Ninsoare de gânduri

  Ei, da, iarna a revenit. Era şi normal, primăvară la mijlocul lui ianuarie încă nu am mai văzut. Pe meleagurile noastre, adică. Eu ador momentele când nu e foarte ger şi, mai ales, când ninge. Ei bine, iarna asta nu prea a nins. Şi eu ador ninsoarea. Am mai spus-o de nenumărate ori. Deşi sunt o Balanţă comodă şi friguroasă, când începe să ningă, mă echipez rapid şi ies să mă plimb. Adică, verbul mai potrivit ar fi "o zbughesc". Aşa am făcut şi astăzi (ieri era o ploaie măruntă care s-a transformat în lapoviţă, deci nu!). Când merg prin ninsoare, am mereu nişte gânduri senine, ca de copil. Fără să fac eforturi ca să gândesc aşa. Pur şi simplu, gândurile mele zburdă şi ele fericite. Deci acum, cu bateriile încărcate, am venit aici, pe blog, să spun şi domniilor voastre ce mult mi-a plăcut. Şi cred că ştiţi ce ar trebui să urmeze (fulgii jucăuşi, cer ce-şi scutură perinele, gene umede, gânduri senine şi împăcate, suflet ca de copil, bla-bla-bla) deci bănuiesc că veţi fi sastisiţi, aşa că eu zic să nu mai insist. Niiiiiinge!

Gânduri despre Eminescu

  Deşi nu sunt deloc împăcată cu faptul că ne amintim de Eminescu doar când este vreo aniversare sau comemorare, iată că am căzut şi eu în acest păcat. Nu vreau să mă laud, dar eu mai citesc, când mi-e dor, câte o poezie de-a lui. Dar rar, mărturisesc. Televiziunile şi ziarele îi amintesc numele şi mai rar, cum am spus, la data de naştere sau când a murit. Păi, mult mai de interes este de ce divorţează Andreea Marin şi Bănică jr., de ce umblă madame Albu cu o găină sub braţ, sau dacă Victor Vlas şi Bianca Drăguşanu sunt un cuplu, nu?

         Cred că, încet dar sigur, media românească se degradează, iar noi toţi ne îndreptăm, cu paşi vioi, spre balamuc. Nu mai vreau să aud atâtea prostioare, nu mai vreau să-mi fie frică să mai deschid un ziar sau televizorul (pentru că ştiu că mă voi îngrozi de ceea ce citesc sau văd). Nu-mi mai vine deloc să râd, nu mai pot fi calmă, acum am ajuns la faza când de-a dreptul mă îngrozesc. Şi nici nu ştiu ce să fac pentru a îndrepta, măcar un pic, lucrurile. În jurul meu e tristeţe, lăcomie, derizoriu, un haos. Nu contează că a trecut 21 decembrie 2012, Apocalipsa e printre noi. Hai să citim, în linişte, o poezie de-a lui Eminescu...

Gânduri mahmure

Nu, nu trebuie să vă ducă gândul la mahmureala de după Sărbători şi Revelion (întrebarea e: care Revelion? Asta, în cazul meu...). Şi spun aşa pentru că, în afară de tradiţionalul pahar de la ora 24, nu m-am dedat deloc la ceva plăceri bahice. Gândurile îmi sunt mahmure fără niciun motiv anume, doar că nu se pot aduna şi asta îmi dă un sentiment ciudat şi o stare de uşoară ameţeală şi nesiguranţă. Sper că în zilele următoare totul va intra pe făgaşul normal (mă rog, ceea ce înseamnă la mine  "normal"!), iar gândurile mele vor fi mai zglobii şi mai interesante. Pe curând.

Primele gânduri din 2013

   Motto:
"Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu
 să râdă, spune-i planurile tale"
  Woody Allen

  Deci, trecând cu graţie peste obişnuitele şi mult vehiculatele gânduri de la începutul fiecărui an (excluzându-le pe acelea legate de mahmureală sau regretul de a fi mâncat în exces!), adică acelea despre speranţe, vise, verbul "a face" la viitor, urări, bla-bla-bla, aş zice că anul acesta nu o să-mi mai fac niciun fel de planuri, voi vedea ce-mi oferă fiecare clipă şi apoi voi acţiona în consecinţă. Oricum, trebuie să recunosc, nu sunt o persoană care ia decizii prea uşor şi nici care îşi calculează riguros fiecare mişcare. Anul ăsta, din februarie, conform Zodiacului Chinezesc, este al Şarpelui. Ei bine, doamnelor şi domnilor, eu sunt Şşşşşarpe. Conform aceluiaşi zodiac. Cred că va fi în regulă, nu? Acum, dezicându-mă un pic de ceea ce am scris la început, un mic vis pot să-mi permit şi eu la început de an: vreau să merg în Coreea de Sud. Şi nu cu gândul, ci în fapt. Nu am bani, ştiu. Nu am curaj să plec singură. Şi asta ştiu. E doar un vis. Dar cândva, cu ajutorul Domnului, poate se va împlini. Oricum, printre multe locuri unde aş vrea să ajung, se numără şi Bunjae Artpia din Insula Jeju. Aici, adică:

