Gânduri despre teorii, manipulări, ipocrizie, falsete, rugăciune și destin

   „Se cuvine întâi să lăsăm răutatea, jafurile, strâmbătățile, urâciunea, vrajba, zavistia și atunci să ne rugăm, pentru că atunci vom afla ascultătoare urechile lui Dumnezeu.” (Antim Ivireanul)

   Sub acest motto îmi sunt gândurile de vreo săptămână încoace. Să te rogi e foarte bine, fiecare o face în felul său și fiecare simte (mai mult sau mai puțin) că este ascultat, chiar dacă ruga sa arzătoare nu i se îndeplinește mereu. Recunosc sincer că și în departamentul ăsta sunt, uneori, superficială. Cum sunt, de altfel, și în multe alte privințe. Nimeni nu-i perfect. Și, ca să mă explic, ceea ce m-a făcut pe mine să mă rog mai mult ca de obicei este faptul că mă simt ușor confuză și am o groază de gânduri care se ciocnesc între ele ca niște locomotive ce și-au greșit linia. Am mai scris deja (și acum, și mai demult) că nu voi comenta nimic despre ce se întâmplă acum la noi (și în lume) și o să mă țin de cuvânt. Nenea Iancu Caragiale spunea într-un articol al domniei sale că, dacă vrei să înțelegi bine cum stau lucrurile, să-ți începi ziua citind un ziar al Puterii și unul al Opoziției. De aici vine și confuzia mea, acum avem zeci de ziare și televiziuni, dar ceea ce apare acolo pe mine mă oripilează. Ură, nervi, insulte, limbaj ca la ușa cortului (cer scuze etniei rrome), adjective și comparații mai mult decât grobiene. Am impresia că bunul simț și omenia au dispărut (sau că sunt considerate un fel de boli). Efectiv nu mai vreau să asist la toată această aruncare cu lături. Gata, o să închei acum. Bineînțeles, nu voi vorbi despre toate câte le-am înșirat în titlu, era doar un fel de reclamă. Și, apropo de asta, voi încheia cu o mică glumă: „Secolul al XV-lea. Așteaptă prințul un răvaș de la domnița inimii lui. Trei zile şi trei nopți așteaptă. Nu mănâncă, nu doarme, nu bea. În sfârșit, în zare, observă porumbelul mesager. Fericit, prinţul scoate repede sigiliul scrisorii și citește: „Ascut spade. Ieftin. Garanție 12 luni”!