Gânduri livreşti (IV)

  Mă grăbesc să ies "în natură" (adică la ceva grădinărit întâi, şi la cumpărături, pe urmă) pentru că, una din două: mai târziu ori se face aşa de cald de nu mai poţi să repiri, ori începe o ploaie torenţială, însoţită de vânt şi răcoare. O să mai scriu după-amiază, poate. Iată al patrulea fragment din aşa-zisul meu roman: 

-  Da, aveţi perfectă dreptate dom’ Mănăilă!

-  Spune drept, ştii prin ce speluncă se ascunde Doru? 

- Nu, şefu’, vă asigur că nu e prin baruri, a zis că trece pe la biroul directorului de la ziarul unde publica articole scriitoarea asta. Deşi Cernea, directorul de la „Dreptatea”, e poreclit Buldogul Incoruptibil, Doru încearcă totuşi să-l „ungă” niţel şi să-l convingă nu mai publice nimic despre dumneavoastră. Cel puţin până la alegeri...

-  Bine, bine, te cred, Pascule. Vreau neapărat să ajung în Senat, deci trebuie să vedem ce facem. Hai să stăm liniştiţi un timp şi să urmărim cum evoluează lucrurile. Ce-o fi apucat-o, măi,  pe asta să înceapă să scrie articole de investigaţii, să dezgroape morţii!? Avea ceva succes ca scriitoare, băiatul cel mare al lui Enescu, ăla din diplomaţie, Radu, era nebun după ea, avea toată lumea la picioare şi ea lasă totul baltă şi începe să-şi bage nasul unde nu trebuie. Mmm?

   Deşi îşi dădea seama că era pur şi simplu o întrebare retorică şi că bătrânului nici nu-i păsa de răspunsul lui, el doar gândea cu voce tare, Paul Negrea tuşi, apoi îi răspunse cu glasul stins:

- Cred că totul a pornit, de fapt, de la un poliţist de la Antitero, Tudor Folescu, şi de la văru-său, fotograful ăla de succes, Gil Folescu, ăla care a devenit în State celebru şi acum s-a întors în ţară plin de bani, şi-a luat o vilă în Paradisul Verde şi acum colaborează pe la reviste, şi-a deschis expoziţie la „Dallas”...

-  Păi ce legătură au ăştia cu ea?

- Au fost şi sunt prieteni buni. Încă din şcoala generală, am aflat că erau nedespărţiţi, toată lumea le zicea „cei trei muşchetari”...

- Bine, află mai multe amănunte despre muşchetarii ăştia şi spune-mi-le, ca să vedem ce putem face! Trebuie să ne gândim la o strategie. Dacă nu avem cu ce o şantaja şi nici sperietura asta a voastră nu a ieşit cum trebuie, găsim noi altceva. Acum, du-te acasă, nu mai am nimic cu tine.

 - În regulă, vă salut, bună seara!

  Rămas singur, Petre Mănăilă îşi lăsă capul pe spătarul fotoliului şi începu să se gândească la o cale de a-şi salva averea şi a scăpa de trimitere în judecată. Trebuia să găsească repede o soluţie...

                                                        *

                                               *                 *