Blogul ăsta e un „locșor” unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” gândurile cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, când și când, pe la blogul meu, pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să-l percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
vineri, 7 mai 2021
Gânduri despre niște kilograme în plus..
După ce, în preajma Crăciunului, am zâmbit cam strâmb la o imagine cu un om de zăpadă foarte simpatic care cânta: „Vin... kilogramele, vin kilogramele, vin...”, acum, când am găsit imaginea asta de mai sus, cu un cântar destul de enervat și „suprasolicitat”, nu m-am mai amuzat mai deloc. După Sărbătorile Pascale am mai multe kilograme în plus decât în iarnă. Așa că am pornit cu avânt să caut niște diete. Am găsit atât de multe, încât am vrut să renunț. Dar nu, curioasă, am ales câteva site-uri și uite ce-am găsit:
* Pe catena.ro/sanatate/nutritie-sanatoasa-si-slabit/ am aflat că există:
1. Dieta Rina
marți, 4 mai 2021
Gânduri despre alte sfaturi...
Am tot vorbit cu diverse persoane și am scris mereu aici, pe blog, despre uitare, despre memorie, ei bine, azi n-o să mai repet nimic din ce-am spus, doar o să-mi reamintesc niște sfaturi găsite pe Facebook și textul unei melodii aparținând celor de la Carla's dreams. Nu știu dacă le-am mai postat cândva (da, asta e, cam uit), dar memoria mea afectivă tresare plăcut surprinsă când le citesc iar...
„Nu trebuie să ne cerem scuze doar pentru că
...nu ne încadrăm în „cutia” altora
...nu respectam regulile impuse de alții
...nu gândim la fel ca ei
...nu credem minciunile pe care le cred alții
...nu rezonam cu adevărul altora
...nu ne comportăm ca alții
...nu râdem la aceleași glume
...nu rămânem în zona lor de confort
...nu avem aceleași vise
...nu dansăm după aceeași muzică.
Noi suntem diferiți.
Nu-ți cere scuze pentru ca ești TU.
(FB - Gabriela Galea)
„Din sute de concepte și sute de premise,
Din mii de căi deschise din lista mea de vise,
Aleg să rămân singur, dar să rămân integru,
În punctul ce desparte segmentul alb și negru,
În punctul unde eu contez la fel ca tine —
Te las să fii cum ești și mă accepți pe mine.
Fanatic în credință, agnostic sau ateu,
Bărbat, copil, femeie, docil sau cu tupeu,
Cu pașaport albastru sau simplu apatrid,
Cu mască de culoare sau fără de partid,
La gazdă sau acasă, de la oraș sau sat,
Înalt și blond cu ochi albaștri, sau mai josuţ, bronzat,
Sărac, bogat, șomer sau muncitor,
Un creator în sine sau fals și impostor,
Școlit sau fără carte, viteaz sau mai fricos,
Isteric sau ce rabdă cuțitul pân' la os,
Cu mâinile de aur sau puțintel pe dos,
Tăcut sau vorbăreț, urât sau mai frumos.
La 70 sau tineri,
Din punct md sau com,
Zâmbim și plângem liberi,
Sub denumirea
OM.”
(Carla’s dreams, „Hobson’s choice”)
luni, 3 mai 2021
Gânduri despre dedicații
Tema zilei de astăzi este: poezii dedicate orașelor. Gândurile despre aceste dedicații, poate mâine, poate poimâine, poate peste o săptămână. Deci:
Adrian Păunescu, „Îndrăgostit de București”
„Nu știu de ce, pe cât m-afund în viață
mă simt atras de fleacuri omenești,
și-mi place-n anotimpul de vacanță
să-ntârzii, să rămân în București.
De el ne-am săturat, dar el ne place,
el e un prag lovit să vezi alt prag,
și-acum, când sunt sătul de locul zilnic
mă simt golit și-mi e deodată drag.
