Gânduri despre ninsori întârziate

 MOTTO:
"Niciun fulg de zăpadă nu cade, niciodată, acolo unde nu trebuie."  (Proverb japonez )

   Da, astăzi ninge. Primii fulgi de nea pe anul ăsta. A nins un pic prin noiembrie 2013, dar pământul era cald şi omătul nu s-a aşezat. Acum e un strat de vreo cinci centimetri de zăpadă, pe case, pe pomi, pe garduri, mai puţin pe drumuri, unde e noroi. Aş vrea să fiu mai entuziasmată de această întârziată ninsoare, dar iată că nu prea îmi reuşeşte. Îmi place, e adevărat, dar astăzi tind să mă gândesc la lucruri îngrozitor de prozaice (trebuie aduse lemne, trebuie să fac, din nou, pârtie, potecuţe pe unde să putem circula, noi şi câinele, trebuie să ies la cumpărături etc.) şi afară continuă sarabanda fulgilor, dar bate şi un vânticel cam aspru. E iarnă în toată regula. O.k., mă opresc aici, pentru că ceea ce am scris până acum pare opera unui copil cam tâmpiţel de clasa a şasea. Revin când îmi capăt înapoi inspiraţia.

Gânduri despre conspiraţii

    "Şi când tu vrei ceva cu adevărat, tot Universul conspiră la realizarea dorinţelor tale.”

                                                                      Paolo Coelho, "Alchimistul"

     Am mai scris despre asta cândva, citatul de faţă (ca muuulte altele) circulă pe oceanul nesfârşit al Internetului şi fiecare le interpretează cum vrea. Eu aş vrea să cred în aceste cuvinte ale lui Coelho, dar trebuie să fac mari eforturi de imaginaţie şi de voinţă (şi să-mi aduc aminte că, fără false modestii, sunt o Doamnă!) pentru a nu-i zice câteva acestui Univers şi conspiraţiilor lui. Sunt conştientă că o zi în care toate îţi merg pe dos nu poate fi emblematică pentru toată viaţa ta. Da, dar un şir de zile proaste? De ghinioane? Multe zile cu vreme (şi vremuri) de toată jena? Ce vor ele, oare, să-mi spună? Poate că îmi transmit să fiu mai sigură pe mine, să nu-mi pierd încrederea (căci credinţa nu mi-o mai pierd niciodată), să am speranţă-n suflet şi, folosind rizibilul clişeu, "să gândesc pozitiv". În regulă, o să încerc. Pentru că asta îşi doreşte tot omul, să fie...

Gânduri despre dependenţe

    Azi nu mă voi referi decât la dependenţa de computer. Căci ştiţi şi domniile voastre de câte alte lucruri şi (mai grav!) fiinţe putem, în cursul vieţii noastre, să devenim dependenţi. Şi nu e bine deloc. De fapt, ca să personalizez şi să mă refer doar la mine (poate că alţii au mai multă voinţă...) trebuia să încep scrierea de azi cam aşa, parafrazând discursurile celor de la AA: "Salut, mă numesc Lavinia şi au trecut deja opt zile de când nu am mai stat în faţa calculatorului". Şi toată lumea să-mi răspundă, încurajator: "Salut, Lavinia. Foarte bine!" Da, aşa s-a întâmplat, nu am mai stat în faţa ecranului, şi asta pentru că EL, calculatorul, a fost un pic bolnav. Acum e bine. Şi eu sunt de-a dreptul fericită, pentru că mi-a lipsit, mărturisesc. El, unul, nu mi-a dus deloc dorul. Da, dar stând departe de calculator, am reuşit să mă întorc la dragostea mea cea mare, cititul, pentru că treburile casnice, şi cumpărăturile, şi celelalte alergături legate de traiul zilnic, le făceam oricum. Acum suntem iar împreună, eu şi calculatorul, iar gândurile despre dependenţă dispar ca un fum...

Gânduri despre Epifanie

         Am fost astăzi şi am luat de la biserică Agheasma Mare. La noi, în Domneştiul Muscelului, lumea nu se înghesuie, nu e nervoasă, nu se calcă în picioare, aşa cum văd, în fiecare an, în imaginile apocaliptice de la televizor. Poate că semnificaţia adevărată a Botezului Domnului nu mai este nici aici înţeleasă pe deplin, dar măcar se păstrează tradiţia, mai există ceva respect şi un pic de bun simţ. Dea Domnul să dureze cât mai mult starea asta de lucruri. Iată ce am găsit, "gugălind", despre această mare sărbătoare a ortodocşilor:

    "Boboteaza este o manifestare a celor trei elemente ale Treimii: Fiul se botează în Iordan de către Ioan, Spiritul Sfânt se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer îl declară ca fiind fiul său.
     În Ajunul Bobotezei, slujitorii sfintelor altare merg la casele credincioşilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfinţită, binecuvântarea Sfintei Treimi. Postul din Ajunul Bobotezei a fost rânduit încă din vremea de început a creştinismului.

