Blogul ăsta e un „locșor” unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” gândurile cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, când și când, pe la blogul meu, pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să-l percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
luni, 12 aprilie 2021
De-a cufundișilea prin gânduri
MOTTO:
BANCURI:
- Dragă, să vezi, am vrut azi să gătesc urzici, și-am curățat atâtea încât nu-mi mai recunoaște telefonul amprenta...
duminică, 11 aprilie 2021
Petale de floare printre gânduri
E duminică. E soare (cu câțiva dinți, ca și mine, de altfel...) și se pare că a venit primăvara. Zic „se pare” pentru că mâine poate fi iar frig, însoțit de lapoviță sau ploaie. Dar nu-i bai! De când m-am trezit, îmi stăruie în minte o melodie (cântată de Angela Similea) și, tot îngânând cântecul, mi-am dat seama că nu mai știu ale cui sunt versurile. Am întrebat pe domnul Google și el m-a dus imediat la poezia „Mă rog...” a lui Mihai Beniuc. Mi-a plăcut. Făcând abstracție de poeziile în care ridica în slăvi regimul comunist, Beniuc are niște versuri de o gingășie și de un romantism care te uimesc. Pe aici, pe la noi, doar zarzării sunt înfloriți, dar vor urma și cireșii, vișinii, merii. Iată poezia care mi-a indus astăzi o STARE de împrimăvărare (și, dă Doamne, de speranță):
„Mă rog la floarea de cireș
Mă rog la frunza de măceș
Mă rog la spicul grâului
Mă rog la unda râului
Dă-i omului tot ce-i frumos
Dă-i gânguritul cel duios,
Al porumbeilor pe ram
Dă-i boare de parfum prin geam
Dă-i dorul de-a umbla prin munți
Cu zori şi cu zăpezi pe frunți
Cu flori pe cărărui pe stânci
Cu vulturi peste râpi adânci
Dă-i pâine albă lângă vin
Şi peste casă cer senin
Şi frate bun și bun vecin
Şi somnul noaptea fără chin
Dă-i chipul din izvor curat
În care și-a astâmpărat
Şi setea și obrazul cald
În drumul lui către înalt
Mă rog la toate câte sunt
Să fie bine pe pământ.”
sâmbătă, 10 aprilie 2021
Refuz să mai stau pe gânduri...
MOTTO: „Dintre toate lucrurile sigure, cel mai sigur e îndoiala.” (Bertolt Brecht)
Astăzi, STAREA mea (fizică) nu-i grozavă, mi-e cam rău și nu am chef să mai fac nimic. Adică, poate chef aș avea, dar nu prea am puteri. Și nici din punct de vedere al cugetului și sufletului nu stau prea bine. Nici măcar binișor. O să-mi treacă, asta-i sigur, dar nu prea știu de ce am venit aici. Adică, știu, de obicei aici, adică pe blog, cum încep să scriu, parcă toate „durerile” îmi trec. Ei bine, acum aveam de gând doar să schimb poza de la „Colecția de gânduri”, dar nu am rezistat și, iată, scriu câteva cuvinte. Mereu mi-am promis să nu mai stau atât pe gânduri (mă refer la primul sens, de „a șovăi”), dar nu, sunt o „Balanță” care le tot chibzuiește/ cântărește pe toate și nici măcar așa nu reușește întotdeauna să ia o decizie bună (sau la timp). A se vedea expresia specifică mie: A sta pe gânduri expr. 1. a șovăi, a ezita. 2. a chibzui, a medita. Mă rog, hai să trecem la glume și la niște vorbe despre zodia mea, chestii cu care încerc să-mi ridic un pic moralul.
Bancurile de sâmbătă:
El: Ce preferi: roșu sau alb?
Ea: Măi, dar nu mai da banii pe trandafiri! Nu mai bine iei două beri și le bem împreună?
El: Unde ai fost toată viața mea?
***
Un tip către iubita lui:
– Iubito, te-am înșelat cu altă femeie…
– Poți să repeți?
– Sigur, mă întâlnesc cu ea și mâine seară”.
