E duminică. Astăzi am văzut un pic soarele, acum e iar nor şi se pregătește de ploaie. Sau nu. Vremea e foarte capricioasă în ultima vreme, nu prea mai ghicești cum va fi. Mărturisesc că nu prea am chef de nimic, dar o să redau mai jos un alt mic "episod" din romanul meu. Mă rog, din începutul meu de roman. Asta, la cererea a patru-cinci dintre domniile voastre, asta ar fi cam jumătate dintre cei care binevoiesc să citească ce scriu eu...
*
* *
În camera
spaţioasă şi foarte elegant mobilată erau doi bărbaţi. Cel mai în vârstă,
înalt, masiv, cu părul grizonat şi cu o faţă cam buhăită, dar căreia ochii duri
şi negri, străjuiţi de nişte sprâncene stufoase, îi dădeau un aer de forţă, era
în spatele unui birou masiv, iar cel tânăr, un tip subţirel, blond, înalt şi
el, cu un aer de viezure speriat, stătea într-un fotoliu aflat în dreapta
biroului. Se vedea clar că tânărul se simţea vinovat de ceva, pentru că nu
îndrăznea să-l privească pe celălalt în ochi, îşi făcea de lucru cu hârtiile de
pe măsuţă şi tăcea.
- Nici nu
mi-am închipuit că sunteţi aşa de nesăbuiţi, încât să începeţi o acţiune fără
sorţi de izbândă. Ce mama dracului, dom’le, mi-ai promis că o să meargă totul
strună şi o să scăpăm, în sfârşit, de nebuna aia şi de investigaţiile ei!
- Şefu',
era totul în regulă, aşa-zisul accident a avut loc, totul era în regulă, era ca
şi moartă, dar cine şi-a închipuit că scârba aia de poliţist o urmărea de
departe?! A venit spre maşina ei imediat, pe urmă a cerut ajutoare, au sosit şi
ambulanţa şi maşinile Poliţiei, ce mai puteam face?
- Da, şi la
spital? Acolo ce s-a mai întâmplat? De ce n-a „convins-o” ăla?
- Păi,
şefu’, tipa asta cred că are noroc cu carul, nu ştiu ce să mai zic. Titi intrase în rezervă
şi tocmai voia să-i spună ce vrem de la ea, s-o sperie de moarte, dar a apărut doctorul ăla tânăr, Şerban
Enescu, fiul fostului ministru de Externe, îl ştiţi. Era de gardă, şi băiatul
nostru abia a putut s-o şteargă, a pretins că e omul de serviciu şi că a venit
să arunce ce era prin coşurile de gunoi.
- Ei, şi acum,
pentru c-aţi fost toţi nişte netrebnici, va trebui să stăm liniştiţi o vreme,
din cauza boacănelor voastre. Nu sunteţi buni de nimic. Nepotu-meu unde e? De
ce n-a venit să-şi ia şi el săpuneala?
- Păi, a
zis că are ceva de rezolvat...
- Mda, mă rog,
lasă că ştiu eu ce are el de rezolvat, fâţe din alea vopsite ce-şi zic „modele”,
„artiste” sau „vedete”, baruri, poker, raliuri, plimbări cu iahtul, îmi cheltuie mie banii adunați
cu atâta trudă...
„Ce să spun, comunist bătrân şi scârbos, că
ai şi trudit tu pentru banii ăştia! I-ai furat, nenorocitule... După aşa-zisa
revoluţie, ai furat totul din ţara asta, alături de celelalte hiene securiste ce
au avut, şi au şi acum, vreun rol în politică sau în economie! Ai furat de nu mai ştii de
tine, şi-mi mai vorbeşti mie de „trudă”, ticălos fără inimă. Şi cu trustul ăsta al tău
de presă încerci acum să-i domini pe toţi şi să tragi în continuare sforile”,
îi trecu prin cap tânărului, dar zâmbi cu falsă timiditate şi-l aprobă din cap
pe bătrân.
Trebuia să continue
să mai lucreze câteva luni pentru Petre Mănăilă, asta era, mai avea nevoie de ceva bani şi, pe
urmă, o să dispară şi o să-şi deschidă o pensiune în Deltă, era visul lui şi al
Deliei, o dă dracului de meserie, că acum ajunsese să fie mai mult un fel de
gangster decât jurist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu