Locuțiuni, expresii și frazeologisme transpuse în gânduri

Motto: ,Adevărata bogăţie a unei limbi consistă totdeauna în locuțiuni, în acele tiparuri neschimbate, care se formează în curs de mii de ani şi dau fiecărei limbi o fizionomie proprie.” (Mihai Eminescu, Opere, IX; Bucureşti, 1980, p. 487).
Dacă-mi mai aduc aminte ce am învățat cândva (și, bineînțeles, dacă voi căuta într-un manual ceea ce am uitat) am să spun că grupul de cuvinte care are un înțeles unitar şi se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire se numește locuţiune. Expresiile sunt îmbinările stabile de cuvinte ce au o încărcătură afectivă. Locuţiunile verbale sunt considerate de Theodor Hristea ,,cele mai autentice expresii româneşti”. Frazeologismele sunt cele ale căror semnificații se pot explica prin referire la diferite contexte sociale şi culturale. Bun, numai insist, că nu suntem la școală. Dar o să dau câteva exemple pentru ca, pe urmă, să scriu „ideea zilei”, un fel de morală. Deci, „a spăla putina”, „a da ortul popii”, „a face pe niznaiul”, „a sta bumben”, „a tăia frunză la câini”, „a se face luntre și punte”, „a face (pe cineva) cu ou și cu oțet”, „ a o face de oaie”, „a pune bețe în roate”, „a pune țara la cale” sunt doar câteva dintre aceste măiestre ziceri ce izvorăsc din înțelepciunea populară. Și care, de cele mai multe ori, arată niște mari adevăruri. Ei bine, în viața mea (de până acum) trei asemenea înțelepte expresii nu s-au adeverit mereu. Și anume: „sângele apă nu se face”, „ce-i în mână nu-i minciună” și „bine faci, bine găsești”. Dar asta nu înseamnă că mi-am pierdut speranța. Cu Dumnezeu înainte!