Pe piatra lui am tot bătut cadență
și-am s-o mai bat atât cât voi trăi,
spre un Olimp ascuns pe orice stradă
în căutarea marii poezii.
Aici m-au sufocat cu dulce teii
și au trecut aiurea anii mei
aici copiii mi-au venit la viață
și am născut și-am îngropat idei.
La București, copilăria toată,
visam s-ajung să pot și eu vedea
celebrii câini ce au covrigi în coadă
și să-ntâlnesc și eu pe mama mea.
Eu vara aș iubi-o pe orbește,
dar simt că toamna-i anotimpul meu,
când frunze și lumini pe bulevarde
mai dau halou părerilor de rău.
Când pe terase se mai bea o bere
și oamenii romanțe triste vor,
și-n curți se face vin din must de struguri
și toți bucureștenii au umor.
L-am părăsit destul, ca azi să-l caut
și să-l găsesc întotdeauna treaz,
nu este el cel mai frumos din lume,
dar cel mai drag ne e în orice caz.
Mă pregătesc să fug din nou în țară
și să câștig aripi dumnezeiești,
să pot gusta melancolia toamnei
în fiecare colț de București.”
(3 august 1989)
&
Nichita Stănescu, „Odă la vadul națiunii noastre”
„Sfântul Câmpu-Lung Muscel
stă-n triunghiul isoscel
al treimii nelegate:
om, cetate, libertate.
Inima aici mi-aş pune-o
sora Iarbă, frate Pruneo,
şi și sufletul acel
de câmp lung cu muşchi pe el.
Ah, aici la vadul unde
naște omul-om, oriunde
şi e iarna, primăvară
şi mi-e luna nouă, vară
şi luceafărul mi-e văr,
şi tristețea adevăr...
Sfântul Câmpu-Lung Muscel
e triunghiul isoscel
Basarabilor cei lungi
cu ochi negri şi cu pungi
şi-al haiducului Muscel
Radu, Radu-lu Anghel
pe care-l despuşc acum
de argintul lunii, brun.”
(Poezie scrisă pe 3 decembrie 1974, „acasă la Tom”, adică în casa lui Gheorghe Tomozei, de la Câmpulung)
&
George Topîrceanu, „Salut, Iași!”
„Te salut, oraș romantic, plin de parcuri și de flori
Unde noaptea stau de vorbă trubadurii visători
Cu tăcerea de pe uliți, cu trecutul și cu luna...
Te salut, oraș istoric, oropsit ca-n totdeauna!
Tu, oraș de harnici dascăli, de poeți și cărturari,
Leagănul atâtor gânduri și-al atâtor fapte mari,
Care-ai adunat în juru-ți, ca un jar incandescent,
Tot ce e inteligență, suflet mare și talent.
Te salut, oraș din basme, cu conture iluzorii,
Străjuit de șapte dealuri încărcate de podgorii!
Te salut, oraș-grădină cu castanii tăi feerici,
Și cu turnurile tale -și cu cincizeci de biserici,-
Blând oraș de-odinioară, melancolic și tăcut,
Unde fiecare piatră ne vorbește de trecut,
Unde vechea strălucire îngropată’n pergamente,
Se ridică mai curată din pioase monumente
Ce-n sclipirea dimineții despre alte vremi vorbesc:
Cetățuia... Trei Ierarhii... Sfântul Neculai Domnesc...
Te salut, oraș al păcii, al poeziei și-al iubirii,
Unde se întrec în grații fetele cu trandafirii,
Unde primăvara cerul e albastru ca cicoarea
Și din fiece ogradă liliacu’și plouă floarea
Peste ziduri învechite, peste garduri, la răscruci...
Tu, oraș cu arzătoare și cu gingașe duduci,
Care-au moștenit în zâmbet ca și’n tremurul de gene
Frumusețea legendară a femeii moldovene!
[…]
Te salut, oraș arhaic, plin de suveniruri sfinte!
Te salut cu toată stima, te salut și... n’am cuvinte.”
