Gânduri de sub omăt

     Uite că, de ieri, iarna şi-a adus aminte că este, încă, timpul ei, e doar februarie, aşa că şi-a scos din șifonier hlamida albă (ah, ce-mi doream să folosesc cuvântul ăsta, hlamidă, m-am gândit la el de cum a început să ningă!)  pentru a mai oferi, o dată, privirilor noastre, imagini care par desprinse de pe cărţile poştale. E frumos, dar eu îmi reproșez, în timpul din urmă, că nu mă bucur îndeajuns de joaca fulgilor de nea şi de frumuseţea rece a peisajului de afară, gândurile zburându-mi, mai degrabă, la zecile de metri de potecă de pe care trebuie să dau zăpada (cu lopata, greu, ştiţi domniile voastre...) Ei, dar nu contează, o voi face mai încet, bătrânește (oups, ăsta e un cuvânt pe care chiar nu voiam să-l folosesc!) şi mă voi bucura apoi de căldura din cameră, așteptând să mai ningă. Am recitit rapid cele scrise şi mă văd nevoită să reiterez o idee mai veche: de ce nu-mi văd eu de alte treburi şi mă aflu în treabă pe-aici, scriind platitudini?! Păi, vorba personajului lui Marin Preda, "d'aia!"