MOTTO:
"Niciun fulg de zăpadă nu cade, niciodată, acolo unde nu trebuie." (Proverb japonez )
Da, astăzi ninge. Primii fulgi de nea pe anul ăsta. A nins un pic prin noiembrie 2013, dar pământul era cald şi omătul nu s-a aşezat. Acum e un strat de vreo cinci centimetri de zăpadă, pe case, pe pomi, pe garduri, mai puţin pe drumuri, unde e noroi. Aş vrea să fiu mai entuziasmată de această întârziată ninsoare, dar iată că nu prea îmi reuşeşte. Îmi place, e adevărat, dar astăzi tind să mă gândesc la lucruri îngrozitor de prozaice (trebuie aduse lemne, trebuie să fac, din nou, pârtie, potecuţe pe unde să putem circula, noi şi câinele, trebuie să ies la cumpărături etc.) şi afară continuă sarabanda fulgilor, dar bate şi un vânticel cam aspru. E iarnă în toată regula. O.k., mă opresc aici, pentru că ceea ce am scris până acum pare opera unui copil cam tâmpiţel de clasa a şasea. Revin când îmi capăt înapoi inspiraţia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu