Blogul ăsta e un „locșor” unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” gândurile cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, când și când, pe la blogul meu, pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să-l percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
duminică, 27 aprilie 2025
Picături din gândurile de altădată
MOTTO 1: „Este foarte periculos să fii sincer, în condițiile în care nu ești prost.”
vineri, 25 aprilie 2025
Gânduri care invocă prezumția de nevinovăție
MOTTO: „Munca îl scutește pe om de trei mari rele: plictiseala, viciul și sărăcia.” (François-Marie Arouet de Voltaire)
De ce vor gândurile mele să beneficieze de prezumția de nevinovăție? Pentru că eu le-am acuzat că zilele astea s-au cam lenevit. Și apoi, recunosc, le-am băgat un pic în ceață pentru că-n poză sunt enumerate o groază de tipuri de odihnă (nu prea se văd bine, dar nu contează, ele există), dar am adăugat un motto care ridică în slăvi munca. Și nu, nu mai insist cu „procesul” pe care mi l-au intentat o parte din gânduri, căci asta e între mine și ele. Deci, acum urmează cuvintele din Dexonline, cele de ieri (zi în care am prestat muncă fizică prin grădină, iar când am terminat n-am mai avut chef de scris) și de astăzi, plus câteva glume...
👇 Cuvântul aleatoriu (de azi):
PREZUMȚIE, prezumții, s.f. 1. Părere întemeiată pe aparențe, pe ipoteze, pe deducții; presupunere, supoziție. ♦ (Juridic) Concluzie trasă de lege sau de organul de jurisdicție asupra existenței unui fapt necunoscut și care nu poate fi dovedit direct, prin confirmarea unui fapt cunoscut, vecin și conex. ◊ Prezumție de nevinovăție = considerare a unei persoane acuzate și implicate într-un proces penal ca nevinovată și tratată ca atare până la pronunțarea sentinței judecătorești. 2. Părere exagerat de bună despre sine; înfumurare, aroganță. Din fr. présomption, lat. praesumptio.
👇 Cuvântul zilei (de azi):
EMISAR, (I) emisari, s.m., (II) emisare, s.n. I. Trimis al unei organizații politice sau al unui stat, cu o misiune (secretă); p. gener. persoană trimisă undeva cu o misiune oarecare. II. 1. Apă care colectează apele murdare provenite de la întreprinderi, așezări umane etc., vărsându-le apoi într-o apă mai mare. 2. Curs de apă permanent care se scurge dintr-un lac. Din fr. émissaire. Cheia alegerii: Ziua Internațională a Delegaților (ONU).
👇 Cuvântul aleatoriu (de ieri):
JALE, s.f. (botanică) 1. (și jale-de-grădină) Salvia officinalis; jaleș, jaleș-de-grădină, salvie, salvie-de-grădină, ‹reg.› mierea-ursului (v. miere), nădragul-țiganului (v. nădrag), șalef, șerlai. 2. Salvia silvestris; coada-vacii (v. coadă), ‹reg.› brăileancă, corovatic, jaleș, năduf, salvie-de-pădure. 3. Stachys germanica; jaleș, ‹reg.› pavăză. 4. Jale-cleioasă = jale-de-pădure = Salvia glutinosa; cinsteț, jaleș, jaleș-de-pădure, ‹reg.› brânca-porcului (v. brâncă), brusturul-caprei (v. brustur), cocean-căpresc, iarba-lui-Sfântul-Ion (v. iarbă), iarba-Sfântului-Ioan (v. iarbă), lăpuș, lăpuș-de-capră, lipan, meduneț, miericică, salvie-busuioacă, salvie-cleioasă, salvie-sălbatică, slăbănog, sugar, șerlai, urechea-porcului (v. ureche), jale-de-câmp = Salvia pratensis; jaleș, jaleș-de-câmp, salvie, salvie-de-câmp, salvie-de-câmpie, salvie-de-câmpuri, ‹reg.› coada-vacii (v. coadă), iarba-lui-Sfântul-Ion (v. iarbă), iarba-Sfântului-Ioan (v. iarbă), slăbănog, șerlai, urechea-porcului (v. ureche); (reg.) jale-de-munte v. Pojarniță/Sunătoare (Hypericum perforatum). 5. (reg.) v. Linariță (Linaria vulgaris).
&
JALE s.f. 1. Tristețe, mâhnire, durere adâncă; jelanie. ◊ Loc. adj. De jale = trist, jalnic, de plâns; plin de dor. ◊ Loc. adv. Cu jale = cu amărăciune, dureros, jalnic. 2. (Înv.) Doliu. [Var.: (reg.) jele s. f.] – Din sl. žalĩ.
👇 Cuvântul zilei (de ieri):
HOSTIE s.f. 1. (Ist.; la greci și la romani) Jertfă adusă zeilor; (la evrei) animal adus ca jertfă lui Dumnezeu. ♦ (În biserica catolică) Azima împărtășaniei. 2. (Fig.) Victimă. [Gen. -iei. / < fr. hostie, lat. hostia]. Cheia alegerii: Ziua Mondială a Animalelor de Laborator.
😉
Ea:
- Iubi, am fost la baie și am două liniuțe!
El:
- Da, știu, pe WC nu prea e semnal...
😉
Fiica unei familii tocmai împlineşte 16 ani, însă e îmbufnată nevoie mare pentru că a sunat-o prietenul dis-de-dimineaţă şi i-a spus că nu poate veni la petrecerea aniversară. Vrând s-o mai îmbuneze, tatăl se duce la ea şi-i spune, zâmbind:
– Bună dimineaţa, domnişoară!
– S-o crezi tu! îi răspude fata.
– Ei, lasă, nu mai fi aşa bosumflată… La mulţi ani!
– S-o crezi tu!
– Hai, hai, vino să te îmbrăţişez. Uite ce fată mare are tata!
– S-o crezi tu! îi răspunse aceasta şi fugi repede în camera ei.
😉
Un șoarece şi o pisică stau la rând la o cofetărie. Chelneriţa întreabă şoarecele:
- Ce doreşti?
- O prăjitură cu frişcă, vă rog!
- Şi dumneavoastră, domnule motan?
- Eu vreau doar frişcă.
- V-o pun într-o cupă sau pe farfurie?
- Nu, puneţi-o direct pe şoarece!
miercuri, 23 aprilie 2025
Gânduri mult prea relaxate
Da, gândurile mele sunt muuuuult prea relaxate. Și eu sunt destul de calmă, dar ele cam exagerează. Așa că voi înșira aici patru cuvinte din Dexonline, patru glume (mai vechi), plus doar vreo patruzeci de cuvinte de-ale mele. Punct.
👇 Cuvântul aleatoriu:
DAMIGEANĂ, damigene, s.f. Vas mare de sticlă, bombat, cu gât scurt, de obicei îmbrăcat într-o împletitură de nuiele, papură sau din material plastic, folosit pentru a păstra sau a transporta lichide. [Sil. da-mi-gea-nă] /<it. damigiana; < fr. dame-jeanne. Sursa: NODEX (2002).
👇 Cuvântul zilei:
PARACRONISM, paracronisme, s.n. (Rar) Eroare care constă în a situa un eveniment mai târziu decât a avut loc în realitate. Din fr. parachronisme. Cheia alegerii: William Shakespeare și Miguel de Cervantes au murit în aceeași zi, 23 aprilie 1616. Dar totuși nu au murit în aceeași zi! Anglia funcționa încă cu calendarul iulian, în timp ce Spania îl adoptase deja pe cel gregorian. Ca urmare, Cervantes l-a devansat pe Shakespeare cu 11 zile.
👇Cuvântul găsit de mine (și care are un „geamăn):
PALADIU s.n. Element chimic, metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, folosit drept catalizator în unele reacții sau ca înlocuitor al platinei în construcția unor instrumente de precizie, a unor obiecte de artă etc. (Simbol Pd) Din fr. palladium.&PALADIU, paladii, s.n. 1. Statuie a zeiței Pallas Atena la Troia, socotită în Antichitate a fi ocrotitoarea cetății. 2. Fig. Ocrotire, apărare. – Din lat., fr. palladium. Sursa: DEX '09 (2009).
😊
Un fotbalist este invitat la cununia unui prieten al său. Înainte de începerea ceremoniei, preotul se apropie de el şi-l întreabă:- Dumneavoastră sunteți mirele?- Nu, eu fac parte din cei care au fost eliminați în semifinale!
😊
Doi prieteni vorbesc la telefon (în timpul izolării din cauza Covidului):- Măi, omule, n-am crezut în viața mea că mâinile mele vor consuma mai mult alcool decât gura...- Mda, dar tu măcar ești acasă, nu în mașină. Io paișpe zile în casă cu soacră-mea nu stau!
