Dacă vrei să fii iubit, iubeşte!
Seneca
Sau anapoda. La gânduri mă refer. Chiar nu ştiu ce-i cu gândurile mele în această perioadă. Nici măcar nu mai fac eforturi să mi le pun în ordine. Sau să le înţeleg. Au început să aibă o independenţă care mă deranjează. De exemplu, gândesc acum că voi fi (iar!) singură de Sărbători şi, culmea, gândul e reconfortant. Dacă aş vrea altfel, aş acţiona, nu? Gândesc că mâine e mult trâmbiţatul 21 decembrie şi-mi zic: "Ei, şi?" Efectiv, nu-mi pasă. Cred că ar trebui să-mi duc gândurile la un "doctor de gânduri" (şi, nu, nu trebuie să vă gândiţi imediat că-mi trebuie un psihiatru!) ca să văd ce-i cu ele. Deh, până atunci, mă iau de mână şi mă duc să mă gândesc la ceea ce îmi place (vise cu ochii deschişi, călătorii, cărţi, filme, ursuleţi panda, temple, magnolii, citate celebre, fulgi de nea, orhidee....)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu