Gânduri cu blanc

   

            MOTTO:        

    "Înţeleptul nu doreşte decât absenţa dorinţelor" (Proverb chinezesc)

       Iată ce spune dicționarul despre "blanc" (acesta fiind al doilea sens al cuvântului):  BLANC² s. n. 1. spaţiu alb care desparte două cuvinte tipărite. 2. (inform.) zonă dintr-un suport de date care nu conține înregistrări. 3. pauză albă şi tremurătoare care apare uneori în emisiunile tv. (<fr. blanc). Ei bine, gândurile mele din ultima vreme au avut ceva simptome ce amintesc de punctul trei al definiției. Deci, conform zicerii mai populare "mi s-a rupt filmul", mai întâi m-am gândit că, iată, avem ceea ce cântecelul acela numea un "white Christmas". Îmi doream asta. Apoi, m-am gândit că nu mă bucur atât cât ar fi fost de așteptat. Pe urmă, după alte pauze şi  "întretăieri ciudate", m-am gândit că e bine să mai fiu atentă cu ceea ce-mi doresc. Şi, în final, am ajuns la concluzia că e mai bine să nu-ţi doreşti nimic. Ceea ce e cam greu, recunosc. Dar o să o iau încet, zi după zi. Azi, spre exemplu, nu-mi doresc absolut nimic. Aşa că acum aştept să devin mai înţeleaptă...

   

Gânduri cu ochii-n soare

          Învăţaţi să lăsaţi pe chipul vostru să înflorească un zâmbet, este darul pe care-l oferiți aproapelui, este darul pe care-l oferiți întregului Univers!  (Octavian Paler)                                       Da, e bine zis. E un sfat excelent. Hai să zâmbim. Cu motiv sau fără. Iată, de trei zile e soare. Deja, eu mă simt mult mai bine. Adică, aşa cred că e, şi aşa mă încurajez singură să fie. Dar, fire sucită cum mă aflu, la ce credeţi, domniile voastre, că m-a dus gândul? La expresia "a lăsa cu ochii-n soare". De ce m-a dus unul dintre gânduri la această zicere? Pentru că asta-i "starea de azi", aşa mă simt eu în acest moment. Cu ochii-n soare. Şi nu mă refer la sensul propriu, ăsta e o.k., e bine să vezi cu ochișorii tăi soarele, te înveselește. Fac vorbire aici de sensul figurat, mă simt dezamăgită. De mine, de alţii, de lume, în general, şi de gândurile mele, în special. Sau, ca să fiu mai clară, de combinaţia de gânduri-fără-rost şi de stare-uşor-blegoasă, care nu-mi dă pace şi nu-mi dă viza spre a intra în atmosfera ce precedă Sărbătorile de iarnă. Dar mă gândesc că totul va fi bine până la urmă şi gândurile mele vor fi mai zburdalnice. Iată, ca remediu, un alt banc:             

        "Un tip e foarte norocos şi câştigă la orice joc, fie la loto fie la bingo. Sătul, merge la biserică şi se roagă:
  - Doamne, fă să mai câştige şi alţii şi să pierd şi eu măcar o dată!
         Domnul îl aude şi-i spune că l-a ales pe el pentru că e un om bun la suflet, dar că-i va indeplini dorinţa. Totuşi, pentru că e singur pe lume, i-o dă de soţie pe Miss India. Omul nostru n-are de ales, o ia cu el acasă, în speranța că aceasta îi va aduce totuşi un mic ghinion. Trec câteva luni şi, într-o seară, îi spune soţiei:
 - Draga mea, ești senzațională ca nevastă, dar am şi eu o mică nemulțumire.
Semnul tău de pe frunte, mi-ar plăcea sa-l dai jos !
      Soția e de acord, dar îl lasă pe el să-l desprindă. Şi ce credeţi că vede omul nostru dedesupt, cu litere mici, mici, mici: "Aţi câştigat o limuzină, plus 20 de milioane!"

