Gânduri despre memorie (dar nu memorabile!)

"Memoria este jurnalul pe care noi toți îl ducem peste tot cu noi". (Oscar Wilde)

Acum vreo oră, din cauza vremii mohorâte de afară şi pentru că am de lucru, am hotărât să beau un strop de cafea. În timp ce o savuram, nu știu ce mecanism al memoriei mele s-a declanșat, pentru că mi-am amintit bancul acela din perioada ceaușistă, cu grupul de oameni ce se întorcea de la unul dintre "celebrele" congrese ale PCR. Oamenii, osteniți şi stresați, au urcat în compartimentul trenului şi, după câteva minute, au adormit buștean. Un ospătar de la vagonul-restaurant deschide ușa compartimentului şi întreabă, politicos: "Vrea cineva cafea?" La care oamenii sar imediat în picioare şi încep să aplaude, scandând: "Cafea! Cafea! Cafea!" Eu am trăit în vremurile acelea şi, chiar dacă primul impuls e să mă distrez când mai aud vreun banc de pe atunci, al doilea este să-mi pară rău că ajunsesem așa de îndobitociți, priviți ca niște automate ce trebuie să muncească şi, în plus, să mai şi aclame pe cei ajunși, samavolnic, la putere. După ce am terminat cafeaua, gândindu-mă la cele de mai sus, ca la fiecare început de zi, mi-am zis să las amintirile triste şi să aplic chestia aia foarte uzitată cu "gândirea pozitivă". Ei bine, cel mai pozitiv gând la care m-am oprit e acesta: acum e şi mai rău! Marea Familie Mafiotă, formată din câteva partide de fațadă, ne sfidează şi ne umilește zilnic. Bine, eu nu-mi pot lua libertatea de a vorbi în numele întregului popor român, dar mie una mi-au luat ceva foarte de preț, vital chiar: speranța.