Ei, m-am distrat un pic şi eu scriind asta, că nu prea cred eu în asemenea legende rurale. Dar tot muncind cu mare drag prin grădină, nu am mai avut vreme să scriu, aşa că am găsit oarece subiect. Ar fi trebuit să pun ca motto acestei scurte şi neinspirate scrieri, chestia aia pe care o tot difuzează unele emisiuni de televiziune: "Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare". Mă rog, eu nu prea ştiu cum trebuie tratat un pamflet, dar nu asta contează. Titlul ales de mine pentru azi, aş zice că nu are de-a face nici cu cucuiele de prin interiorul ţestei mele, făcute de gândurile ce se lovesc năuce unele de altele, nici cu cucul (că văd că nu e o pasăre moţată), dar mi-a plăcut, pur şi simplu, cum sună. Ei bine, haide, recunosc că are şi un pic de simbolism în el, dar passons!
Blogul ăsta e un „locșor” unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” gândurile cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, când și când, pe la blogul meu, pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să-l percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
luni, 27 mai 2013
Gânduri cucuiate
luni, 13 mai 2013
Gânduri care-mi plac
Voi da mai jos câteva citate din scrierile ce cuprind gândurile şi trăirile doamnei Ileana Vulpescu, o doamnă pe care o admir şi o respect mult:
Îmbătrâniseră frumos la trup şi la suflet. Îndeplineau cele trei
condiţii care s-ar părea că fac bătrâneţea suportabilă şi pentru cine-i
este spectator: să nu-ţi povesteşti viaţa, să nu dai sfaturi, să nu te
vaiţi. (Ileana Vulpescu, Arta compromisului)
Şi binele ţi se
întoarce pe lumea asta şi răul: când nu te aştepţi şi de la cine nu te
aştepţi. Şi vorba din gură să n-o slobozi uşor că nu ştii unde loveşti
cu ea. Şi nici gânduri rele să n-aveţi că vă otrăviţi sufletul. Şi nici
pizmă pe ăl de e mai frumos, mai deştept sau mai avut decât noi. Că nu
ştim nici unul de ce ne aflăm acilea, pe pământ. (Arta compromisului)
Optimismul, speranţa sunt cele mai bune investiţii dintr-o viaţă. Oamenii sunt efemeri şi schimbători. La sfârşitul unei vieţi vezi că, afară de câteva gânduri frumoase şi de câteva închipuiri, cu nimic nu te-ai ales. ( Arta compromisului)
Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât de frumos? Dacă mâine aş lua viaţa de la capăt şi cineva m-ar pune să aleg, înfăţişânu-mi de la început şi suferinţa cu care-aş plăti bucuria, eu tot te-aş alege! (Ileana Vulpescu, Arta conversaţiei)
Mă atrag oamenii complicaţi. Mă atrag major, nimicitor, doar oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existenţa. Cu cât sufletul tău intră mai profund în hăţişurile de clar-obscur ale altui suflet, cu-atât actul fizic al iubirii devine mai greu de-nfăptuit. Nu ţi-l mai poţi închipui. Deşi-l doreşti, nu ţi-l mai poţi închipui. (Arta conversaţiei )
Optimismul, speranţa sunt cele mai bune investiţii dintr-o viaţă. Oamenii sunt efemeri şi schimbători. La sfârşitul unei vieţi vezi că, afară de câteva gânduri frumoase şi de câteva închipuiri, cu nimic nu te-ai ales. ( Arta compromisului)
Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât de frumos? Dacă mâine aş lua viaţa de la capăt şi cineva m-ar pune să aleg, înfăţişânu-mi de la început şi suferinţa cu care-aş plăti bucuria, eu tot te-aş alege! (Ileana Vulpescu, Arta conversaţiei)
Mă atrag oamenii complicaţi. Mă atrag major, nimicitor, doar oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existenţa. Cu cât sufletul tău intră mai profund în hăţişurile de clar-obscur ale altui suflet, cu-atât actul fizic al iubirii devine mai greu de-nfăptuit. Nu ţi-l mai poţi închipui. Deşi-l doreşti, nu ţi-l mai poţi închipui. (Arta conversaţiei )
joi, 18 aprilie 2013
Gânduri cu semnul întrebării (IV)
31. Care este cea mai mare nesăbuinţă de care ai dat dovadă până acum?
Uau, aici chiar nu pot să mă hotărăsc ce să aleg. Am făcut o seamă de lucruri nesăbuite în viaţa mea. Dar să încerc, totuşi. Am avut prea mare încredere în unii oameni, nu am avut încredere în mine când aveam mai mare nevoie, am visat mai mult decât era necesar.
