sâmbătă, 24 octombrie 2020

Gânduri despre ipocrizie

Fete de 10 | …despre altfel de fete.

   MOTTO: „Orice om singur este sincer. Atunci când apare o a doua persoană, începe ipocrizia. Ne punem în gardă și ne apărăm la apropierea unui alt om prin minciuni, prin complimente, prin bârfă, prin distracție, prin vorbe de clacă. Ne ascundem gândurile față de el sub o mie de văluri.” (Ralph Waldo Emerson, „Prietenie”,  Eseuri)


   Păi, aș zice că nu am un motiv anume (nu de foarte curând, adică) pentru a fi necăjită din cauza unor oameni cu două fețe. Ba, ca să fiu sinceră, am un motiv, dar nu-l spun domniilor voastre. Motto-ul de azi are multe adevăruri în el, îmi place mult. Din nefericire, cred că există persoane care sunt ipocrite și când sunt singure. Sunt oameni care se mint singuri, uitând că Dumnezeu știe totul despre fiecare om. Trebuie să fiu sinceră (în antiteză cu „tema”, aș zice) și să spun că am avut și eu câteva momente în viață în care mi-am spus singură minciuni. Dar am plătit scump momentele acelea. Mare păcat că ipocrizia asta cucerește astăzi din ce în mai mult teren. Ia uitați ce bogat în sinonime este cuvântul despre care fac vorbire. Asta spune ceva despre noi, ființele raționale, nu?

IPOCRIZÍE s. duplicitate, falsitate, fățărnicie, minciună, perfidie, prefăcătorie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar și fam.) machiaverlâc, (înv.) fățărie, prefăcanie, prefăcătura, procleție, (fig.) iezuitism, mascaradă. (~ cuiva în comportare). 

   Am să trec mai departe și, pentru că iar a început să plouă, pentru că sunt cam abătută (și obosită), am să caut ceva să-mi ridic moralul. Așa...

 

Un bărbat ajunge acasă după ora 03.00. Nevastă-sa se uită la el și la ceas, și se abține cu greu să nu răbufnească. La care, soțul:
– Ce te uiți la ceas? Când venea tata acasă, mama se uita la calendar!

&

Un puști stă de vorbă cu taică-său: 

- Tati, tati, ce înseamnă sarcasm? 

- Fiule, sarcasmul este atunci când mama ta îmi spune că am dreptate!

Un țăran ardelean și cu fiu-său culegeau prunele coapte.

- Tată, ce-o să facem din astea?

- No, dac-o găsîm pe mă-ta acas', facem compot, dacă nu, pălincă!

&

– Cum va numiți? 

– Po-po-popo-vici Ma-ma-marin. 

– Sunteți bâlbâit? 

– Nu, tata a fost, iar funcționarul era un dobitoc…

   P.S. N-am reușit să mă amuz prea tare. Mă rog, măcar am încercat...

miercuri, 21 octombrie 2020

Gânduri ca niște șiruri de cocori


 fochiu  

     Pentru că e cam târziu, și pentru că mă dor ochii, am să scriu azi puțin de la mine din gânduri și mai mult de la alții. Cuvintele de azi, din dexonline.ro mi s-au părut bune de trecut aici:

Cuvântul aleatoriu: Hițál, hițáli, s.m. (reg., înv.) călău, gealat, gâde. Sursa: DAR (2002).
Cuvântul zilei: FÓCHIU s. v. bastard, copil din flori. Sursa: Sinonime (2002).