😊
Într-o seară, un tip pasionat de ornitologie stătea în grădină, când a auzit o bufniță: „Bu-hu-hu!”. A imitat-o, ca răspuns. Spre uimirea lui, bufnița a dat replica. Noaptea următoare, faza s-a repetat. Toată vara, ornitologul amator și „prietenul” său cu pene au „discutat”. Omul a ținut chiar un „jurnal de conversații”. Tocmai când credea că a ajuns să înțeleagă limbajul bufnițelor, o aude pe nevasta lui discutând cu nevasta vecinului:- Fată, cred că soțul meu nu mai e în toate mințile. Toată vara a vorbit cu o bufniță.- Ciudat! Și-al meu la fel!
😊
Ajunge soția acasă din delegație și își găsește bărbățelul prin bucătărie, ca o furnicuță, masa pregătită pentru două persoane, lumânări, atmosferă romantică.– Vai, iubi, ce surpriză!– Mda, chiar că-i surpriză! Eu am crezut că vii abia mâine acasă!
luni, 21 aprilie 2025
Multe gânduri despre băbisme, chatboți și crafle
MOTTO: „Cred, pur și simplu, că o anume parte a Sinelui uman sau a sufletului nu este guvernată de legile spațiului și timpului.”(Carl Jung)
Mda, până acum, la ora paisprezece, am o zi de Paște la fel de liniștită ca și cea de ieri. Sunt singură cu gândurile mele. Ah, și parcă nu mai mi-e așa de somn. M-am plimbat prin livadă (mă rog, prin ceea ce a mai rămas din ea, drept pentru care anul ăsta mi-am propus să mai plantez niște pomi fructiferi în locul celor care s-au uscat), am citit (de fapt, re-citesc memoriile lui Pablo Neruda, ce au un titlu foarte fain, „Mărturisesc că am trăit”), am dezlegat rebusuri și, nici că se putea altfel, m-am uitat la niște episoade dintr-un serial BBC. Când am căutat cuvintele din Dexonline, primul „aleatoriu” a fost „search”, exact așa cum apare mai jos. Păi, puteau să spună că înseamnă, printre multe altele, „căutare”, iar barbarismul „a da search” este ceea ce facem noi cu Google, adică îl punem să caute. Am dat iar cu zarul și a ieșit regionalismul „craflă”. Nu am mai îndrăznit să fac al treilea „search” (ha, ha!). Cuvântul zilei m-a dus cu gândul la un termen pe care dicționarele nu-l știu încă, așa că am făcut niște cercetări (foaaaarte superficiale, ca și subsemnata) și am dat de o apariție (în două volume, se pare) ce aparține cercetătorilor de la Institutul „Iorgu Iordan”. Nu comentez încă despre ce am găsit, trebuie să mă mai gândesc. IA/AI (Inteligență Artificială/ Artificial Intelligence) e o „chestie” despre trebuie să studiez muuuult și bine (nu că aș fi vreo fană a ei, ci pentru că, vorba emisiunii aceleia pentru tineret, „vreau să știu!”). Astăzi am început oleacă să cercetez, dar deja mă cam depășește. Așa că vor urma niște cuvinte, niște citate și niște glume...👇 Cuvântul aleatoriu (nr.1):
+ search (engl.) [pronunție sărč] s.n., plural search-uri [pron. sărčuri] (în: a da search). Sursa: DOOM 3 (2021).
MOTTO: „Cred, pur și simplu, că o anume parte a Sinelui uman sau a sufletului nu este guvernată de legile spațiului și timpului.”