Gânduri în noaptea dintre ani

 Sunt singură. Dar nu mă simt deloc rău aşa. E noaptea dintre ani şi, ca întotdeauna, facem toţi bilanţuri şi ne punem în gând o dorinţă şi avem sufletul plin de speranţă. Am urat celor dragi toate cele bune, acum aştept să "îngrop" anul, mai stau o vreme şi apoi mă voi îndrepta direct spre pătuc, la nani. Aş vrea să fie mereu aşa, linişte şi pace. Mă rog, în limitele rezonabile, căci mereu apare câte ceva. Aş vrea să pot spune, mult timp de acum încolo, fraza aceea pe care am auzit-o cândva, prin filme: "este ora nouăsprezece şi totul este bine, dormiţi în pace!" Deci, aho, aho, să aveţi toţi un an mai bun, să fim sănătoşi şi pacea să ne coboare în suflete. La mulţi ani!

Gânduri de Crăciun

    Motto:
    "Nimic nu e mai trist pe această lume decât
     un om care se trezeşte în dimineaţa Ajunului
     şi nu se comportă ca un copil"
     (Erma Bombeck)                      

    E ziua de Crăciun. 2012. Anul când s-a prevestit o altă Apocalipsă, a nu ştiu câta. Sunt singură (nu adaug şi acasă pentru că asta v-ar duce, inevitabil, cu gândul la filmul ăla american plin de haz şi totul ar deveni o hlizeală) dar sunt aproape fericită. Şi nu pentru că am trecut de 21 decembrie, nu! Oricum data asta nu mă îngrijora deloc. Apropo de asta, cei de la "Academia Caţavencu" (mă rog, unii dintre ei, că s-au împărţit în "Kamikaze", "Caţavencii" şi "Academia Caţavencu"), au scris în ziua de 22 decembrie: "Ei, a trecut Apocalipsa pe la voi? Ce v-a lăsat în ghetuţe?"

     Sunt aproape fericită pentru că sunt sănătoasă (mai ales că ieri mi-a fost tare rău!), liniştită şi, în fine, nu ştiu DE CE, pur şi simplu aşa simt. Ascult colinde, în casă e cald, afară e alb totul (nu ştiu pentru câtă vreme, pentru că a apărut un soare foarte jucăuş), deci e bine. Nu vreau să las niciun gând morocănos sau îngrijorat să-mi strice această relativ iluzorie stare de bine. Sper să primesc doar veşti bune şi urări, care mai sincere, care mai de convenienţă (şi eu am tot urat zilele astea, dar sincer, zău!) şi aştept, liniştită, să pot ajunge la starea aceea în care nu faci eforturi să te bucuri, ci chiar te bucuri.
 

Gânduri alandala

   MOTTO:
                                                                                 Dacă vrei să fii iubit, iubeşte!
                                                                                     Seneca

         Sau anapoda. La gânduri mă refer. Chiar nu ştiu ce-i cu gândurile mele în această perioadă. Nici măcar nu mai fac eforturi să mi le pun în ordine. Sau să le înţeleg. Au început să aibă o independenţă care mă deranjează. De exemplu, gândesc acum că voi fi (iar!) singură de Sărbători şi, culmea, gândul e reconfortant. Dacă aş vrea altfel, aş acţiona, nu? Gândesc că mâine e mult trâmbiţatul 21 decembrie şi-mi zic: "Ei, şi?" Efectiv, nu-mi pasă. Cred că ar trebui să-mi duc gândurile la un "doctor de gânduri" (şi, nu, nu trebuie să vă gândiţi imediat că-mi trebuie un psihiatru!) ca să văd ce-i cu ele. Deh, până atunci, mă iau de mână şi mă duc să mă gândesc la ceea ce îmi place (vise cu ochii deschişi, călătorii, cărţi, filme, ursuleţi panda, temple, magnolii, citate celebre, fulgi de nea, orhidee....)