32. Ce regreţi cel mai mult?
Faptul că nu am copii.
33. Ce talent ţi-ar fi plăcut să ai?
Orice talent, cât de neînsemnat, dar...
34. În ce ocazii apelezi la minciuni?
Când vreau să fiu politicoasă şi când nu vreau să rănesc pe cineva. În general, nu mint. Mai ales pe mine însămi.
35. Ce cuvinte şi expresii foloseşti cel mai des?
E de bine, fain, ia să vedem, o.k. (chiar dacă susţin nefolosirea cuvintelor străine), am înţeles, alea-alea, haios etc.
36. Dacă ai putea să schimbi ceva la tine, care ar fi acel lucru?
Mai toată înfăţişarea şi o parte din gânduri...
37. Dacă ai muri şi te-ai întoarce pe Pământ sub forma unui lucru sau al unei persoane, tu ce crezi că ai fi?
Aş fi delfin.
38. Ce persoană a avut cea mai mare influenţă asupra ta?
Tatăl meu adoptiv şi una dintre prietenele mele.
39. Ce urăşti cel mai mult la persoana ta?
Faptul că mult timp am fost o Balanţă dezechilibrată, că n-a existat un acord între mine şi mine, că nu m-am iubit. Acum m-am mai împăcat cu ceea ce sunt.
40. Dacă ai putea schimba ceva la familia ta, care ar fi acel lucru?
Mi-ar fi plăcut să nu trebuiască să fiu adoptată, să cresc cu părinţii mei biologici, dar...
41. Care este înjurătura pe care o foloseşti cel mai des?
Fir-ar dracu-al dracului.
42. Care este ultima carte pe care ai citit-o?
"Dincolo de bine, dincoace de rău. Despre iubire" de Aurora Liiceanu şi Alice Năstase.
43. Ce faci, de obicei, în timpul liber?
Grădinăresc, dezleg rebusuri, citesc, ascult muzică, văd filme, scriu şi, bineînţeles, călătoresc cu gândul şi cu ajutorul Internetului, prin locuri exotice.
Ta-daaaa! Iată că am terminat. Exerciţiul meu de sinceritate, împărţit în episoade, ca serialele, se încheie aici. Asta nu înseamnă că de acum nu o să mai fiu sinceră. Voi scrie în continuare despre ce-mi trece prin minte, pentru că realmente îmi face plăcere.
duminică, 14 aprilie 2013
Gânduri cu semnul întrebării (III)
Ale mele, dacă nu se repetă. Ale altora, dacă îşi cer iertare.
25. Care este motto-ul tău?
Nihil sine Deo.
26. Care este cel mai mare succes pe care l-ai înregistrat până acum?
Nu prea am avut succese, dar o mare izbândă mi se pare echilibrul dintre mine şi mine la care am ajuns (cam târziu, recunosc).
27. Care este averea la care ţii cel mai mult?
Cărţile. Şi, mai ales, ce am reuşit să învăţ din ele sau de la oameni.
28. Ce sau cine este cea mai mare iubire a vieţii tale?
Din nefericire, acum nu am o mare iubire. Altfel, ca să-l citez pe Marin Preda, ţin la familia mea şi la câţiva prieteni.
29. Unde ţi-ar plăcea să călătoreşti cel mai mult?
Grecia, Italia, Franţa, Spania, Statele Unite, Japonia, Coreea de Sud, Australia. Peste tot, în ţară şi în lume.
30. De ce îţi este cel mai frică?
De boală, de singurătate şi de sărăcie.
marți, 9 aprilie 2013
Gânduri cu semnul întrebării (II)
12. Care este culoarea ta preferată?
Ca stare de spirit, rozul. În general, galbenul.
13. Care este floarea ta preferată?
Ei, aici e mai dificil, că nu mă pot rezuma la una. Top trei ar fi: frezia, mărgăritarul, margareta.
14. Care sunt scriitorii de proză pe care îi preferi?
Români: Caragiale, Eminescu, Rebreanu, Eliade, Topîrceanu, cei doi Teodoreanu, Nichita Stănescu şi... lista ar fi mult prea lungă. Ups, nu am fost atentă, era vorba doar de scriitori de proză. Nu-i bai!