(Poezia a
fost publicată în „Calendarul Iașului” în anul 1933)
duminică, 2 mai 2021
Gânduri despre verbul „a uita
MOTTO: „Viața nu poate merge înainte decât uitând multe.” (Honoré de Balzac)
Asta este o postare reluată, adăugită și, sper eu, îmbunătățită. Am mai scris de nenumărate ori despre ceea ce mi se întâmplă în ultima vreme: din păcate, cam uit. Uit multe. Cam prea multe. Am scris și citate, am scris și bancuri despre uitare, dar când mi se întâmplă mie, găsesc că nu este deloc amuzant. Ca să am și o umbră de gând pozitiv, îmi zic singură că tot e bine că am ce uita, pentru că am citit atât de mult și m-au interesat atât de multe și diverse domenii. Dar tot îmi pare rău că uit. Și, tocmai când eram eu mai amărâtă și-mi reproșam singură uituceala, iată că am găsit, cu ajutorul gentil al domnului Google, o postare pe un blog, adică pe https://www.toxel.ro/, intitulată foarte încurajator: „Studiu: oamenii uituci sunt mai inteligenți.”
No, așe, vorba ardelenilor! Doamne, ce bine! Ce ușurare! Dar, ca să nu mă umflu prea mult (și prea repede) în pene, vreau să-mi mai amintesc un pic cum este cu memoria asta a noastră, de ce trebuie să uităm, și cam ce relație „de prietenie” este între memorie și inteligență:
„Memoria este o funcție care permite păstrarea și revenirea conștientă la lucrurile învățate anterior. În fiecare minut, memoria noastră este solicitată să stocheze o nouă informație sau să aducă la lumină o amintire păstrată într-un colț al creierului. Se cunosc mai multe tipuri de memorie, clasificate în funcție de anumite criterii, cum ar fi criteriul duratei de stocare a materialului, al tipurilor de informații sau al organului implicat în memorarea informației. Aceste tipuri de memorie interacționează între ele, dar depind de regiuni cerebrale distincte. Astfel, oamenii pot avea anumite forme de memorie menținute în stare bună, în timp ce altele pot fi alterate. După criteriul duratei de stocare a materialului, se disting două tipuri de memorie: memoria pe termen scurt și memoria pe termen lung. După criteriul tipurilor de informații, există memorie explicită și memorie implicită. În funcție de organul folosit în stocarea informațiilor, se evidențiază memoria vizuală, auditivă și motrice. (...) Mai există, de asemenea, alte trei tipuri de memorie: memoria tactilă, olfactivă și gustativă. Memoria tactilă este foarte dezvoltată la persoanele nevăzătoare. Cât despre memoria olfactivă și cea gustativă, acestea au rolul de a clasifica mirosurile și gusturile pe care le percepem.” (http://www.meditatiitop.ro/tipuri-de-memorie.html)
Am avut infinita răbdare să pun diacriticele în textul de mai sus (pe unde trebuia), pentru că unii scriu fără să le pună, iar eu nu pot rezista și le adaug imediat. Pe mine, însă, nu mă interesează tot textul, mai mult vreau să fac vorbire acum despre memoria afectivă, care, de cele mai multe ori, cred că este un fel de combinație între memoria cerebrală și cea senzorială.
