Am niște gânduri uluite...

 

  

Am tot vrut să scriu pe blog de vreo trei zile, dar nu am reușit să „intru”, am fost oprită în fața porții, precum celebrul vițel. Acum, că am reușit, sunt așa de uluită (și eu, ca și gândurile din dotare), încât nu mai știu ce am vrut să scriu, de fapt. Uluită de pozele astea, pe care le-am găsit pe Facebook. Nu știu de la ce prezentare de modă sunt (și nici nu mă interesează), dar m-au dat pe spate. Doamne, când credeam că le-am văzut pe toate... Altă uluire a fost când am găsit, într-o cronică la cartea de mai jos, exprimarea „acești mindreaderi”. Mda. Parcă „cititori de gânduri” (sau „de minți”) nu putea să zică omul, pentru că e în română și nu e așa „cool”, nu? Era vorba de cartea „Mindreader” de David J. Lieberman. Citez din prezentarea volumului:

„Ce se ascunde cu adevărat în mintea celorlalți?

În orice schimb de replici, de la cele mai relaxate conversații la cele mai aprinse negocieri, există un substrat care se pierde în tumultul de informații. Și nu trebuie să fii agent FBI pentru a-l sesiza, ci trebuie doar să stăpânești tehnicile descrise de David J. Lieberman. Cunoscut psihoterapeut și instructor în detectarea minciunilor al echipajelor FBI, precum și consultant-cheie al serviciilor Agenției de Securitate Națională și CIA, Lieberman îți prezintă tehnici și metode infailibile de „interpretare” a gândurilor interlocutorilor tăi, pe care le poți folosi pentru a-ți găsi drumul mai ușor într-o lume în care, adesea, nimeni nu este cine pare a fi.”

Sursa: https://bookzone.ro/carte/mindreader-bkz
Acum, până îmi revin din uluire, stau în cumpănă dacă mă încadrez în categoria  „gură-cască”, adică o „persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întâlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune”, sau mi se potrivește mai degrabă expresia „A rămâne cu gura căscată”: a fi mirat, buimăcit sau înșelat în așteptările sale, a fi uluit. 

Banc:

De ziua lui, soțul primește un cadou mai ciudat de la soție, și anume o cățelușă.

– Cum o cheamă?

– Grivei.

– Dar e fetiță...

– Da, dar se scrie Griveille.

Niște gânduri lovite de uituceală

  MOTTO: „Uitarea și mersul mai departe sunt cea mai mare înțelepciune.” (Friedrich Nietzsche)

   Uitându-mă la niște postări din anii trecuți, mi-a sărit în ochi un titlu - „Gânduri socolane în căutare de chercară”. În primul moment, m-am gândit că n-am scris eu chestia asta, apoi mi-am dat seama că da, eu sunt autoarea, dar am uitat cu desăvârșire cele două cuvinte mai „fistichii” din acest titlu. Iată-le:

Chercáră s.f. [At: PANȚU, PL.2 / Pl: ~re / E: nct] (Bot; reg) Papanaș (Trifolium arvense). Sursa: MDA2 (2010).

PAPANÁȘ, papanași, s.m. 1. Preparat culinar făcut din brânză de vacă, ouă și făină sau griș, fiert în apă sau prăjit în grăsime. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole și cu flori mici, alburii sau trandafirii (Trifolium arvense). – Cf. papă. Sursa: DEX '09 (2009).

SOCOLÁN adj. v. puternic, robust, solid, tare, viguros, vânjos, voinic, zdravăn. Sursa: Sinonime (2002).

P. S.  Comentariul de atunci, din 2020: Aș zice că titlul mai poate avea și varianta: „Noi, cu brațe de oțelul, vom culege mușețelul!”

Comentariul de acum, din 2024: Aș zice că trebuie să mă îngrijorez oleacă de uituceala asta a mea, deși cred că e degeaba, nu am ce măsuri să iau. Noroc că unele gânduri le notez aici, pe blog, și pot să le revăd oricând...