    Am găsit pe Facebook niște sfaturi bune pentru cei de vârsta mea (semnate Jean Maurer). Iată primele trei:

    „Mulți dintre noi suntem între 65 ani și final. Un vechi prieten mi-a trimis această listă excelentă de a îmbătrâni frumos și trebuie să fiu de acord că sunt niște sfaturi bune de urmat...
01 – Acum ai ajuns la timpul să folosești banii agonisiți. Folosește-i și bucură-te de ei. Nu-i păstra doar pentru cei care s-ar putea să nu aibă nici o idee despre sacrificiile pe care le-ai făcut pentru a-i obține. Amintește-ți că nu este nimic mai periculos decât o noră ori un ginere cu idei mărețe pentru banii tăi, câștigați din greu. Avertizare: aceasta vârstă nu nu mai este una bună pentru noi investiții, chiar dacă par grozave și fără riscuri. Ele aduc doar probleme și griji. Aceasta este vârsta să te bucuri de liniște și pace.
02 - Nu-ți mai fă griji pentru situația financiară a copiilor și a nepoților tăi. Nu te simți rău să îți cheltuiți banii agonisiți. Ai avut grijă de copii mulți ani. Le-ai oferit o educație, mâncare, adăpost și sprijin. Responsabilitatea este acum a lor de a-și câștiga banii proprii.
03 - Menține o viață sănătoasă. Fă exerciții moderate (cum ar fi mersul în fiecare zi), mănâncă sănătos și dormi suficient. Este ușor să te îmbolnăvești și devine mai greu să rămâi sănătos. De aceea, trebuie să te menții în formă bună și să fi conștient de nevoile tale medicale, intelectuale și fizice. Ține legătura cu medicul, fă-ți analizele chiar și atunci când te simți bine.


       Și, în final, o poezie, „Eu plec cu cârdul de cocori” de Ion Untaru, din volumul „Condorul” (2001).


Corabia-şi urmează cursul

Pe un ocean indiferent

Un punct pierdut în universul

Străin şi rece aparent


O undă de melancolie

Precum o oază plutitoare

Pe care nimenea n-o ştie

M-a însoţit pe larga mare


Ne-apropiem de Terra Nova

Cu pescărușii la catarg

Şi mut e gândul, tace slova

Şi valuri greu de bord se sparg


Adio, țărmuri jinduite

Atâtea nopţi, mă trec fiori

Rămâneți nedescoperite

Eu plec cu cârdul de cocori.”

duminică, 18 octombrie 2020

Gânduri ce vor să-și facă seppuku

Shogun Wallpaper ·① WallpaperTag

    Am pornit să scriu acum ceea ce, de fapt, nu am scris alaltăieri, când am citit o știre care efectiv mi-a pus gândurile „palancă la pământ”. Iată știrea, preluată de adevărul.ro, apărută sub titlul SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JAPONIA: o întreagă companie le cere scuze clienților pentru că a mărit prețul unui produs după 25 de ani:

   „Fabricantul Agaki Nyugyo a adăugat 9 cenți în plus la prețul înghețatei, după ce acesta a rămas neschimbat timp de 25 de ani, motiv pentru care toți angajații companiei le-au cerut scuze clienților” (Credit Video: Jazz & Japan)

    Nu am stat să mai văd tot discursul de pe video, pentru că, evident, eram prea ocupată cu „receptarea și procesarea” știrii. Întâi, mi-a venit să plâng, cred că am și vărsat câteva lacrimi de obidă, apoi mi-am zis că acolo, în Japonia, e o lume care pentru noi, românii, pare (și va părea mereu) ca în romanele science-fiction sau, și mai bine, extraterestră (vezi exclamația ardelenească „no, așe lucru nu să egzistă!”), și apoi gândurile mele au vrut să-și facă seppuku. Le-am dus la Wikipedia să revadă ce-i cu acest ritual.