(Carl Jung)
Mda, până acum, la ora paisprezece, am o zi de Paște la fel de liniștită ca și cea de ieri. Sunt singură cu gândurile mele. Ah, și parcă nu mai mi-e așa de somn. M-am plimbat prin livadă (mă rog, prin ceea ce a mai rămas din ea, drept pentru care anul ăsta mi-am propus să mai plantez niște pomi fructiferi în locul celor care s-au uscat), am citit (de fapt, re-citesc memoriile lui Pablo Neruda, ce au un titlu foarte fain, „Mărturisesc că am trăit”), am dezlegat rebusuri și, nici că se putea altfel, m-am uitat la niște episoade dintr-un serial BBC. Când am căutat cuvintele din Dexonline, primul „aleatoriu” a fost „search”, exact așa cum apare mai jos. Păi, puteau să spună că înseamnă, printre multe altele, „căutare”, iar barbarismul „a da search” este ceea ce facem noi cu Google, adică îl punem să caute. Am dat iar cu zarul și a ieșit regionalismul „craflă”. Nu am mai îndrăznit să fac al treilea „search” (ha, ha!). Cuvântul zilei m-a dus cu gândul la un termen pe care dicționarele nu-l știu încă, așa că am făcut niște cercetări (foaaaarte superficiale, ca și subsemnata) și am dat de o apariție (în două volume, se pare) ce aparține cercetătorilor de la Institutul „Iorgu Iordan”. Nu comentez încă despre ce am găsit, trebuie să mă mai gândesc. IA/AI (Inteligență Artificială/ Artificial Intelligence) e o „chestie” despre trebuie să studiez muuuult și bine (nu că aș fi vreo fană a ei, ci pentru că, vorba emisiunii aceleia pentru tineret, „vreau să știu!”). Astăzi am început oleacă să cercetez, dar deja mă cam depășește. Așa că vor urma niște cuvinte, niște citate și niște glume...
👇 Cuvântul aleatoriu (nr.1):
+ search (engl.) [pronunție sărč] s.n., plural search-uri [pron. sărčuri] (în: a da search). Sursa: DOOM 3 (2021).
👇 Cuvântul aleatoriu (nr.2):
CRAFLĂ, crafle, s.f. (Regional) Gogoașă. Sursa: DLRLC (1955-1957).
👇 Cuvântul zilei:
BABISM s.n. Curent (religios) desprins din islamismul șiit, avînd caracter antifeudal și anticolonial, fondat în secolul 19 de persanul Mirza Ali Muhammad din Shiraz, supranumit Bab. ♦ Doctrină a acestui curent. • /<fr. babisme, it. babismo; cf. nm. pr. Bab, în arabă „poartă”. Cheia alegerii: Pe 21 aprilie 1863 a luat naștere în Persia religia Baha’i (cunoscută și sub numele de Baha’ism sau Babism). Este practicată și în prezent de peste cinci milioane de adepți datorită viziunii sale holistice și a deschiderii față de știință și față de lumea modernă în general.
👇
BĂBISM s.n. ●●● (Fam., peior.) 1. Superstiție; previziune sumbră. Ex. Poporul născut odată cu creştinismul face paradă cu moartea şi şăgălnicii de prost-gust în faţa divinităţii, pentru simplul fapt că, pe drumul colbuit al istoriei, de roata dricului i s-au prins scaieţii superstiţiei, ai băbismelor şi ai teologiilor urechiste.(jurnalul.ro, https://bit.ly/3EYbpJt). Saltimbancul tragic Doru Damian, doctor în telenovelistică apocaliptică, a cărui „erudiţie” se limitează doar la clasicul băbism: „o să crăpăm cu toţii!”(obiectivbr.ro, https://bit.ly/3zPjVXe). Hai să n-o dăm acum în băbisme apocaliptice, să ne demoralizăm și să ne băgăm (iarăși) picioarele în tot.(antena3.ro, https://bit.ly/3CZ4Swl). 2. Vestimentație desuetă. Ex. Ştiu ce reacţie vei avea la sugestia asta! Vei spune poate că e băbism! Ei, uite că nu e! Stereotipul „baticului/broboadei” este depăşit. (Blog, https://bit.ly/2XYQuET). Dar îmi amintesc cum am fost într-a opta la banchet, când m-am dus în rochie lungă (destul de tinerească, faţă de ce băbisme se purtau) (Blog, https://bit.ly/3kQexza). 3. Leac băbesc. Ex. Pentru păr, ori te vopsești, ori poți încerca să consumi varză și să dormi în întuneric. Sună a băbism, dar se pare că astea și odihna îndestulată fac minuni.(Forum, https://bit.ly/3kOfvvs). „Top 10 băbisme periculoase care le fac rău bebeluşilor” (Blog, https://bit.ly/3EWigTP). – Plural băbisme. (IL) Sursa: Volumul al doilea al unei lucrări publicate de Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, numită „Inventar de cuvinte și sensuri noi atestate în mediul online”, găsită de mine aici - https://lingv.ro/wp-content/uploads/2023/10/ICSO2-publicat.pdf
👇
„Utilizarea inteligenței artificiale (AI) în tehnologiile emergente continuă să avanseze rapid. OpenAI, cu sediul în San Francisco, a pus la dispoziție ultima sa creație, chatbotul ChatGPT. Un chatbot este o aplicație software concepută pentru a imita o conversație de tip uman pe baza indicațiilor utilizatorului.” Sursa: https://www.euronews.ro/articole/ce-este-chat-gpt-cum-poate-fi-folosit-si-de-ce-poate-fi-uneori-problematic
👇 În Dexonline am găsit asta:
+chatbot (engl.) [pron. četbot] s.n., pl. chatbot-uri [pron. četboturi][1] Am întrebat autorii în legătură cu această formă și am primit următorul răspuns: „În legătură cu termenul chatbot, acesta a fost încadrat ca substantiv neutru ținând cont de formele de plural atestate la vremea când a fost înregistrat în dicționar. Între timp, forma chatboți a devenit foarte frecventă și va fi luată în considerare pentru următoarea ediție.” (Cristiana Aranghelovici). Sursa: DOOM 3 (2021)
😃
- Mami, la ușă sunt trei oameni care cântă!
