Gânduri la vocativ

 

    De ce „la vocativ”? Pentru că astăzi dimineață, la început de săptămână, gândurilor mele, care arătau cam ca vrăjitoarea aia din poză (căreia i s-a defectat GPS-ul de la mătură), le-a trebuit o zgâlțâială zdravănă și o strigare de genul: „Hei, gândurilor, ia veniți voi aici, căci vreau să scriu ceva!” „Nțțț!” mi-au răspuns ele, rebele și îndărătnice ca-ntotdeauna. Așa că am înghițit în sec, le-am bombănit oleacă și am încercat să mă descurc cu ce-am putut. Adică, vreo două vorbe despre vocativ și o glumă pe care am citit-o ieri în „Ziarul de Iași”, aș zice că destul de potrivită cu ceea ce se întâmplă acum prin țărișoara noastră (brambureală, corupție, minciuni, dezbinare, șpagă etc.). Deci:

 

   VOCATÍV s. n. (cf. fr. vocatif, lat. vocativus < vocare „a chema”): caz al substantivului (ultimul, în ordinea studierii), caz al adresării directe. Este caracterizat prin intonație suplimentară specifică, prin afixele caracteristice -e și -ule (la singularul masculinelor și al neutrelor), -o (la singularul femininelor) și -lor (la pluralul tuturor genurilor) și printr-o topică mobilă, însoțită de virgulă sau de semnul exclamării: „Moșnege, copila plânge...” (M. Sadoveanu); „Degeaba te mai sclifosești, Ioane! răspunse mama” (I. Creangă); „Haide, Irino, pune mâna pe seceră...” (M. Preda); „Să facem, fraților, de ce să nu facem!” (Z. Stancu); „Ce ne facem, fetelor?” (G. Topîrceanu). Vocativul îndeplinește funcții sintactice doar de atribut adjectival și de apoziție, ca în exemplele „Te salut prieten drag!”; „Iancule, țintașule,/ Mai încearcă-ți armele/ Până vin poterile!” (Folclor). Sursa: DTL (1998)

************** 

 

Ștefan cel Mare: „Să tragă tunurile!”
Hatmanul Șendrea: „Nu le-am adus la luptă, Măria Ta! Nu le-a scos magazionerul din depozit. A zis că nu are referat de necesitate.”
Ștefan: „Cum? Păi, de ce nu l-a făcut Boldur?”
Șendrea: „Boierul Boldur și-a luat trei zile de medical. A zis că are un botez.”
Ștefan: „Și de ce n-a lăsat un înlocuitor?”
Șendrea: „A lăsat, dar n-a putut semna, pentru că era și în comisia de cenzori și se afla în conflict de interese.”
Ștefan: „Bine! Atunci, izbiți cu cavaleria grea!”
Șendrea: „Cavaleria grea n-a venit la luptă, Măria Ta, nu au caii potcoave!”
Ștefan: „Cum? Nu v-am aprobat eu fonduri să-i potcoviți?!”
Șendrea: „Ba da, Măria Ta! Dar licitația a fost contestată în instanță de tătari. Până la vară, suntem blocați.”
Ștefan: „Bine. Încă nu e totul pierdut. Să tragă arcașii!”
Șendrea: „Nici ei n-au venit. Sunt supărați că nu au primit sporul de risc.”
Ștefan: „Păi, am ordonat să li se dea sporul ăsta.”
Șendrea: „Da, dar nu a vrut contabilul-șef să-l dea. Când arcașii l-au cerut, contabilul a zis că să-l pupe în cur, căci n-are norme de aplicare.”
Ștefan: „Unde este cavaleria ușoară, a fiilor de boieri”?
Șendrea: „La pensie, Măria Ta. S-a aflat că, începând de vineri, se iese cu 65% și au ieșit toți joi, afar’ de două sublocotenente.”
Ștefan: „Atunci, mi-au rămas răzeșii”!
Șendrea: „Așa e, Măria Ta! Ei ar fi venit, dar n-am putut să-i anunț. Nu am semnat acordurile de comunicații cu Spania și Italia. Au zis ăia de la audit că nu am stabilit indici de performanță la protocoalele de reciprocitate.”
Ștefan: „Măi, Șendrea, în afară de noi doi, cine a mai venit la lupta asta cu turcii?!”
Șendrea: „A venit fanfara! Nu știți că vine mereu?”
Ștefan: „Bine! Spune-le să cânte Prohodul!” 

(Sorin Turturică)