 

Nori peste gânduri

      Iată, în figura alăturată este ceea ce aş numi starea mea de azi. Şi de ieri. Şi de alaltăieri. (O.k., mă opresc, cred că m-am făcut înţeleasă). Nu am mai scris nimic, pentru că de câteva săptămâni (hai să nu exagerez, de două) am o dispoziţie mai mult decât proastă. Şi am mai şi răcit. Instinctiv (şi logic, pentru că nu aveam alte motive), am dat vina pe vremea de afară. Adică ceaţă, ploaie, burniţă, ninsoare, lapoviţă, vânt, noroi şi deloc soare. Şi am avut dreptate. Iată ce am găsit scris, undeva, într-un ziar: 

  "Românii din câteva zone ale ţării nu au văzut soarele de aproape o lună. 10 noiembrie a fost ultima zi cu soare pentru oamenii din sudul şi estul țării. Fenomenul inedit a avut loc în regiunile Moldova, Muntenia şi Dobrogea, informează B1Tv. Această perioadă în care norii au acoperit în permanență cerul este cea mai lungă din ultimii treizeci şi unu de ani. Lipsa luminii solare duce la oboseală şi depresie şi ne face mai vulnerabili în faţa virozelor şi alergiilor. Sursa citată susține că medicii au declarat că au crescut internările pentru cei sensibili la fenomenele meteo, precum şi ale celor cu depresie. În plus, cazurile de sinucideri s-au înmulțit."

    Ei, chestia cu sinuciderile mi se pare un pic cam prea dură, dar ceva adevăr este în cele scrise. Cel puţin în ceea ce mă priveşte pe mine. Pe mine vremea asta mă influențează. Şi nu în bine. Dar o să-mi spun singură câteva bancuri, o să văd vreo comedie, o să citesc ceva umor şi o să încerc să mă scot din starea asta. Iată, să vă zic unul dintre bancuri:

   Şeful pompierilor intră în clădire, încet, relaxat, cu mâinile în buzunare, fredonând uşor o melodie veselă, şi spune:
-  Măi băieţi, echipați-vă încet, încet, sistematic, spălaţi maşina cu foarte multă grijă, să arate ca nouă. Atenţie la toate detaliile! Să fiţi prezentabili şi îngrijiţi. Luaţi ceva apă, nu multă, făceţi-vă siesta şi apoi mergeţi la incendiu cu grijă, fără să aveţi viteză mare, fără să stârniţi praful, fiţi atenţi la stopuri, la trafic, la tot. Arde clădirea Parlamentului de ceva vreme şi ăia sunt blocaţi cu toţii înăuntru."

Reiteratele gânduri

 

    Luna asta, blogul meu împlineşte cinci anişori. Uneori, uitându-mă la ceea ce am scris aici, am impresia că este scris chiar de un copil de cinci anişori, superdotat, care a învăţat să manevreze un calculator. Alteori, nu. Alteori, mărturisesc fără jenă, domniile voastre, că-mi place ce-am scris. Astăzi, de ziua Ţării, şi a noastră, a românilor, recunosc că mi-e lene să "creez" ceva, deci voi relua postări din anii trecuţi. Ideea şi simţământul sunt aceleaşi. Deci:  

      2010.  Încă de când eram copil - asta întâmplându-se, e-hee, în vremuri imemoriale, pe vremea lui Ceauşescu - şi până astăzi, parada de ziua naţională a României mă emoţionează. Nu pot explica de ce. Aşa cum nu pot explica de ce, de câte ori aud "Balada" lui Ciprian Porumbescu, am lacrimi în ochi. Sau "Rugă pentru părinţi" a lui Păunescu. Sau "Oda în metru antic" de Eminescu. Sau... mă rog, sunt multe şi nu vreau să le înşir azi pe toate. Este ceva, ca un declic, şi gata, sunt emoţionată. Şi îmi place că-i aşa. Asta arată că ţin la ţara asta şi la neamul ăsta românesc. Ştiu că se poartă stilul cinic, cu un veşnic, plictisit "je m'en fiche!" fixat cu ostentaţie pe figură, dar eu oricum sunt atipică, deci ce-mi pasă mie de mode?!

   2012. Azi, mărturisesc, nu am fost în starea aceea de graţie pe care mereu o simt când e ziua Ţării. Poate pentru că mi-e cam rău, am o nevralgie sâcâitoare, poate din cauze (la fel de sâcâitoare) pe care nu le pot desluşi. Dar asta nu înseamnă că nu mi-a păsat. Nu. Îmi pasă mereu şi tot mereu îmi pare rău că nu pot face mai mult ca România să poată fi şi ea mândră de noi, aşa cum noi ne mândrim cu ea. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români de aici şi de pretutindeni din lume!