- Dă-le câte 10 lei și spune-le să plece.
- Bine, bine, dar nu știu dacă vor pleca, unul dintre ei este tata...
😃
Anunț la „Matrimoniale”:
„Caut un bărbat puternic, răbdător, calm, tandru și înțelegător, care să mă dea pe spate. „Voltaren” am eu!”
😃
Ieri, după o ceartă zdravănă cu soția, îmi zice, ieșind furtunos pe ușă:
- Acum am să plec la mama, dar te avertizez: NE VOM ÎNTOARCE!
duminică, 20 aprilie 2025
Gânduri cu gândul la somn
MOTTO: „Somnul este un magician priceput, schimbă proporțiile lucrurilor și distanțele lor.” (Jose Saramago)
Dintru început, vă rog să mă scuzați, domniile voastre (adică, mai abitir ca în alte dăți) pentru cât de anostă și fără rost va fi postarea ce urmează. Vă sfătuiesc insistent să n-o citiți. Mai toată dimineața mi-am petrecut-o făcând și primind urări (care mai verbale, care mai scrise) cu ocazia Sărbătorilor pascale iar acum, după masa de prânz, am oscilat între a trage un pui de somn, căci picotesc de vreo două ore, a face plimbări prin grădină sau a scrie ceva pe blog. Din păcate, după îndelungate „deliberări”, am ales ultima variantă. Deci, cuvintele de azi, din Dexonline, căci ale mele s-au cam terminat și, în loc de bancuri, un „ceva” găsit pe Facebook (care m-a amuzat cât de cât atunci când l-am citit prima oară). Cam atât.
👇👀 Cuvântul aleatoriu:
ROGOJINĂ, rogojini s.f. Obiect împletit din rogoz sau din papură, care se așterne pe jos sau se folosește în scopuri decorative. ◊ (A veni) cu rogojina aprinsă pe cap și cu jalba în proțap - se spune când cineva vrea să atragă atenția asupra unei nelegiuiri. /<bg. rogožina. Sursa: NODEX (2002).
👇👀 Cuvântul zilei:
OMENOS, OMENOASĂ, omenoși, omenoase, adj. Plin de omenie; blând, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. – Om + suf. -os. Cheia alegerii: S-a născut, în anul 1745, Philippe Pinel, medic francez, precursor al psihiatriei. A jucat un rol esențial în dezvoltarea unei abordări mai umane privind custodia și îngrijirea pacienților psihiatrici. A militat pentru abolirea legării pacienților psihici cu lanțuri și, mai general, pentru umanizarea tratamentului acestora. El a adus, de asemenea, contribuții notabile la clasificarea tulburărilor mintale și este descris de unii drept părintele psihiatriei moderne.
