Gânduri despre „ultimii cinci ani” (IV)

Astăzi de dimineață, bându-mi cafeaua cu un pic de esență de rom în ea (ăsta a fost impulsul de-acum, căci mai pun în ea, după caz, și scorțișoară, măghiran sau ghimbir), m-am gândit iar la marghilomane, de aici la „rom”, și de aici la „rrom”. O să mă lămuresc despre toate astea, ce-i cu ele și de unde vin, dar o să scriu mâine, căci azi e deja prea mult și mi-e teamă că vă ia somnul. Urmează un alt an, în care, în iunie, m-am hotărât să fac o călătorie în Hawaii. Imaginară, desigur. Nu dau aici decât prima parte a voiajului, dar vă invit să citiți pe blog, în...

2018

MOTTO: „Dacă te simți singur atunci când ești numai cu tine, înseamnă că ești într-o proastă companie.” (Jean-Paul Sartre) 

    Ei bine, da, stimați cititori, cred că v-ați dat deja seama (am lăsat, încă din titlu, precum și în poza aferentă, mici „bucățele” de indicii, ca în „Hansel și Gretel”. Ha, ha, scuze, am glumit) că, în sfârșit, m-am hotărât să plec în Hawaii. Vă previn, domniile voastre, această călătorie va fi un serial. Așa că trebuie să vă înarmați cu multă răbdare. De ce m-am hotărât abia acum să plec la drum imaginar? Păi, să le iau pe rând: mai întâi, pe la mine, pe la Domneștii de Muscel, plouă, deci muncile de prin grădină au luat luat o mică pauză; apoi, ceea ce am de lucru la calculator ('telectuală, deh!) nu prea mă atrage, deși trebuie făcut, așa că sunt gata să evadez de sub tutela acestui „trebuie” ori de câte ori am prilejul; mai pe urmă, un alt motiv să-mi duc gândurile în altă parte ar fi că mă deranjează din ce în ce mai mult comportarea unor inși, și nu mă refer aici la cei de pe „scena politică” (pe care am încetat definitiv s-o mai urmăresc), nici la Omenire în general, ci la niște oameni „de-ai locului”, ca să zic așa; și, în fine, „pentru că merit” (ca să aplic, ironic, o parafrazare a unei celebre ziceri dintr-o celebră reclamă a unui celebru brand): merit să-mi îndeplinesc mici dorințe, merit să călătoresc cu gândul, merit să visez, merit să am liniște, pace și înțelegere.
    Am vrut mai întâi, atunci când mi-am făcut, conștiincioasă, „documentarea” (de pe Internet, de unde altundeva?!), să aflu când e cel mai potrivit să plecăm înspre Hawaii (și când zic „plecăm”, nu folosesc pluralul majestății, ci doar trag nădejde că șapte-opt dintre domniile voastre mă veți însoți în acest periplu). Ei bine, toate agențiile de voiaj s-au pus de acord cu răspunsurile: e bine să plecăm în Hawaii oricând în timpul anului, acolo vremea e minunată mai mereu. Apoi, am vrut să aflu cum plecăm, care-i ruta, ce trebuie să nu lipsească din bagaje, ce formalități sunt necesare și, evident, nu după mult timp, m-am plictisit de atâtea căutări. Iar gândurile mele îmi spuneau, sastisite și ele: „Păi, ce faci, Lavinia, de ce pierzi vremea? Nu uita că în călătoria asta plecăm noi, iar nouă nu ne trebuie nici pașaport, nici bani de taxe, nici asigurare medicală, nici vaccinuri, nici valize. Nouă ne trebuie doar inspirație...”
    Deci am lăsat baltă căutările, am închis ochii (dar i-am deschis iute, că nu mai vedeam să scriu, evident), așa că, în minutele următoare, mi-am imaginat doar că închid ochii și am revăzut în minte locuri și scene din serialul „Lost”, filmat în insulele hawaiiene. Absolut minunat! Briză, soare, palmieri, miros de flori exotice și de apă sărată... Însă din acest început de visare m-a trezit cruda realitate: e destul de târziu și, până se face întuneric, mai am niște treburi de făcut. Așa că o să închei abrupt primul meu episod, spunând că Hawaii, al 50-lea stat al Americii (a fost admis în Uniune în anul 1959), face parte din Polinezia, despre care „tanti Wikipedia” ne spune următoarele:
   „Polinezia (greacă πολύ poly - mult; νῆσοι nēsoi - insule) este denumirea folosită prima dată de Charles de Brosses, în 1756, și se referă la un teritoriu întins de 50 milioane km² din Pacificul de est, presărat cu numeroase insule. (...) Polinezia cuprinde un număr de peste 1.000 de insule și grupuri de insule, teritoriul se întinde de la insulele Hawaii (S.U.A.), situate în nord, până la Noua Zeelandă în sud-vest, și în sud-est până la Insula Paștelui (Chile). Granița de vest a Polineziei este limitată de insulele Gilbert (Micronezia) și Tuvalu. Suprafața totală a insulelor polineziene atinge cifra de 294.000 km², din care numai Noua Zeelandă are 270.534 km². Depărtarea dintre unele insule sau grupe de insule atinge în mod frecvent mai multe mii de kilometri. Caracteristica acestei regiuni de pe glob e că cuprinde teritorii uriașe de apă. O altă trăsătură comună a Polineziei este originea insulelor care, cu excepția Noii Zeelande, au făcut parte din continentul Antarctic, și că ele au o serie de vulcani activi, vulcani care, în perioada ultimei glaciațiuni, au fost vulcani submarini. Unii dintre acești vulcani se aflau la adâncimi mai mici sau peste 100 de metri, ceea ce a favorizat dezvoltarea recifelor de corali și formarea de insule”.
    Aloha!