Motto:
"Imaginaţia e mai importantă decât cunoaşterea" (Albert Einstein)
Ei bine, imaginaţia mea, aşa slăbuţă cum e ea, se opreşte aici. Cel puţin în ceea ce priveşte proiectul meu de roman. Dacă mai scriu ceva, o să revin. Dacă nu, nu.
Ziarul
„Dreptatea” avea birourile într-una dintre clădirile futuriste apărute în
Bucureşti după 1990, imobil ce părea un OZN aterizat forţat undeva pe lângă
Autogara Filaret. Arhitectura
îndrăzneaţă, din oţel şi sticlă, contrasta cu grămezile de moloz de la un
şantier din apropiere. Contraste pe care le întâlneai peste tot în capitala
României. Doru Mănăilă se prezentă plin de aplomb în redacţie, ajunse în
anticamera cabinetului redactorului şef şi-i zise secretarei Buldogului
Incoruptibil, o jună blondă, minionă şi foarte sofisticată:
- Duduie
scumpă, vă rog să-l anunţaţi pe şeful dumneavoastră că Doru Mănăilă vrea să-l
vadă.
- Domnule
dragă, lăsaţi-i o carte de vizită, nu e acum în birou, e pe teren.
- În
regulă, îi las un mesaj, o să trec iar mâine pe aici. Dar, ia spune-mi,
frumoaso, nu vrei să iei diseară cina cu mine?
- Nu,
domnule, nu vreau. Întâi şi-ntâi, pentru că sunt măritată, în al doilea rând,
nu-mi dau întâlniri cu „competiţia”. Şi apoi, nu prea sunteţi genul meu...
- Ha, ha,
frumoasă, deşteaptă şi cu umor! Îmi placi din ce în ce mai mult! Ce competiţie,
scumpo, că eu nu am niciun rol în biznisul
unchiului meu...
- Păi,
atunci, de ce vreţi să vorbiţi cu domnul Cernea, pentru că spuneţi că nu aveţi absolut
nimic în comun? Oare e în legătură cu Daria?
- Bine,
hai, s-o lăsăm baltă. Pe mâine, draga mea!
Ieşi
zâmbitor din birou, părând nepăsător şi blazat, dar înjurând în gând: „A
dracului maimuţă, îndrăzneşte să râdă de mine şi să mă înfrunte. Dar adevărul e
că m-a ghicit din prima. Ce dracu’ să
mai încerc cu matahala aia de şef al ei, ce să-i mai spun, dacă ea deja ştie ce vreau!? Trebuie să
recunosc, tipa e spirt, să le ia naiba de stereotipuri, nu toate blondele sunt
proaste, nu?”
Se îndreptă
grăbit spre maşina luxoasă pe care i-o dăruise unchiuleţu’
şi o porni vijelios spre centrul oraşului. Trebuia să se întâlnească la „Capşa”, peste vreo jumătate de oră, să ia masa
cu doi prieteni, şi apoi va vedea, o să-şi facă un plan cum să rezolve cu
ziarista aia, o să încerce să-l abordeze pe Gil Folescu, trebuie să rezolve, pentru că altfel nu mai avea zile bune cu Bătrânul. Ţinea într-un
fel la el, dar mai mult îi era teamă. Fusese crescut de Petre Mănăilă care era
fratele mamei sale, după ce părinţii lui muriseră într-un accident de maşină.
El avea atunci cinci ani şi sora lui, Eliza, era bebeluş, avea vreun an şi
jumătate. Erau amândoi la bunicii din partea mamei, la Jina, prin părţile Sibiului, se apropiau Sărbătorile Crăciunului, iar părinţii lor se îndreptau spre ei, să fie
împreună, ca în fiecare an. Un şofer beat a intrat în ei şi, printre fiarele
răsucite ale maşinii, au fost găsiţi morţi amândoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu