MOTTO: „Tot ceea ce suntem şi tot ceea ce există (apare, se menţine şi dispare) în viaţa noastră este rezultatul a ceea ce am gândit: este fondat pe gândurile noastre, este confecţionat din gândurile noastre.” (Buddha)
Prea grațioase domnițe şi jupâni dumneavoastră, astăzi nu am deloc vreme de zăbavă, dar cât stau la hodină, şi până o să cetesc din oarece bucoavne, am năimit oleacă ceva gânduri şi gândurile aiestea de sâmbătă mă chinui a vi le înfăţişa în straie mai vechi (unele pe nedrept uitate, căci au un farmec nebun). Voroava ce astăzi fac cercare să o împărtăşesc scriind-o în acest modest zapis, este despre spovadă. Cred că domniile voastre ştiţi că spovadă e forma veche a cuvântului spovedanie. Ei bine, suntem în Postul Paştelui, cred că toţi, în aiastă vreme, „şezum şi plânsem” asupra unor lucruri mai anapoda din viaţa noastră de zi cu zi şi, iacă, sufletul (și gândurille) ne dau slobozenie spre spovadă. Păi, să le ascultăm...
MOTTO: „Curajul înseamnă să ai puterea de a te ridica și de a vorbi; curajul înseamnă de asemenea să te așezi și să asculți.” (Sir Winston Churchill)
Mă găsesc, de ceva vreme, într-o situație care se potrivește perfect zicerii din popor „Curaj, găină, că te tai!” (Şi asta nu pentru că m-ar paşte vreun pericol să-mi pierd viața, ci pentru că-mi găsesc câteodată oarece asemănări cu comportamentul haotic și inept al păsării pomenite). Mărturisesc în faţa domniilor voastre că niciodată nu m-am considerat o persoană foarte curajoasă. Viaţa mi-a demonstrat, în unele situații, că nu sunt chiar o fricoasă, în altele că, chiar dacă aveam ceva curaj la purtător, era îngropat sub tone de timiditate. În general, cred că am o limită de anduranță (da, am folosit voit acest termen tehnic...) destul de ridicată. Uneori, însă, sunt situaţii şi persoane care-mi pun răbdarea la grea încercare. Bunul simţ, delicateţea şi tactul (calităţi pe care, zic eu, le posed cât de cât) nu prea mi-au fost de folos în „jungla” din jur. Deci, acum, adică azi, trebuie să îmi fac curaj căutând citate despre curaj, citind ceva vesel şi gândindu-mă că, totuși, sunt binecuvântată cu rude şi prieteni cărora le pasă de mine (în diverse proporții) şi care fac uneori gesturi ce mă înduioșează la maxim. E de bine...
P. S. Cele două texte, precedate de un motto, ca de obicei, sunt scrise de mine acum zece ani, în aprilie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu