luni, 10 august 2026

Gânduri care caută un pix și dau chix (la fix)

Ăstea au fost rimele pe care le-am găsit eu (fără să mă gândesc prea „profund”) la cuvântul zilei. Mda, mai erau „mix” și „tix”, dar ar fi fost mai lung titlul decât scrierea de mai jos. Întâi am vrut să scriu o poezioară cu ele, dar mai ușor mi-a fost să le așez frumușel în titlu. Știu că mi-am promis să scriu despre alte sensuri ale lui junk (adică, gunoi), dar amân pentru mâine. Sau poimâine. Nu am chef astăzi. Poza este destul de haioasă, n-are nicio legătură cu nimic, dar n-am găsit nimic care să ilustreze expresia „a da chix”. Deci, cuvintele din Dexonline și câteva bancuri...
◊ Cuvântul aleatoriu:
BARBUT s.n. Joc de noroc cu zaruri. Din tc. barbut. Sursa: DEX '09 (2009).
◊ Cuvântul zilei:
CHIX, chixuri, s.n. (Fam.) Nereușită, eșec (rușinos) într-o acțiune, într-o manifestare. Expresia „A da chix” = a nu reuși. Din germ. Kicks. Cheia alegerii: În anul 1628, nava de război suedeză Vasa s-a scufundat în portul Stockholm la numai douăzeci de minute după lansare, din cauza instabilității sale. Recuperată după peste trei secole petrecute pe fundul mării, ea poate fi admirată astăzi la Muzeul Vasa din Stockholm, una dintre cele mai populare atracții ale Suediei.
◊ Bancuri:

Un tip i se confesează unui amic:
- Măi, cred că am să divorțez...
- De ce?
- Nu mai pot, nevastă-mea e prea copilăroasă.
- Cum adică?
- De câte ori fac baie, vine pe la spate și îmi îneacă toate rățuștele din cadă...

– Vai, a venit soțul, fugi, ascunde-te repede!
– Doamnă, dar eu nu fac nimic, vă instalez Internetul!
– Ah, scuzați-mă, obișnuința!

Discuție la telefon:
- Ce faci, dragul mamei, unde ești?
- Mamă, diseară nu vin să dorm acasă.
- Aoleu! Cum adică?! Dar unde dormi, puiule?
- Dorm la o tipă.
- Nu-mi vine să cred ce-mi spui! Așa te-am crescut eu?
- Mamă, am 40 de ani!
- Hai acasă, că-ți face mama copănele cu cartofi prăjiți.
- Și cu sosuleț?
- Da, și cu sosuleț.
- Hai că vin să dorm acasă...
- Bravo, puișor! Incredibil cum era să te păcălească, nenorocita!

La internarea în spitalul de nebuni, un tip zice:
- Eu sunt Ștefan cel Mare!
- Mai avem noi aici câțiva domnitori, îi spune doctorul, o să vă simțiți bine.
- Eu nu sunt domnitor, eu sunt bulevard...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care caută un pix și dau chix (la fix)

Ăstea au fost rimele pe care le-am găsit eu ( fără să mă gândesc prea „profund” ) la cuvântul zilei. Mda, mai erau „mix” și „tix”, dar ar fi...