Gânduri bramburite

               MOTTO:
                                                                                            "Gândurile sunt neimpozabile".
                                                                                                          Proverb amish

     V-am spus eu că pe oceanul ăsta numit INTERNET, dacă îţi găseşti timp de "navigat", găseşti tot felul de ziceri (sau de gânduri, ca să fiu în temă). Pe unele ai impresia că le-ai gândit tu întâi, dar nu-i aşa. De fapt, ştiţi cum se spune, "nimic nu-i nou sub soare". Sau, cel puţin, nimic nu e nou decât pentru foarte puţin timp. Mai zilele trecute, comentam pe Facebook la o postare (vezi mai jos) care îndemna: Gândeşte, nu e încă ilegal!", şi ziceam (în linii mari) cum că la noi, pe plaiurile mioritice, a ajuns să fie aproape ilegal, dar să mulţumim lui Dumnezeu că încă nu se pune impozit şi pe gândit. Ei, iacă, mai gândesc şi alţii la fel. E de bine. De fapt, ca să fiu foarte sinceră, operaţiunea pe care o "prestez" eu de vreo două săptămâni nu prea se poate numi gândit. Gândurile, bramburite, cum le-am zis şi în titlu, îmi roiesc anapoda prin creier şi mă lasă apoi uşor confuză. Mă bucur, totuşi, că mai am încă gânduri, unele chiar faine, vorba ardelenilor. Mă bucur că situaţia asta confuză va trece (sigur!) şi mă voi reîntoarce la starea dinainte a gândurilor mele. Care, mărturisesc, nu erau nici ele limpezi ca o apă de izvor şi exacte ca o teoremă.  Dar, în definitiv, de ce trebuie să avem toţi gânduri clare, riguroase, sigure pe ele?

Gânduri despre veri indiene

Astăzi începe toamna. Calendaristică. Mărturisesc că anotimpul meu preferat este (şi va rămâne) primăvara (și o parte din vară). Dar găsesc câte ceva să-mi placă şi la celelalte. În ceea ce privește toamna, o admir că ne ajută să ne umplem cămările, îi iubesc culorile şi-mi place când e caldă şi fără prea multe burzuluieli ale vremii. Dar nu de toamnă vreau eu să vorbesc, ci de vara indiană. Vara indiană (Indian Summer, l'Eté indien, 따뜻한 날씨 - ha, ha, m-am amuzat și eu un pic, dar aşa mi-a tradus Google în coreeană) este un mini-anotimp, să zicem, care prelungește vara în toamnă. Dar nici despre ea, în sine, nu vreau să scriu, nici despre cunoscutul cântec al lui Joe Dassin (căci am mai „lălăit” despre el), ci despre sensul figurat,, metaforic, al verii indiene, adică despre "permisiunea divină" de a iubi încă, chiar dacă ai trecut de acea convențională vârstă a iubirii. Ei bine, domniile voastre, vă urez şi îmi urez (mint un pic, căci chiar nu mai am puterea de a intra în starea aceea miraculoasă)  o astfel de vară indiană, anul acesta. Doamne-ajută!

     P. S. Poza asta nu are legătură cu "tema" mea de astăzi (sau poate doar un pic), dar văd acum un serial în care apar şi indieni. Şi, bineînțeles, asta este şi în amintirea lecturilor mele din copilărie, în care personajele erau apaşi sau comanşi, mă rog, nu contează numele triburilor, contează că ei erau personajele pozitive, pe când acum americanii (după ce că le-au furat pământurile şi i-au pus în rezervaţii!) îi prezintă ca pe nişte "băieţi răi". Şi ne mai învaţă pe noi, restul lumii, ce e cu "politically correct"...

Gânduri fără răspuns

          Fiind eu (şi, implicit, gândurile mele) sub stăpânirea aceleiaşi naive întrebări (absolut fără răspuns, în cazul meu), pe care mi-o puneau elevii mei vrânceni când dădeau piept cu greutăţile limbii franceze, adică, tradusă în dialect, da' di şi?, am tot încercat, zilele astea, să scap de ea. Păi, nu, nu prea se poate, mi-am dat seama. Pentru că această micuţă interogaţie se clonează, în mintea mea, uluitor de repede. Doar ce am terminat de răspuns unui "de ce" şi apare altul, şi altul. Aşa că am ales o "căsuţă" frumoasă, aşezată într-un peisaj magnific şi, trecând peste starea pe care mi-o induce vremea ploioasă de afară, mi-am imaginat că sunt acolo, e vară, e cald şi bine. Stau (afară sau în casă, nu contează), la o măsuţă şi scriu un roman poliţist (pentru că le ador!). Nu am griji legate de bani, de sănătatea mea, de banii şi sănătatea rudelor sau prietenilor, nu am griji, în general. Mă simt liniştită şi foarte iubită. E bine, e foarte bine! Bleah! Exerciţiul meu de imaginaţie a fost minunat, dar a durat puţin şi întrebările-clone au apărut iar. Aşa că, vorba unei prietene (care, din greşeală, a înghiţit, în loc de zahăr vanilat, conţinutul unui pliculeţ de praf de copt), "am să mă duc să dospesc un pic!"