Gânduri ca leac pentru mohoreală

 

    Am început să scriu de ieri. Vreme mohorâtă. Gânduri mohorâte. Azi a ieșit Soarele și gândurile mele s-au mai înseninat. Am vrut să depăn niște amintiri din timpul copilăriei, primii ani, petrecuți la bunicii mei de la Retevoiești. Nu era acolo CAP, spre deosebire de alte locuri din zonă, unde niște activiști fanatici au distrus viața multor oameni. Totul era diferit. Parcă erai în altă lume. Dar erau și acolo niște „cote” mari de dat Statului. Taica îi bombănea pe comuniști, adresând oarece injurii la adresa mamelor lor. Mâncare la la maica, mai rar... Îmi amintesc și acum gustul unor mâncăruri. Friptură de gâscă sigur am mâncat acolo, dar chiar nu îmi mai amintesc gustul. Mă rog, mai dă și memoria afectivă niște rateuri, nu? Cuvântul zilei de azi e:

MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

Iar cuvântul aleatoriu (a cărui sonoritate mă încântă) este:

Povestelnic, ~ă [At: L. COSTIN, GR. BĂN. II, 152 / V: (reg) povis~ / Pl: ~ici, ~ice / E: povesti + -elnic] 1-2 smf (Reg) Povestitor (1-2). 3 a (Trs; d. oameni) Vorbăreț. Sursa: MDA2 (2010)

Poezia de mai jos am găsit-o pe Facebook și o trec aici pentru aducere aminte:

Pandemia animalelor

„O vulpe, farmacistă, ce nu avea talent
Și ce era pe punctul să intre-n faliment,
Se da de ceasul morții, de foame să nu crape
Și din dificultate cu chiu cu vai să scape.
Se puse deci la umbră, clocind doar gânduri hoațe,
În tril de păsărele și chiorăit de mațe
Și adormi de foame, ca anesteziată,
Când se trezi deodată subit înviorată.
Pesemne că visase cuvântu-acela magic…
Și înghițind degrabă chiar și-un antinevralgic,
Luă din farmacie fără regret sau frâu,
Purcoi de laxative și le-aruncă în râu,
Mai sus de locul unde veneau când li-era sete,
În grupuri mari, jivine, să bea pe îndelete.
Fugi apoi acasă și se-așeză cuminte,
În pragul farmaciei exact ca înainte.
După vreo două ceasuri, porni o hărmălaie,
Că fiarele în masă aveau pântecăraie
Și au venit degrabă, aproape-n agonie,
Să ceară tratamente și sfat la farmacie.
Vulpița cea vicleană le asculta pe toate,
Le întreba de dietă, de-au labele curate
Și, cu cinism, le scoase brutal din letargie,
Spunând că în mod sigur e caz de pandemie.
Le-a dat pastile scumpe, la preț exorbitant
Și sticle , chiar canistre cu mult dezinfectant,
O mască de protecție să-i apere de boală
Și să păstreze strașnic distanța socială.
Le-a osândit să șadă în aspră carantină
Și le ducea ea leacuri la ei în vizuină,
Iar bietele-animale, naive și neroade ,
Spuneau în gura mare: „Ce vulpe cumsecade!”
Odată la trei zile, mai arunca în ape,
Cu plasa, purgative de-au început să crape,
Bătrânele-animale, ce n-au imunitate,
Ba chiar catalogate cu comorbiditate.
De-atâta pandemie, de diaree, chin,
Veni după o vreme vulpița c-un vaccin,
Un fel de apă chioară băută din pocal
Și-ajunse infractoarea erou național.

Morala 1

În vremi de pandemie, puhoi de lume piere,
Iar unii la butoane fac din venin, avere.

Morala 2

Când lumea stă închisă în neputință surdă,
Profită demnitarii, își fac de cap și zburdă.

Morala 3

Decât să bei din apă în vremi de pandemie,
E mult mai indicată o cură cu tărie!”

P.S. Păcat că autorul a dat-o anonimă. Sau, poate, e mai bine așa...

 

Bancul de azi. L-am mai scris, dar eu mă amuz de fiecare dată. Și el are un fel de morală:

O pereche de japonezi se ceartă. Ea:

– Okita tsa ua ka maji tsu!

Soțul răspunde, nervos:

– Tokaa anji rooki sakaa nji to!

Ea începe să plângă și, printre suspine, îi spune:

– Takato go nogutu, kemi ma tso aa. Anka to nooku sa.

El o strânge în brațe, o sărută și îi spune:

– Katoo na. Asaaki gwa ta ne!

Și noi stăm și citim prostiile astea, de parcă am înțelege japoneza…