Ei, legat de asta, zilele trecute mi-am amintit (dar nu mai știu în ce împrejurare, căci am uitat) că am scris pe blog despre celebrele bomboane de ciocolată „Vinga” de pe vremuri și, bineînțeles, m-am și dus să mă documentez despre ele. Foarte, foarte interesante lucruri am aflat. Găsiți mai multe aici (dacă vă interesează, bineînțeles): https://tudorduică-transsylvanica.ro/istorie-banat/gustul-de-neuitat-al-bomboanelor-vinga/
Și tot zilele trecute, adică ieri și alaltăieri (cred că scriam rândurile astea pe la sfârșitul lui august 2020, nota mea) am mâncat, pentru prima oară în viața mea, corban. Îmi povestise, mai acum câțiva ani buni, câte ceva despre acest delicios preparat, soțul unei prietene (din nefericire, plecat mult prea repede și prea brusc dintre noi) și, bineînțeles, atunci am înghițit în sec, căci sunt o mare pofticioasă. Ei bine, ce să spun, realitatea a întrecut imaginația: corbanul este foarte bun! Și are o istorie foarte aparte, pe care, dacă vreți, o găsiți aici: https://www.info-delta.ro/retete-culinare-31/reteta/corban-55.html/
Văd că memoria asta a mea afectivă s-a „fixat” acum, când scriu aceste rânduri, doar pe dulciuri și mâncăruri „exotice”. Și exact astea nu-mi trebuie, căci am început să iau niște proporții îngrijorătoare. Ei, mă alint și eu un pic, am luat doar vreo patru-cinci kilograme, din cauză de stres, pandemie, #stauacasă, ceea ce-mi aduce în minte o zicere din umorul „pandemic”: „În timp de bântuie pe-afară Covid-19, trebuie să stai în casă, nu să te faci cât casa!” Bun, să trecem, mi-am propus să slăbesc. Cândva.
Fiindcă am vorbit de memoria afectivă, trebuie să mărturisesc că-mi aduc cu precădere aminte nu doar despre mâncăruri, ci de toate „istoriile” care mă amuză sau care-mi ating sufletul în așa chip încât îmi vine să plâng. Azi, despre prima categorie. Iată un text, scris de R.M. în data de 29 septembrie 2017, pe https://kmkz.ro/ . Vi se pare ireal de actual, nu? Și mie!
„Nu există PSD. Nu există PNL. Nu a existat niciodată FSN, PSL sau USB. Există doar politicianul român. Amator, semidoct și croit pe câștiguri imediate și recunoaștere mondială la el în sat. Politicianul român e ușor de corupt, e lacom și e arogant. Habarnist până în măduva oaselor, vine în general din medii care n-au nicio legătură cu statutul de politician - vezi inginer auto la Ministerul de Finanțe. Singura idee din capul lui (și aia foarte fixă) este să nu fie prins. Prins că e pe lângă orice subiect, prins că ia șpagă, prins la amantă, prins în trafic (deși pentru asta are girofar), prins mai târziu de ora 12 la birou. Sigur că da, el poate fi ejectat de către noi o dată la patru ani, atunci când scriem "mue" pe buletinul de vot. Însă se va întoarce, sub aceeași formă, doar că mai gras sau cu chelia mai mare. Dar la fel de diletant, de hoț si de nemernic. Dați share, că altfel veti avea încă patru ani de ghinion. Feeling wonderful!”
În regulă, acum voi încheia cu niște bancuri, ca să-mi iau gândul de la kilogramele în plus, de la pandemie, de la politicieni, și de la multele griji care mă „bântuie”:
Un tip discută cu o tipă pe chat:
– Hai să ne întâlnim la McDonalds.
– Și cum am să te recunosc?
– Am să flutur din burtă.
@
Un turist, trecând printr-un sat din Ardeal:
– Auzi, bade, în satul ăsta, unde faceți voi palinca?
– D’apăi, dom’le dragă, vezi ’mneata biserica aia?
– Da.
– No, numa’ acolo nu!
@
Un grup de turiști italieni vizitează ruinele unei cetăți medievale din Spania.
- În această cetate a fost arsă de vie, cu mulți ani în urmă, ultima vrăjitoare din Europa, spune ghidul.
- Aiurea! răspunde un turist, uitându-se dintr-o parte la nevastă-sa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Câteva gânduri atârnate-n sărciner
„Nu e nevoie să faci lucruri extraordinare ca să obții rezultate extraordinare.” (Warren Buffett) După un prânz foaaarte frugal, am venit că...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
☺ „ Politica se presupune a fi, ca vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea din...
