joi, 14 august 2025

Niște gânduri într-un blog oficios? Păi, da!

Oamenii sunt ca sarea: ca sarea-n bucate, ca sarea și piperul, ca sarea-n ochi, ca sarea pe rană...” (Autor anonim)


Cuvântul aleatoriu:
COLNĂ, colne, s.f. (Reg.) Colibă sau casă (la vie). // Construcție (primitivă) servind, într-o gospodărie țărănească, la păstrarea uneltelor sau la adăpostirea vitelor. Din sb. kolna.
Cuvântul zilei:
OFICIOS, OFICIOASĂ, oficioși, oficioase, adj., s.n. (Publicație) care reprezintă, reflectă, susține punctul de vedere al unui guvern, al unui partid, al unei grupări etc, fără a avea un caracter oficial. [Pr.: o-fi-ci-os]. Din lat. officiosus, fr. officieux. Cheia alegerii: În anul 1941, președintele american Franklin Roosevelt și prim-ministrul britanic Winston Churchill s-au întâlnit la bordul navei de război „Prince of Wales” („undeva pe mare” cum a titrat oficiosul guvernului) pentru a stabili Carta Atlanticului, o serie de principii morale care urmau să ghideze puterile democratice și să garanteze restabilirea durabilă a păcii.

O blondă ia cina împreună cu soţul ei şi-i spune: „Auzi, iubi, mi-a spus azi dimineață un coleg de serviciu un banc cu blonde. Am râs de era să cad jos din pat!
***
Casieria unei bănci. O doamnă foarte stilată și elegantă îi întinde funcționarului un cec și spune încet:
- Îmi cer scuze că semnătura soțului meu e așa de neclară și tremurată… Nici nu mi-a trecut prin minte că se va speria în halul ăsta când m-a văzut cu pistolul în mână!
***
Un domn intră în reprezentanța auto „Mercedes” și îi spune managerului:
- Soția mea ar dori să discutați puțin despre „Logan”-ul din vitrină.   
- Îmi pare rău, domnule, dar nu avem niciun „Logan” în vitrină!          
- Credeți-mă pe cuvânt, acum aveți!

💭

PARTEA CORPULUI ÎN CARE TE DOARE E PARTEA VIEȚII ÎN CARE TE-AI RĂTĂCIT. Durerea nu apare la întâmplare. Corpul tău are o memorie mai fidelă decât mintea ta. El nu uită ce-ai simțit, ce-ai închis în tine, ce-ai tăcut prea mult timp. Te doare? Uită-te unde. Pentru că acolo este cheia. Nu în medicamente. Nu în analize. Ci în partea de viață pe care ai abandonat-o. 
Te doare pe partea stângă? Acolo locuiește sufletul tău. Acolo este rana copilului din tine. Acolo e iubirea pe care n-ai primit-o. Femeia pe care n-ai reușit să o protejezi. Familia în care te-ai pierdut. Vocația pe care ai trădat-o de dragul unui salariu mai bun. Partea stângă a corpului urlă: „Te-ai uitat pe tine.”
Te doare pe partea dreaptă? Acolo locuiește acțiunea. Ambiția. Frica de eșec. Nevoia de control. Lipsa banilor. Frustrarea muncii fără sens. Te doare pentru că ai dăruit până te-ai golit. Sau pentru că te-ai închis și nu mai dai nimic. Corpul tău țipă: „Nu te mai recunosc în ce faci.”
Mâna dreaptă spune: „Nu mai pot să ofer.” Mâna stângă plânge: „Nu mai știu să primesc.” Spatele? E obosit de greutăți care nu-s ale tale. Umerii? Duc rușini moștenite și poveri nemărturisite. Ochii? Unul te obligă să te vezi așa cum ești, celălalt să vezi adevărul despre ceilalți. Dacă doar unul te doare, înseamnă că una dintre aceste oglinzi te sperie. Fiecare simptom e o conversație. Fiecare durere e un mesaj. Fiecare parte a corpului e o fereastră către o parte din tine. Nu o închide cu o pastilă. Nu o ignora cu o zi ocupată. Nu o amuți cu sport sau alcool. Ascultă-ți corpul. El vorbește exact acolo unde tu ai ales să taci. Ai curajul să (te) întrebi: Ce nu primesc? Ce nu dau? Ce nu iert? Ce nu simt? Ce refuz să văd?
Pentru că vindecarea nu începe în clinică. Ci în adevăr. În onestitate. În recunoașterea faptului că trupul tău n-a fost niciodată împotriva ta. El a fost doar vocea pe care ai refuzat să o asculți.


P. S. „Meniul” de astăzi:
- Un motto ce spune (modest și anonim) un mare adevăr. Eu, ca și domniile voastre (sau poate că nu), am întâlnit în viață toate aceste categorii de semeni de-ai noștri.
- Cuvintele de astăzi din dexonline.ro.
- Niște glume vechi (foaaarte vechi).
- Un text pe care nu știu de unde l-am „furat” (îmi cer scuze), dar e fain de tot și l-am trecut aici pentru că și eu gândesc la fel. Și simt la fel...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Niște gânduri ușor bosumflate și dezamăgite

Motto: „ Șiretenia și perfidia sunt resursele oamenilor care nu au destulă minte pentru a fi cinstiți și sinceri. ” (Benjamin Franklin) Cuvi...