***
Balanța este diplomată, amabilă, sociabilă și prietenoasă. Are un dezvoltat simț de fair-play, încât nu va răni niciodată pe nimeni, ci va încerca să împace pe toată lumea. Poate vedea clar ambele fațete ale unei probleme, chiar dacă sunt în contradicție, și încearcă să restabilească pacea în orice neînțelegere. Balanța este o bună negociatoare. Deși bună mediatoare a conflictelor, nu se simte deloc bine în împrejurări discordante, deoarece are o mare nevoie de armonie în jur. Trebuie ca totul să fie pus în ordine ca să se simtă confortabil. Adaptabilă la maximum, Balanța știe sa se ajusteze permanent după cererile exterioare ca să fie mereu în echilibru cu lumea din jur. Este adepta regulilor deja stabilite, se supune lor, pentru ca nu îi plac schimbările. Are tendința de a spune ceea ce crede că le face celorlalți plăcere, și nu ceea ce simte cu adevărat, și aceasta numai pentru a aduce armonie și mulțumire în jurul său. (Sursa: horoscop20.com)
joi, 8 aprilie 2021
Gânduri care-și iau catrafusele
Da. Gândurile mele de astăzi, cam înghețate de frigul ăsta „de aprilie”, dar și preocupate de prea multe lucruri (unele, recunosc, total inutile), necăjite de STAREA asta „pandemică”, ciudată și ușor absurdă, demnă de romanele lui Kafka, din care văd că nu mai ieșim, au făcut o scurtă ședință și au hotărât în unanimitate, parșivele, să-și strângă catrafusele, părăsindu-mă fără nicio jenă. Și, fără gânduri, cu imaginația în șomaj tehnic, cu ideile tremurând speriate într-un colț al minții, ce pot eu să fac? Păi, pot face oarece munci fizice (dar este prea ud în grădină și încă prea frig pe-afară, iar în casă, ei bine, m-am hotărât să încep curățenia generală de lunea viitoare), pot citi ceva, pot vedea un serial (adică episoade din cel pe care l-am început zilele trecute), pot dormi sau pot bate câmpii. Am ales varianta de pe urmă. De fapt, este numai un început de bătut câmpii, adică un anunț, prilejuit de găsirea într-un folder (intitulat de mine DE REVĂZUT) a unui cântec tare haios, intitulat „Alimentara”, al celor de la Planeta Moldova. Am ascultat iar și iar melodia, m-am amuzat de limbajul voit „încifrat” și, găsind pe Internet și textul, am început ieri o cercetare foarte laborioasă prin dicționare pentru a oferi publicului larg o „traducere”, însoțită de o scurtă analiză literară. Glumesc! O să caut cuvintele pe care nu le știu, iar la cele cărora n-o să le dau de rost, o să cer ajutorul prietenilor mei moldoveni (adică, celor care locuiesc pe Planeta România). Bine, trec la cuvintele de joi:
CATRAFÚSE s.f. pl. (Fam.) Obiecte casnice mărunte (și în dezordine); calabalâc, boarfe. ◊ Expr. A-și lua (sau a-și strânge) catrafusele = a-și strânge lucrurile pregătindu-se de plecare; a pleca repede (și pe furiș) dintr-un loc; p. ext. a o șterge, a-și lua tălpășița. – Et. nec. Sursa: DEX '09 (2009).
(Acesta a fost cuvântul aleatoriu, care mi-a inspirat și titlul).
CAMAIÉU, camaieuri, s. n. 1. (Pict.) Grisai. 2. Gravură (în lemn) realizată pe tonurile aceleiași culori. – Din fr. camaïeu. Sursa: DEX '98 (1998). Cheia alegerii: În 1973 moare Picasso.
(Cuvântul zilei îmi era, până azi, total necunoscut. Deh!)
(((
Un bețiv striga în plină stradă:
- Heeeiiiii! Undeee suuunt?
- Pe bulevardul „Iuliu Maniu”!
- Lasă-mă cu amănuntele. În ce oraș?
%%%
Ion și Maria ies de la medic.
- Tu, Mărie, zise Ion uitându-se la medicamentele prescrise, bumbii ăștia i-oi be, da’ cu dopurile astea ce-om face?
- Mă duc să-l mai întreb o dată pe domn’ doftor.
- Apăi, nu te du, că să supără...
Maria se duce și iese repede.
- O zis să ți le bagi în fund!
- Vezi, ţ-am zis io că s-a supărat!
%%%
Un cerșetor care făcea pe orbul se adresează unui trecător:
- Domnu' inginer, dați-mi și mie un leu.
- Nu-ți dau nimic, pentru că nu ești orb!
- Dar ce, tu ești inginer?
(Și acestea au fost bancurile de joi, repetate de mine iar și iar, dar nu-mi pasă...)
duminică, 4 aprilie 2021
În subsidiar, niște gânduri...
