Gânduri stând de vorbă între ele

Gândurile mele de azi nu prea mă bagă-n seamă pe mine, stăpâna lor, și stau de vorbă între ele. Ieri îmi propusesem să văd ce-i cu rom și rrom, dar acum sunt așa exasperată că iar plouă (din luna mai, pe-aici s-a conjugat într-o fericire verbul „a ploua”, și m-am cam săturat), încât nu-mi mai arde să fac cercetări mai amănunțite. Așa că mi-am lăsat gândurile să vorbească între ele, deși, vorba personajului din „Actorul și sălbaticii”, „mă zăpășesc di cap”. Deci, băutura rom:

  ROM, (2) romuri, s. n. 1. Băutură alcoolică tare obținută prin fermentarea (naturală sau artificială) și distilarea sucului sau melasei din trestia de zahăr ori din alcool rafinat cu adaos de esențe sintetice și colorat cu caramel. 2. Cantitate de rom (1), care se servește într-un păhărel sau într-un țoi. [Var.: (reg.) rum s. n.] – Din fr. rhum, germ. Rum. (DEX 2009).

  Și acum, despre ceea ce eu voi continua să numesc „țigan, -i” (mă rog, când nu mă aduc în stare să le aplic epitete nu tocmai măgulitoare), aflu de la doamna Rodica Zafiu, lingvist, doctor în filologie și șeful catedrei de Limba Română a Facultății de Litere la Universitatea din București, următoarele:
 

 „Rom şi romani, cu variante de adaptare morfologică în diferite limbi, sunt astăzi termeni curenţi, standard, într-o terminologie internaționalizată. La noi, există o oscilaţie între rom (formă firească de adaptare a unui împrumut) şi rrom (formă neadaptată, cu o variantă de grafie preferată de unii specialiști pentru a nota un r lung, uvular, retroflex). DOOM înregistrează ambele variante, dar o preferă – corect, cred eu – pe prima; rrom e o formă neobișnuită în ortografia românească şi pare să fie aleasă de unii din motive extralingvistice, tocmai pentru a marca mai clar distincția față de familia lexicală a lui român. (...) Existența unui termen oficial nu exclude, desigur, păstrarea în uzul curent a altor cuvinte; cuvântul rom – într-adevăr un neologism în română, având deci un sens neutru şi precis – nu poate înlocui în toate contextele pe ţigan, cuvânt vechi, prezent în limba populară, cu destule conotații negative, dar şi cu puterea evocatoare dată de existența unor locuțiuni şi asocieri lexicale şi culturale.” 

  Cam atât, căci deja m-am cam plictisit și, de altfel, m-a agasat și țigăneala din comentariile ce urmau după articolul din care am citat și eu. Lumea noastră adoră, am observat eu, să se certe, să se contrazică, să se „bage-n seamă”. Am să închei cu ceva care să-mi schimbe un pic dispoziția:

* Nu spatele te doare, ci povara pe care o porți,

* Nu ochii te dor, doar nedreptatea sau ceea ce trebuie să vezi,

* Nu capul te doare, ci gândurile care sunt în el,

* Nu gâtul te doare, doar ceea ce nu exprimi sau ceea ce spui cu furie,

* Nu stomacul este cel care te doare, doar ceea ce sufletul tău nu digeră,

* Nu ficatul te doare, doar furia pe care o porți.

* Nu Inima te doare, doar absența dragostei!

   Și IUBIREA este cel mai puternic medicament!

(Ada Luz Marquez, „Descântec”)