green. Autorul a numeroase romane, Julien Green a scris în principal în limba franceză, fiind primul membru al Academiei Franceze care nu avea cetățenie franceză. Legat de asta, mult mai folosit este: FRANCOFÓN, -Ă, francofoni, -e, adj., s. m. și f. (Vorbitor) de limba franceză. – Din fr. francophone. Sursa: DEX '09 (2009).

Glume:

- De ce plângi, fetițo?

- Toți râd de mine că sunt grasă.

- Nu mai fi tristă! Eu sunt Zâna-cea-Bună și îți pot pot îndeplini o dorință.

- Aș vrea o prăjitură!

***

Copilul stă de vorbă cu tatăl lui:
- Tati, ai avut vreodată experiențe paranormale?
- Da, când mi-a zis maică-ta odată că am dreptate...