ALIBIURI PENTRU NIȘTE GÂNDURI

În loc de motto:
ALIBÍ, alibiuri, s. n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici)un alibi = a (nu) deține (nici)o probă, a (nu) avea (nici)o motivare. – Din fr. alibi. (DEX) 

Am pus „alibi” în loc de motto, nu pentru că domniile voastre n-ar ști ce-i ăla, ci pentru a-mi reaminti mie însămi că poate avea, ca orice cuvânt, mai multe sensuri. Mi-am intitulat așa scrierea de azi pentru că m-am surprins, în ultima vreme, adoptând maniera lui Scarlett O`Hara (eroina din „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell), pentru a trata lucrurile dificile sau care mă necăjesc. Deci, replica ei era: „Nu pot să mă gândesc la asta acum. Dacă o fac, înnebunesc. O să mă gândesc la asta mâine”. Cam așa procedez și eu, doar că replica mea e mult mai scurtă și, uneori, mai puțin elegantă, filologic vorbind. Și, astfel, tot las de azi pe mâine niște probleme care-mi dau o stare de disconfort (al minții sau al sufletului). Nu știu dacă e o atitudine bună, aș înclina să cred că nu, fapt este că, după ce trece ceva timp, problema nu mi se mai pare insurmontabilă (ha, ha, azi sunt pornită să-mi amintesc, iar și iar, că am terminat Filologia) și observ că o pot aborda mai ușor. Ei, partea negativă e că las, uneori, de azi pe mâine și unele treburi, prozaice dar necesare, având ca alibi replica: „Tot eu sunt cea care o să le fac, și mâine...” Ei, aici se impune avertismentul: „Nu încercați asta acasă!”