   Boboteaza, ca şi Crăciunul, este precedată de un ajun deosebit, care în trecut concentra o multitudine de practici şi credinţe ce decurg în special din datina numită “umblatul preotului cu botezul” sau “Chiralesa”. 

    Chiralesa provine din neo-greacă şi înseamnă “Doamne, miluieşte!”. Exista credinţa că, strigând Chiralesa, oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).
   Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi are puteri miraculoase, ea nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei. 

    "Agheasma mare” se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de “Sfinţirea cea mică” a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, la sfeştanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită". (Ora de Iaşi, 6 ianuarie 2014)

 

   

Gânduri prin ceaţă...

 

     Da, domniile voastre, cinstite feţe de domnişoare, doamne şi domni, suntem în anul de graţie 2014. La mulţi ani! Să fim toți sănătoşi, voioşi şi să reuşim să ne împlinim măcar câteva dintre micile noastre dorinţe. În zodiacul chinezesc, 2014 este Anul Calului de Lemn. Bine, să trec peste bla-bla-bla-ul obişnuit despre începuturi, speranţe, curaj, vise, cu care deja v-am plictisit la începutul anilor trecuți. Am zis (în titlu) că am gânduri ce plutesc ca prin ceaţă şi e adevărat. La modul figurat, dar şi la propriu. Adică am gânduri uşor încețoșate şi afară e o atmosferă londoneză. Ascult Concertul de Anul Nou de la Viena, lucru care a devenit un fel de tabiet al meu în prima zi a anului. Frumos. Altă lume. Nu mai încerc să-mi fac planuri. Îmi vine mereu în minte, apropos de asta, o zicere comico-înțeleaptă a lui Woody Allen (sau, mă rog, așa zic „internauții”, adică cei care zburdă și scriu pe câmpiile Internetului, susținuți de „postaci”, tot un termen inexistent în DEX, care-i denumește pe cei care comentează postările), „panseu” pe care cred că l-am mai citat: „Dacă vrei să-L faci pe Dumnezeu să râdă, povestește-I despre planurile tale".

GÂNDURI DE COLECȚIE

     

MOTTO: „Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm.” (George Bernard Shaw)

     Recunosc, domniile voastre, că am procedat astăzi precum ziariștii ăia de la tabloide, adică am pus un titlu bombastic ca să atrag cititorul și să „fac rating” (mă rog, am făcut eu și ceva joc de cuvinte, dar passons), după știuta zicere cu gardu' şi leopardu'. Este un titlu fără nicio legătură cu ce urmează să scriu eu acum. Pentru că, așa cum v-am obișnuit, eu scriu aici diverse nimicuri, dar nimic care ar trebui sau ar merita să fie colecționat. Dar eu tot colecționez aceste nimicuri și scriu despre ele câteva rânduri. Se citesc (sau nu?!) și se uită imediat. Am pus drept motto azi zicerea lui Shaw pentru că este dureros de adevărată. Şi, fiind de acord, crezând în adevărul acestei scurte fraze, eu sunt fericită că nu am îmbătrânit. Încă. Pentru că, în ciuda împrejurărilor foarte „nejucăuşe” din viața mea, eu ador încă să mă joc. Să râd. Să visez. Să schimb ceva, la mine însămi, în primul rând, și apoi în jur. Apropo de asta, am schimbat şi poza de la blog zilele trecute, pentru că acum mă reprezintă mai bine. Glumesc. Sau, poate, sunt autoironică. Cam atât pe ziua de astăzi. M-am jucat destul, aș zice...

Gânduri despre binecuvântare

    Domniile voastre, cinstiţi boieri şi gingaşe jupâniţe, iată-ne în a doua zi de Crăciun. Azi e joi şi e Soborul Maicii Domnului. Să aveţi pace-n gânduri, linişte în suflete, pe cei dragi aproape, şi Sărbătorile să vă fie Binecuvântate. Afară e un soare de primăvară, gradele sunt cu plus şi eu mă încăpăţânez să postez poze cu zăpadă, pentru că tare îi duc lipsa. Dar o să vină ea, cândva. Am citit zilele trecute vorbele înţelepte spuse de un preot, cum că urarea "Crăciun fericit" ar fi pur şi simplu pleonastică, pentru că, prin Minunata Veste a Naşterii Mântuitorului, Crăciunul este chiar chintesenţa fericirii. Deci, să ne urăm să fie binecuvântat. Eu aşa am făcut şi aşa v-am urat. Şi, dacă ne ţin puterile, să ne punem în gând (şi în faptă) să transformăm fiecare zi a anului într-un Crăciun binecuvântat.