  „Seppuku (sau harachiri) desemnează un mod de sinucidere prin spintecarea pântecelui cu pumnalul sau cu sabia, practicat mai ales de samuraii japonezi. Practica a fost abolită în 1868. Seppuku constă în inserarea tăișului sabiei în stomac, apoi persoana care înfăptuiește această sinucidere, continuă prin tăierea de-a lungul abdomenului. Actul este dus la sfârșit după ce o persoană care asistă la acest act termină sinuciderea prin tăierea capului celui care se sinucide. Seppuku este o ceremonie sacră care își are rădăcinile în perioada antică a Japoniei și care a rămas rezervată doar clasei privilegiate a samurailor. Când un conducător murea, subordonații acestuia îl urmau prin seppuku pentru a-și dovedi loialitatea și demnitatea. Seppuku mai era folosit și ca mijloc de corectare a unei greșeli printr-o moarte onorabilă. (Wikipedia)

   „Seppuku, suicidul ritual prin eviscerare, vulgarizat în Vest ca hara-kiri, a reprezentat întotdeauna o temă populară în literatura şi teatrul japonez vreme de secole.” (historia.ro.)

   
   Cred că, citind toate astea, gândurilor mele le-a cam trecut cheful să practice „suicidul ritual prin eviscerare”, pentru că, adunându-se într-o grămadă organizată,  mi-au transmis, prin vocea liderului lor de sindicat: „Dar o glumă, ceva, ne spui?

Păi, da!

Într-o duminică, la biserică, o femeie îi zice preotului, plângând:
− Părinte, aseară bărbatu-meu meu a murit fără lumânare!
− Dumnezeu să-l odihnească în pace! Și, a avut vreo ultimă dorință?
− Da, zice femeia, plângând și mai tare, a zis: „Muiere, lasă pușca jos!


@@@

Scrisoare de Ziua Internațională a Profesorilor:
„La Mulț Ani tuturor profilor, în special doamnei profesoare de română! Dak nu ierea ia nici azi nu știam io să scriu cu 2i, 3i sa-u cu cratimă. Mam dus la șkoală și mia plăcut mult toate cărțili cu poze. V-ă pup și v-ă mulțumesk! Nu toți știe ce știu io, adică Jan”

vineri, 16 octombrie 2020

Gânduri palancă la pământ

    Da, cam asta a fost, în toată toată ziua asta noroasă, STAREA mea, exceptând vreo oră cât am dat o raită să fac cumpărături și de vreo alte două ore cât mi-am făcut de mâncare. Încolo, cum se zice prin popor, am „dormit pe mine”. Și continui să fac asta și acum, când scriu, ceea ce cred că se reflectă în calitatea textului meu. Și nu e vorba că nu dorm noaptea, pentru că mă „bântuie” niște insomnii crunte, și nici că am obosit (fizic) din cale-afară, nici că gândesc în exces și-mi pun probleme existențiale, nu cred că e nici vârsta, deci rămâne de blamat doar vremea. Mă rog, nu vremea, interacțiunea dintre ea și mine. Am vrut să scriu cuvintele de vineri și iată că le și scriu (în afară de CUVÂNTUL LUNII, care a rămas tot scrutin, deși...)
     Cuvântul de la care mi-a venit ideea de a pune titlul pe care-l vedeți,  este cel ALEATORIU:

    PALÁNCĂ, palănci, s. f. 1. (Înv.) Palisadă (1). ◊ Expr. A face (sau a da ceva) palancă (la pământ) = a culca la pământ, a doborî. 2. (Reg.) Nume dat unor construcții rudimentare, folosite ca gard, ca adăpost pentru animale etc. – Din tc., pol. palanka, magh. palánka. Sursa: DEX '09 (2009)

    CUVÂNTUL ZILEI:

    CALAMBÚR, calambururi, s. n. Joc de cuvinte bazat pe echivocul rezultat din asemănarea formală a unor cuvinte deosebite ca sens. – Din fr. calembour. Cheia alegerii: S-a născut în 1927 Günter Grass, scriitor german, laureat al Premiul Nobel pentru Literatură. Lirica sa abstractă cultivă umorul, expresia șocantă, calamburul. 