Iată cum îmi încheiam eu postarea dintr-una din zilele trecute:
(...) Mâine o să încerc să fac un alt colier din următoarele: niște cuvinte care „mi-au sărit în ochi” zilele trecute: * răpelț, jimblă, a strohăi, pârdalnic, micsandră (sau levcoaie); * un site ce mi-a plăcut, adică tulai.ro * și niște întâmplări (sau expresii, sau citate, sau amintiri) legate de cele de mai sus.
Ei bine, acel „mâine” a trecut, „tâgâdâm-tâgâdâm”, iar eu nu mai am deloc chef să caut cuvinte (da, mi se mai întâmplă...) și nici să scotocesc prin sipetul-cu-amintiri după ceea ce eu numeam „întâmplări (sau expresii, sau citate, sau amintiri)”. Asta e. Nu te poți împotrivi „inspirației” și nici inconștientului, nu? Azi mă interesează (iar) inteligența artificială. Am găsit pe europa.eu următoarele:
„IA este capacitatea unei mașini de a imita funcții umane, cum ar fi raționamentul, învățarea, planificarea și creativitatea. IA permite sistemelor tehnice să perceapă mediul în care funcționează, să prelucreze această percepție și să rezolve probleme, acționând pentru a atinge un anumit obiectiv. Calculatorul primește datele (deja pregătite sau colectate prin intermediul propriilor senzori, cum ar fi o cameră video), le prelucrează și reacționează. Sistemele IA sunt capabile să își adapteze, într-o anumită măsură, comportamentul, analizând efectele acțiunilor anterioare și funcționând autonom. (...) Unele tehnologii de IA există de peste 50 de ani, însă creșterea puterii de calcul, disponibilitatea unor cantități enorme de date și noii algoritmi au condus la progrese majore în domeniul IA în ultimii ani. Inteligența artificială este considerată un element central al transformării digitale a societății și a devenit o prioritate pentru UE. Se preconizează că viitoarele aplicații vor aduce schimbări enorme, însă IA este deja prezentă în viața noastră de zi cu zi.”
Cu toate că n-am chef să mai caut cuvinte (altele decât ale mele), m-am dus totuși la dicționar, din obișnuință, dar nu am găsit nimic deosebit. Cuvintele de duminică sunt: „privighetoare”, „fraudă” și „cireașă”. Passons! Dar tot voi scrie unele, mai de demult:
TÚRA-VÚRA interj. Cuvânt care indică o vorbărie lungă și fără rost, o discuție inutilă. ◊ Expr. (Substantivat) Ce mai tura-vura? = ce mai atâta vorbă degeaba? – Onomatopee.
FACTÓTUM, factotum, s. m. (Livr.) Persoană care (într-o instituție, într-o organizație etc.) inițiază, hotărăște și rezolvă (aproape) toate problemele care se ivesc. – Din fr. factotum, lat. fac totum. (Sursa: DEX '09)
SUBSIDIÁR, -Ă, subsidiari, -e, adj. Care se adaugă, ca element secundar, la argumentele pentru susținerea unui raționament, a unei teorii etc.; complementar, auxiliar, secundar. ◊ Loc. adv. În subsidiar = în al doilea rând, pe lângă aceasta, pe deasupra. [Pr.: -di-ar] – Din fr. subsidiare, lat. subsidiarius. (Sursa: DEX '09 ).
Gluma zilei (veche, dar refuz să mai caut alta):
Adam se plictisea în Rai, așa că Dumnezeu i-a spus:
- Adame, a venit vremea să-ți alegi o soție.
A doua zi, vine Adam și zice:
- Doamne, mi-am ales-o pe Eva.
Acestea au fost primele alegeri libere.😒
joi, 1 aprilie 2021
Gânduri în april
Azi îmi promisesem să scriu despre cu totul altceva, dar de dimineață, când am căutat cuvintele din dexonline.ro (lucru care mi-a intrat în obișnuință precum spălatul pe dinți), am găsit acolo un anunț/păcăleală care m-a amuzat și m-a făcut să-mi încep ziua mult mai frumos. Acum sunt frântă de oboseală (deci domniile voastre au priceput că m-am dedat iarăși la niște munci fizice istovitoare), dar tot o să mă mai amuz o dată (acum, împreună cu cei patru-cinci cititori ai blogului meu) cu articolul celor de la dexonline.ro ce anunța, detaila, dar și protesta apropo de „Ordonanța de Urgență nr. 420/2021 emisă de Guvernul României”, care reglementa revenirea la scrierea cu Î din I. Ha, ha, simpatici!
