miercuri, 30 aprilie 2014

Gânduri în prag de mai

 

      Magnolii şi alţi pomi în floare, verdeață, flori multe, păsări ciripitoare, (mă rog, din când în când, ploaie, tunete, soare ce dispare şi apare din nou), orice s-ar zice, luna mai (care debutează mâine, pentru unii, cu ceva "libere") e cea mai cea! Îmi place la nebunie. Şi-mi mai place că pot aplica, iar (sau, dacă vreţi, din nou), zicerea următoare a lui Gandhi (întâlnită pe câmpii feisbuchişti, pe care, o scurtă perioadă timp, nu i-am mai bătut), şi anume: "Fericirea este armonia dintre ceea ce gândeşti, ceea ce spui şi ceea ce faci". Da, bine, v-am mai spus, domniile voastre, ce părere am eu despre fericire, nu trebuie neapărat să o căutăm, ea e diferită, ca înţeles, de la o persoană la alta şi, la mine, e făcută doar din lucruri mărunte. Şi, pentru că tocmai mi-am amintit (nu mai ştiu, însă, prin ce asociaţie de idei), de anii când "toceam" la Gramatică, nu pot să-mi dau deloc seama ce legătură poate fi între omonimele (cuvinte cu formă identică şi același corp  fonetic, dar cu înțeles total diferit, cum zicea lecţia respectivă): mai (luna lui Florar), mai (adverbul) şi mai (ficat). Dar, în fine, nu asta contează. Începe luna mai! Iupiii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...