     2013. V-am mai spus, domniile voastre, (aproape în fiecare an de când tot scriu pe blogul ăsta) că în ziua de 1 Decembrie, gândurile mele sunt în opoziţie cu emoţiile mele. Adică, gândurile mele se îndreaptă cu obidă (n-aş vrea să folosesc cuvinte mai tari azi) spre guvernanţi, spre oamenii politici de la noi, spre îmbuibaţii peste noapte, care nu merită să trăiască în ţara asta şi nici să facă parte din poporul ăsta al nostru. Nu ştiu cum am putea scăpa de ei, şi de minciuni, şi de furtişaguri, şi de corupţie. Pe de altă parte, când văd parada cu ocazia zilei Ţării, de fiecare dată, în fiecare an, mi se pune un nod în gât şi emoţiile primează. Şi aş zice că ar trebui să le las, măcar azi, să fie pe primul loc. La mulţi ani, România, la mulţi ani, români, oriunde în lume v-aţi afla...

Gânduri zgribulite

    Motto:  "Când omului nu-i mai este frig, foame şi frică, devine nemulţumit."    (Ennio Flaiano)    

      Iată că a venit iarna. Mai devreme decât o aşteptam. E frig tare şi gândurile mele au îngheţat şi ele, sărmanele. Deh, asta e o scuză puerilă şi de doi bani, de fapt nu am deloc inspiraţie. Nu e chiar ger, sunt vreo minus cinci grade, dar în noaptea trecută au fost cam zece (tot cu minus, bineînțeles). Dar e nor, o uşoară ceaţă şi din văzduh cade un fel de chiciură. Brr! E bine să stai în casă, la căldură, şi să te ocupi cu ceva care-ţi place. Ceea ce şi fac. E duminică şi e Sfântul Andrei. Deci, la mulţi ani buni şi frumoşi domniilor voastre, celor ce purtaţi acest nume!

Rânduri printre gânduri (turul doi)

                                                                                                             MOTTO:

          "Doamne, dăruieşte-mi seninătatea de a accepta lucrurile

         pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile 

ce stau în puterea mea, şi înţelepciunea de a face 

   diferenţa dintre ele." 

                                                                            Reinhold Niebuhr 

După cum vedeţi domniile voastre în figura alăturată, eu am votat. Cele spuse de mine la celelalte votări, se aplică şi acum, vorba aia, "ca marca pe scrisoare". Adică, iar îmi vine să plâng, iar aleg ceea ce cred că e Răul cel mai mic (pentru mine şi pentru ţară), iar sunt necăjită că, vorba cazinourilor, "les jeux sont faits". Şi cred că ne place să ne mințim pe noi înşine că, într-adevăr, avem un cuvânt de spus. Mai cred că avea dreptate Mark Twain când afirma că "dacă prin vot, am schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm". Da, ştiu, sunt înfiorător de pesimistă. Dar sunt şi nervoasă pentru că, aşa cum am mai spus-o, am impresia că Universul, una din două, sau e indiferent la dilemele mele, sau râde de mine cu gura până la urechi.

Rânduri printre gânduri

   "Votează fiecare cu cine vrea şi din urnă iese cine trebuie!”(Tudor Muşatescu)

 

      Într-una dintre serile trecute, în timp ce mă uitam la un serial american, m-am surprins zicându-mi cu reproş: "Ce Dumnezeu continui să te uiţi la prostioara asta, e o pierdere de timp, fă altceva!" Aşa era, era pierdere de vreme. Tot aşa mi se pare şi dusul la vot: iar ne mint, iar ne păcălesc, iar "se alege" cine vor ei, nu noi. Şi, da, din nefericire, continuă să existe noţiunile de ei şi noi. Dar o să mă duc totuşi la vot, ca de fiecare dată, pentru că mă simt responsabilă, într-un fel, de ticăloşiile făcute de aleşii noştri. Suntem prea blânzi, nu ştim să ne impunem punctul de vedere, nu avem educaţie politică, nu suntem uniţi, deci ne merităm soarta. Am încercat şi chestia cu gânditul pozitiv, în aşa fel încât Universul să-mi înapoieze acel pozitivism. Ei bine, ca la toate celelalte alegeri, mâine Universul îmi va arăta degetul mijlociu şi iar o să mă întorc necăjită acasă, să plâng un pic...