    (Calamburul (fr. calembour = „glumă”, origine incertă) este o figură de stil de nivel lexico-semantic în care este folosit un joc de cuvinte întemeiat pe echivoc (ambiguitate) sau pe asemănarea ca formă a unor cuvinte deosebite ca sens și are un efect umoristic. (Hm, ca la medici, a doua opinie...). Exemple  de calambururi:

„Nu contest că femeile au rostul lor pe lume. Dar odată ajunse neveste, îți strică toate rosturile.” (T. Mușatescu)

„Safta: - Știi, a făcut oamenii chef, c-aseară a fost lăsata-secului.
Efimița (înseninându-se prinzând limbă, cătră Leonida cu umor): - A fost lăsata, secule!” (I.L. Caragiale)

„Înțelepciunea se obține scump. Dar și prostia costă.” (Folclor)

 

    Și BANCUL ZILEI: (deși, fiind vorba în el de critică a „limbariței”, ca să parafrazez o replică dintr-un film, „aceste cuvinte mă doare”):

 La tribunal, judecătorul întreabă?

- Ce motiv de divorț aveți? 

- Se împlinesc trei luni de când soția mea nu mi-a adresat niciun cuvânt! 

- V-aș mai da un termen să vă mai gândiți. Astfel de femei se întâlnesc foarte rar...

miercuri, 14 octombrie 2020

Gânduri în pâslari


  

   Este destul de frig și, pentru că am început să-mi răscolesc prin dulap după hainele mai groase, mi-am reamintit de poza trimisă pe Messenger de o verișoară, și anume, niște vajnici pâslari de pe vremuri. Poza era însoțită de întrebarea „Știți ce sunt? Ați avut așa ceva?” Urmau o mulțime de răspunsuri, mai toate pozitive, cu amintiri, cu nostalgie, cu „Aș mai cumpăra și acum dacă s-ar mai face”. Cineva spunea „Am avut și eu, se numeai camelhari...” Îu, îmi zic eu, ce-or fi ăia? Mă duc repede să caut cuvântul și găsesc termenul „camelhair” („din păr de cămilă”), dar dacă erau papucii ăia de pe timpuri din păr de cămilă, eu pot spune că sunt Regina din Saba. Erau din pâslă, că de-aia le zicea pâslari, nu? Mă rog, asta a fost o digresiune, eu voiam să scriu despre „Balanțe”, că doar acum e zodia noastră. Deci:

Douăzeci de motive pentru care ești „Balanță”
1.Vrei ca toată lumea să fie fericită.
2. Motto-ul tău: Am gust în tot și toate.
3. Nu ai prejudecăți și idei preconcepute.
4. Oh, ești atât de iubitor/iubitoare.
5. Îţi place dreptatea.
6. Super sensibil/ă.
7. Ești o „furtună a minții”, dar de lux.
8. Urăști să iei o decizie.
9. În continuu îţi redecorezi casa.
10. Mare amator/amatoare de senzațional.
11. Îţi cunoști bine limitele.
12. Open mind („Minte deschisă): „Toți muncim pentru Dumnezeu. Este un patron dur şi salariul nu-i întotdeauna grozav, dar există mereu răsplată”.

 

Bancuri:

Soția: - De unde vii la ora asta?
Soţul: - Stai așa, ce caută bărbatul ăsta în patul nostru?
Soţia: - Nu schimba subiectul, dragă! De unde vii la ora asta?!
---
OPC-ul într-un restaurant chinezesc:
- Am auzit că aveți șobolani...
- Da, răspunde patronul, dar și orezul este foarte gustos!
---

- Unde ți-e soția?

- Topește slănina.

- Ați tăiat porcul?

- Nuuu! Face plajă...
---
Un tip discută cu o tipă pe chat:

– Hai să ne întâlnim la „McDonalds”.

– Și, cum am să te recunosc?

– Am să flutur din burtă.

Niște gânduri îmi sunt halandala

  MOTTO: „Problema, când încerci să pari mai prost decât ești în realitate, este că, de foarte multe ori, îți reușește.” (Clive Staples Lewi...