&
Pe site-ul ph-online.ro am găsit un articol despre cum să păcălești de 1 aprilie fiecare zodie. Pe mine mă interesează:
Balanţă. Balanțele, ca și leii, țin foarte mult la aspectul fizic și la imaginea publică. Dacă vrei să te distrezi pe seama unui nativ al acestei zodii, spune-i că s-a îmbrăcat urât, că un articol vestimentar pe care îl poartă pare împrumutat de la bunica, sau că îi stă rău părul.
&
BANCUL DE AZI:
La restaurant:
- Ospătar, mâncarea a fost delicioasă, te rog transmite-i complimente bucătarului!
Ospătarul se duce la bucătărie și îi spune bucătarului:
- Nea Costele, ești un bărbat frumos și șorțul ăsta te face să arăți mai slab...
marți, 30 martie 2021
COLIER DE GÂNDURI
MOTTO:
„A cunoaște, a iubi
Înc-odată, iar și iară.
A cunoaște-nseamnă iarnă,
A iubi e primăvară.”
(Lucian Blaga)
Când scriu (pe blog sau aiurea) pornesc de la un gând, o anume idee (melodie, amintire, nostalgie) și, de-aici încolo, cuvintele se înșiră precum mărgelele pe ață. Uneori îmi place diversitatea culorilor acestor mărgele, alteori șiragul mi se pare cam anost, alteori e kitsch și, de cele mai multe ori, nu prea sunt mulțumită de rezultat, și asta, sincer, mă necăjește. Dar o iau de la început. Și scriu iar. Scriu așa cum gândesc (și, din nefericire pentru „stilul” meu, așa cum vorbesc), trecând „pe curat” gândurile care-mi plac în ziua respectivă. De o vreme, refuz să-mi mai fac probleme dacă citește cineva ceea ce scriu și, mai cu seamă, dacă place cuiva ceea ce scriu. Astăzi, pornesc de la PODCAST, o „chestie” care nu-mi spunea nimic când am întâlnit-o, deci am pornit să mă informez.
Wikipedia ne spune despre „podcast” următoarele: „Podcasting este o metodă de distribuție și amenajare pe internet a fișierelor în format audio, prin intermediul tehnologiei Web-Feed și a formatelor de sindicalizare de conținut (RSS, ATOM). Utilizatorii unui site pot descărca fișierele în timp real și redate pe echipamente mobile sau calculatoare ce acceptă formatul în care acestea au fost create. Un autor de podcast este de obicei denumit podcaster. Site-urile de podcasting (de obicei servere) pot oferi fișierele spre descărcare și ascultare off-line sau pentru redare directă on-line. Metoda de bază este totuși aceea de descărcare prin intermediul unui cititor de conținut RSS sau Atom. Termenul „podcast” este o combinație între iPod, lectorul portabil de muzică portabilă Apple Computer, și casting, transmisie. Podcasting-ul a apărut după anul 2005, când cea mai nouă versiune iTunes de la Apple, a început să suporte acest mediu”.
A trebuit să citesc de vreo trei ori textul ăsta și, fatalmente, cuvântul „podcast” tot nu-mi „spune” nimic, ba mă și enervează ușor. Mă opresc azi aici cu înșirarea mărgelelor pe ață, căci sunt ocupată până peste cap cu multe altele, dar mi-am notat pe un carnețel și mâine o să încerc să fac un alt colier din următoarele: niște cuvinte care „mi-au sărit în ochi” zilele trecute: răpelț, jimblă, a strohăi, pârdalnic, micsandră (sau levcoaie); un site ce mi-a plăcut, adică tulai.ro, și niște întâmplări (sau expresii, sau citate, sau amintiri) legate de cele de mai sus.
BANCUL ZILEI:
Un tip intră într-un magazin de lenjerie intimă și-i spune vânzătoarei:
- Fiți amabilă, aș vrea să-i fac iubitei mele cadou o pereche de chiloți sexi.
- Sigur. Ce vârstă are, ca să vedem ce model și mărime i s-ar potrivi...
- Este în clasa a XII-a.
- Mai exact?
- A XII-a D.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Câteva gânduri atârnate-n sărciner
„Nu e nevoie să faci lucruri extraordinare ca să obții rezultate extraordinare.” (Warren Buffett) După un prânz foaaarte frugal, am venit că...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
☺ „ Politica se presupune a fi, ca vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea din...