Străini: Hemingway, Tolstoi, Martin du Gard, Tagore, Pirandello, Agatha Christie, Margaret Mitchell, J. Clavell, John Grisham.
15. Care sunt poeţii tăi favoriţi?
În afară de cei spuşi deja, Shakespeare, Musset, Rilke, Minulescu, Aragon, Ion Pillat.
16. Care este personajul tău (bărbat / femeie) preferat?
Cenuşăreasa, din basmul cu acelaşi nume, Darcy din "Mândrie şi prejudecată" de Jane Austen.
17. Care sunt eroii tăi din viaţa adevărată?
Tatăl meu adoptiv, Maica Tereza.
18. Care sunt eroinele din istorie pe care le preferi?
Reginele României, Elisabeta şi Maria, Ecaterina Teodoroiu, Ioana D'Arc.
19. Ce nume/ prenume îţi plac?
În afară de ale mele? Cernea, Florescu, Ştirbei. Daria, Radu, Ela, Tudor.
20. Care e lucrul care-ţi displace cel mai tare?
Ah, sunt multe: mizeria (morală şi fizică), lipsa de bun simţ, lipsa de umor, faptul că unii nu-şi asumă nicio responsabilitate, tupeul, prostia...
21. Care sunt eroii din istorie pe care-i dispreţuiţi cel mai mult?
Nu am căderea să dispreţuiesc pe nimeni, dar nu pot să-i suport pe Irod, Hitler, contesa Bathory.
22. Cu ce dar al mamei Natura ţi-ai fi dorit să fii înzestrată?
Cu frumuseţe (exterioară, că pe cea a sufletului aş zice că o am).
23. Ce gândeşti în momentul acesta?
"Doamne, ce de prostioare pot spune!"
luni, 8 aprilie 2013
Gânduri cu semnul întrebării (I)
1. Care sunt caracteristicile pe care le-ai atribui fericirii pământeşti?
Fericirea pământească e o dorinţă a noastră, alergăm s-o întâlnim, şi de fapt realizăm că o avem lângă noi. Ador fericirile mărunte, de fiecare zi.
2. Care este virtutea pe care o apreciezi cel mai mult?
Bunătatea.
3. Cine ţi-ar fi plăcut să fii?
Mi-ar fi plăcut să fiu actriţă talentată şi inteligentă, ceva gen Bette Davis, Audrey Hepbrun, Irina Petrescu sau Valeria Seciu.
4. Care este trăsătura ta cea mai puternică?
Nu cred că am trăsături puternice şi dacă da, aş zice blândeţea.
5. Care este calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la un bărbat?
Faptul că e de nădejde, te poţi baza pe el. Şi, neapărat, umorul.
6. Care este calitatea pe care o apreciezi la o femeie?
Capacitatea de a-şi ţine într-un echilibru stabil intelectul şi inima. Deci, implicit, să le aibă.
7. Care este defectul tău cel mai mare?
Mi-e foarte greu să aleg, am multe. Cred că cel mai mare defect a fost că nu m-am preţuit pe mine însămi, m-am criticat mereu, am cerut prea mult de la mine.
8. Care este profesia/ ocupaţia ta favorită?
Am fost profesoară şi mi-a plăcut, dar cel mai mult îmi place să scriu (fără să fiu o scriitoare, însă).
9. Care este visul tău despre fericire?
Să-mi dispară orice frică, orice obsesie, să fiu pe deplin împăcată cu mine...
10. Ce ţi-ai dori să fii?
O femeie mult mai iubită decât sunt acum.
11. În ce ţară ţi-ar face plăcere să trăieşti?
De vreme ce Dumnezeu a vrut să mă nasc aici, mi-ar plăcea să trăiesc tot în România (dar o Românie fără oameni politici, fără furtişaguri, fără mârlăneală, fără sărăcie, cu soare mai mult şi oameni mai buni şi mai veseli).
miercuri, 3 aprilie 2013
Gânduri pentru o calmitate indusă
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Niște gânduri îmi sunt halandala
MOTTO: „Problema, când încerci să pari mai prost decât ești în realitate, este că, de foarte multe ori, îți reușește.” (Clive Staples Lewi...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
-
☺ „ Politica se presupune a fi, ca vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea din...