Gânduri livreşti (VII)

       Hamac, soare blând, palmieri, mare de smarald, o băutură răcoritoare, o carte bună (ei, și aș mai putea enumera vreo câteva, dar mă privesc doar pe mine), cam asta visam eu ieri, când afară erau vreo paisprezece grade, ploua violent, bătea vântul şi, fatalmente, se oprise şi curentul electric. Aveam de gând să scriu ieri toate acestea, dar mi-a cam pierit cheful, din cauzele enumerate mai sus. Şi apoi, nici nu cred că ar trebui să fie aşa dese episoadele din romanul meu, pentru că în curând nu o să mai am ce posta. Deci, partea a şaptea:    

 -  Nu, serios, nu-mi amintesc nici măcar cum mă cheamă pe mine, cât despre alţii, ce să mai zic! Am un fel de lapsus imens, mintea mi-e complet în ceaţă, doar nişte vagi amintiri. Singurul lucru care mi-a venit în minte acum, chiar în dimineața asta, e câte ceva din romanul „Pe aripile vântului”. Şi cred că ştiu ceva engleză.

 -  Ha, ha, asta chiar e bună! Nici măcar nu erai prea mare fană a cărţii ăsteia. Adică, ţi-a plăcut, dar aveai altele care-ţi plăceau mai mult. În fine, trebuie să fie ceva care te-a făcut să-ţi aminteşti asta. E bine, pot urma alte amintiri. Şi în tinerețe, îmi amintesc că eram toţi de-acord că semeni cu Scarlett.

 - Nu, nu semăn. Şi, cum adică în tinereţe? Ce, acum suntem bătrâni? De când ne ştim? În ce an suntem? O, Doamne, cred că iar îmi vine să plâng...

 - Hai, nu mai fii necăjită! Lasă că-ţi spun eu tot. În fine, aproape tot! Eu, adică prietenul tău de-o viaţă, "muşchetarul" Gil Folescu! En garde!

 - Gil, aha, Gil, bine! Da, chiar te rog, Gil, spune-mi tot! Adu-mi mai întâi o oglindă şi apoi o să încep chestionarul...

 - Ei bine, poţi să treci direct la întrebări, căci Marele-om-în-alb, adică doctorul tău, pe care, apropo, îl cheamă Şerban Enescu, frate cu Radu, ring a bell? Nu? Nu-i nimic, lăsăm pe mai târziu. Deci, Şerban a zis, foarte hotărât, „fără oglindă încă vreo zece zile”. Eşti umflată la faţă şi, pe alocuri, vânătă-verzuie, plină de bandaje, dar fii liniştită, eşti tot frumoasă...

 - Minţi, dar passons! Îmi place când mă minte cineva frumos! În regulă, haide, Gil, prima şi cea mai importantă întrebare: cine sunt eu?

 - Păi, draga mea, contrar celor spuse de Şerban, că ar trebui să te lăsăm să-ţi aminteşti totul singură, eu cred că ai nevoie să fii un pic ajutată.

 - Da, da, sunt de-acord cu tine! Ei? Hm?

 - Păi, eşti Daria Nicoară...

                                                                  *

                                                        *                 *