☺
joi, 17 aprilie 2025
Câteva gânduri cu paspoal
MOTTO: „Tristețea, precum marea, se retrage și se întoarce cu un ritm misterios și neînțeles.” (Agatha Christie)
Păi, n-aș putea zice că sunt tristă (a se vedea motto-ul), dar nici nu zburd de bucurie. Cuvântul ce m-ar caracteriza astăzi este „dezamăgită”. Iar „starea” de azi este: „Sunt supărată pe mine însămi!” Nu am mai scris pe blog de mai multe zile, și asta nu pentru că nu aș fi avut vreme, ci din lipsă de chef. Mda, cuvintele din Dexonline sunt:
👇💬 Cuvântul aleatoriu:
PASPOAL, paspoaluri, s.n. Șiret (lat) sau fâșie îngustă de stofă, de mătase etc. aplicată ca garnitură la rochii, de-a lungul unei cusături, a unui buzunar etc. ♦ Bandă, de obicei din piele sau din material plastic, fixată la unele fețe de pantofi sau la diferite obiecte de marochinărie pentru a le întări marginile sau pentru a ascunde unele cusături și a crea un efect decorativ. [Pl. și: paspoale] – Din fr. passepoil. Sursa: DEX '09 (2009).
👇💬 Cuvântul zilei:
GRANT, s.n. [At: MDA ms / Pl: granturi / E: eg grant] Subvenție.Cheia alegerii: Pe 17 aprilie 1492, monarhii catolici ai Spaniei au fost convinși de argumentele lui Cristofor Columb și au fost de acord să finanțeze planul acestuia de a traversa Oceanul Atlantic.
👇💬 Cuvântul lunii:
MITOMANÍE (< fr.; gr. mythos „povestire, mit”+mania „manie”) s.f. Boală mintală caracterizată ca o tendință constituțională patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa minciuni, povești imaginare care îi descriu ca martori și îi pun de obicei într-o poziție avantajoasă. Termen introdus de medicul francez Ernest Dupré în 1905.Cheia alegerii: Povestea inundației a stârnit amintirile mitomaniei uitate din deceniul trecut.
duminică, 13 aprilie 2025
Gânduri și cuvinte printre flori...
Am atât de multe gânduri astăzi, în marea lor majoritate bune, dar e o prea mare îmbulzeală din cauza asta printre neuronii mei destul de osteniți, așa încât renunț să (le) mai scriu. Excepție făcând cuvintele din Dexonline și niște glume...
👇 Cuvântul aleatoriu:
CUSCRĂ, cuscre, s.f. Mama unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț. /<lat. consocra.
👆👇
CUSCRU, cuscri s.m. Tatăl unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț. /<lat. consoc(e)rum.(Sursa: NODEX-2002)
👆👇
A (SE) ÎNCUSCRI, (mă) încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. A fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. Sursa: DEX '09 (2009).
👇 Cuvântul zilei:
IMPREVIZIBIL, -Ă, imprevizibili, -e, adj. Care nu poate fi prevăzut. – Din fr. imprévisible.Cheia alegerii: În anul 1970, un rezervor de oxigen de la bordul navei spațiale Apollo 13 explodează, punând în mare pericol echipajul și provocând daune majore modulului de comandă și serviciu.
😊
Soția, într-un moment de relaxare, se chinuie să-și dreseze cățelul.
- Degeaba, nu vezi că nu te ascultă?! îi strigă soțul din balansoar.
- Lasă, dragă, că nici nu ascultai la început!
😊
Anunț la matrimonale: Domn superb, 1,84m/85 kg, ochi verzi, romantic, studii superioare, master, doctorat, tandru, potent, atletic, VÂND LEURDĂ!
😊
O tânără îi spune la telefon prietenei sale: - Fată, sunt la o terasă, iar la masa de lângă mine stă un domn și bea liniștit o cafea. Nu are laptop, nu are smartphone, nu are iPod. Stă așa, ca un psihopat...
😊
O tipă cheamă instalatorul, iar când acesta apare, îi zice:- Știți, soțul meu este plecat în misiune în Afghanistan și nu știu cum să vă rog…Tipul, cu un început de zâmbet, îi răspunde:- Spuneți, doamnă, orice…- Mă gândeam că dumneavoastră și cu mine, dacă nu vă cer prea mult…- Sigur că da, doamnă! spune instalatorul, acum cu un zâmbet până la urechi. Orice!
- Mă gândeam că poate mă ajutați dumneavoastră să mut frigiderul din hol în bucătărie…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Niște gânduri îmi sunt halandala
MOTTO: „Problema, când încerci să pari mai prost decât ești în realitate, este că, de foarte multe ori, îți reușește.” (Clive Staples Lewi...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
-
☺ „ Politica se presupune a fi, ca vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea din...