sâmbătă, 10 aprilie 2021

Refuz să mai stau pe gânduri...

 Dieta astrologica Balanta » Lady 4 Lady's

MOTTO: „Dintre toate lucrurile sigure, cel mai sigur e îndoiala.” (Bertolt Brecht)


Astăzi, STAREA mea (fizică) nu-i grozavă, mi-e cam rău și nu am chef să mai fac nimic. Adică, poate chef aș avea, dar nu prea am puteri. Și nici din punct de vedere al cugetului și sufletului nu stau prea bine. Nici măcar binișor. O să-mi treacă, asta-i sigur, dar nu prea știu de ce am venit aici. Adică, știu, de obicei aici, adică pe blog, cum încep să scriu, parcă toate „durerile” îmi trec. Ei bine, acum aveam de gând doar să schimb poza de la „Colecția de gânduri”, dar nu am rezistat și, iată, scriu câteva cuvinte. Mereu mi-am promis să nu mai stau atât pe gânduri (mă refer la primul sens, de „a șovăi”), dar nu, sunt o „Balanță” care le tot chibzuiește/ cântărește pe toate și nici măcar așa nu reușește întotdeauna să ia o decizie bună (sau la timp).  A se vedea expresia specifică mie: A sta pe gânduri expr. 1. a șovăi, a ezita. 2. a chibzui, a medita. Mă rog, hai să trecem la glume și la niște vorbe despre zodia mea, chestii cu care încerc să-mi ridic un pic moralul.

Bancurile de sâmbătă:
 

El: Ce preferi: roșu sau alb?
Ea: Măi, dar nu mai da banii pe trandafiri! Nu mai bine iei două beri și le bem împreună?
El: Unde ai fost toată viața mea?

***

Un tip către iubita lui:
– Iubito, te-am înșelat cu altă femeie…
– Poți să repeți?
– Sigur, mă întâlnesc cu ea și mâine seară”.

***


Balanța este diplomată, amabilă, sociabilă și prietenoasă. Are un dezvoltat simț de fair-play, încât nu va răni niciodată pe nimeni, ci va încerca să împace pe toată lumea. Poate vedea clar ambele fațete ale unei probleme, chiar dacă sunt în contradicție, și încearcă să restabilească pacea în orice neînțelegere.  Balanța este o bună negociatoare. Deși bună mediatoare a conflictelor, nu se simte deloc bine în împrejurări discordante, deoarece are o mare nevoie de armonie în jur. Trebuie ca totul să fie pus în ordine ca să se simtă confortabil. Adaptabilă la maximum, Balanța știe sa se ajusteze permanent după cererile exterioare ca să fie mereu în echilibru cu lumea din jur. Este adepta regulilor deja stabilite, se supune lor, pentru ca nu îi plac schimbările. Are tendința de a spune ceea ce crede că le face celorlalți plăcere, și nu ceea ce simte cu adevărat, și aceasta numai pentru a aduce armonie și mulțumire în jurul său. (Sursa: horoscop20.com)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...