Nu prea am vreme astăzi să scriu, dar mi-am adus aminte că zilele trecute am găsit într-un caiet al meu din studenţie poezia "Rondelul meu" de Alexandru Macedonski, aşa că renunţ la orice comentariu, căci ar fi de prisos (în afară, poate, de cel în care mă cert că am uitat atâta vreme de ea) şi o transcriu mai jos:
"Când am fost ură am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, că mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.
Ești mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ți-este inima iubire,
Când ți-este sufletul iertare.
Știu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viaţă trecem în neştire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriștea cât de mare,
Şi înălțarea e-n iertare."
Dar, astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, că mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.
Ești mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ți-este inima iubire,
Când ți-este sufletul iertare.
Știu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viaţă trecem în neştire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriștea cât de mare,
Şi înălțarea e-n iertare."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu