Al treilea loc unde voiam să călătorim împreună (imaginar, bineînţeles) este Poiana Narciselor. Zic „voiam”, pentru că între timp, eu chiar am fost într-un loc nemaipomenit de frumos, aşa că vă voi împărtăşi impresiile dintr-o călătorie cât se poate de reală. După câţiva ani buni în care aproape că nu am ieşit din casă (prin casă înţelegând eu Domneştiul, unde am norocul să locuiesc), anul acesta am plecat, pentru a doua oară în viaţa mea, chiar din ţară. O schimbare totală. Acum, să nu vă închipuiţi domniile voastre că m-am dus în Hawaii, nu, am fost doar până în Bulgaria, la Balcic. Şi asta pentru că fratele meu şi cumnata mea m-au luat cu ei acolo, căci altfel vă istoriseam iar o frumoasă călătorie imaginată de mine.Şi, îmi pare rău să o spun, pentru că am în mine un soi de patriotism care văd că nu prea se mai poartă în zilele noastre, (şi anume acel sentiment că ţi se rupe inima în două din cauza ţării tale şi să recunoşti, totodată, că eşti incapabil s-o ajuţi), dar bulgarii, cel puţin în privinţa turismului, ne-au întrecut categoric. Şi nu e vorba numai de dotările staţiunilor, de şosele, de curăţenie, de preţuri, e vorba de atitudinea faţă de turist. Ştiu că se aud poveşti înfiorătoare cu vameşi care te jecmănesc, cu furturi din maşini şi multe altele, dar în Balcic eu am văzut numai amabilitate, flori, curăţenie, atmosferă degajată de vacanţă şi un cer mai albastru ca oriunde.
O.k., erau şi câţiva câini vagabonzi şi chioşcuri din acelea kitsch care sunt peste tot şi pe litoralul nostru, dar ei aveau şi altceva, pe când noi, în afară de păgubosul logo cu „frunza verde”, nu prea avem cu ce ne lăuda. A trebuit să fac un efort, bineînţeles, ca să trec peste sentimentul de amărăciune că Balcicul, ca şi întreg Cadrilaterul, nu mai este al nostru, dar asta este, istoria nu este mereu dreaptă şi eu nu pot susţine că ştiu adevărul în această dispută teritorială. Deci, odată revenită în prezent, este clar că primul drum pe care l-am făcut a fost la Castelul reginei Maria a României. A fost pentru mine o adevărată încântare. Este situat chiar la malul mării, pe un deal superb, terasat, unde era fostul domeniu, amenajat ca o imensă „expoziţie” de grădini, în stiluri diferite, transformat acum în grădină botanică, aflată sub îngrijirea Universităţii din Sofia.
O.k., erau şi câţiva câini vagabonzi şi chioşcuri din acelea kitsch care sunt peste tot şi pe litoralul nostru, dar ei aveau şi altceva, pe când noi, în afară de păgubosul logo cu „frunza verde”, nu prea avem cu ce ne lăuda. A trebuit să fac un efort, bineînţeles, ca să trec peste sentimentul de amărăciune că Balcicul, ca şi întreg Cadrilaterul, nu mai este al nostru, dar asta este, istoria nu este mereu dreaptă şi eu nu pot susţine că ştiu adevărul în această dispută teritorială. Deci, odată revenită în prezent, este clar că primul drum pe care l-am făcut a fost la Castelul reginei Maria a României. A fost pentru mine o adevărată încântare. Este situat chiar la malul mării, pe un deal superb, terasat, unde era fostul domeniu, amenajat ca o imensă „expoziţie” de grădini, în stiluri diferite, transformat acum în grădină botanică, aflată sub îngrijirea Universităţii din Sofia.
Dar să ne întoarcem la Balcic. La străduţele sale înguste, cu un farmec aparte, la cerul său azuriu şi la Castelul care l-a făcut celebru. O altă încântare a ochiului şi a sufletului, pe lângă clădiri, este imensa grădină care le înconjoară şi unde se pot vedea tot felul de arbori şi flori, fântâni arteziene şi cascade. Dacă rezişti sutelor de trepte, plimbarea va fi memorabilă. Trebuie neapărat să mă reîntorc acolo, cândva, pentru că într-o singură vizită este imposibil să descoperi şi să admiri totul. Dar măcar asta a fost o vizită adevărată, nu? De data viitoare, mă voi reîntoarce însă la vizitele mele imaginare, asta dacă nu mă va revolta ceva foarte tare şi voi scrie unul dintre pamfletele mele politice (mă rog, un fel de indignări transpuse în scris şi împărtăşite şi domniilor voastre, nu ştiu dacă merită numele de pamflete...) sau vreo poezie, în funcţie de ce inspiraţie voi avea la acel timp.