Gânduri care se uită pe geam

 

   MOTTO: „Întotdeauna refacem istoria. Memoria noastră este întotdeauna o reconstrucție interpretativă a trecutului, la fel și perspectiva.” (Umberto Eco)

     E duminică și, în sfârșit, e Iarnă. Cu majusculă, neapărat! Da, e un puiuț de ger afară, dar aș zice că e inofensiv. Deși, e drept, trecerea de la vremea prea caldă de la începutul lunii ianuarie la multe grade cu minus nu e tocmai ușor de suportat. Dar ne obișnuim. Un soare cam zgribulit luminează un peisaj ce pare desprins din pliantele de prezentare ale agențiilor de turism. E ca-n povești. Ieri și azi am făcut câteva poze (așa, ca să am amintiri, căci poate nu va mai ninge anul ăsta, cum nu a nins nici în anii trecuți) și, din când în când, privesc pe geam. Ceea ce văd afară e mai fain decât orice se transmite la televizor și, în fine, chiar decât pozele de pe Facebook. Glumesc, tot mai frumos e acolo. Îmi amintesc că, în copilărie, bunica îmi zicea că, dimineața, nu-i bine să privești imediat pe fereastră, pentru că uiți ce ai visat. Eu oricum nu prea mi-am amintit și nu-mi amintesc nici acum visele, dar ieri și astăzi, tot uitându-mă pe geam, am uitat și gândurile pe care le aveam „plănuite” să le trec aici, pe blog. Sunt sigură că, o dată cu mine, acele gânduri s-au uitat și ele la peisajul de-afară și, da, și-au uitat visele. Păi, asta e, îmi caut niște glume și trec la alte „activități de duminică”.

😃

Undeva, prin Siberia.

– De ce nu pleacă trenul?

– Au schimbat locomotiva.

– Bun, și atunci de ce nu pleacă?

– Au schimbat-o pe votcă.

&

Doi prieteni vorbesc la telefon:

- Dar ce ai, măi omule, de ești așa răgușit?

- Azi noapte au spart magazinul de lângă mine. Mă doare în gât de cât am strigat: „Caietul! Caietul! Luați caietul cu datorii!”

&

- Domnule doctor, soțul meu a înghițit un algocalmin din greșeală. Ce să fac?

- Dați-i o durere de cap, să nu irosiți degeaba pastila...

Multe gânduri despre „rara avis”

 

    Chiar aveam muuulte gânduri despre „rara avis”, expresie știută de mine (ca, de altfel, de toată lumea), dar de care mi-am reamintit de dimineață, căci am găsit-o în Dexonline, când am căutat cuvintele din sâmbăta asta. Fapt este că, de azi-noapte, tot ninge la Domnești, prima zăpadă adevărată de aproape patru ierni (sau, cum zic șmecherii, o „zăpadă de zăpadă”), așa că toate gândurile mi-au zburat ca prin minune din minte. E adevărat că apoi s-au întors la locul lor, dar toate sar în sus și strigă-n în cor: „Niiiinge!” 

Am făcut, în cursul dimineții, o serie de „lucrări de dezăpezire”, apoi am mers în sat la cumpărături, printre fulgi de nea, iar acum scriu doar ce am găsit despre „rara avis” și un banc. Gata!

„Rara avis”, care înseamnă „pasăre rară“, este o expresie moştenită din timpul Romei antice. Ea îi aparţine poetului latin Iuvenalis, care în unul din poemele sale satirizează moravurile femeilor din clasa nobiliară, în mod deosebit depravarea matroanelor, observând că este foarte greu să întâlneşti femei cu însuşiri ca cele ale cunoscutelor Sabine. „Iuvenal spunea că o femeie castă ca acele Sabine legendare a devenit o <<rara avis in terris nigroque simillima cycno>> (o pasăre tot atât de rară pe pământ ca o lebădă neagră). Pentru a înţelege comparaţia, trebuie să precizăm că lebedele negre care, de la descoperirea lor în Australia, nu mai sunt astăzi o raritate, erau cu totul necunoscute pe vremea lui Iuvenal. Din contextul poetului nu s-au păstrat ca expresie decât două cuvinte: <<rara avis>>, care nu mai au astăzi semnificaţia veche, iniţială, ci înţelesul ceva deosebit de rar şi greu de găsit”, scrie I. Berg în "Dicţionarul de cuvinte, expresii, citate celebre". Această figură de stil are o mai largă utilizare în zilele noastre decât cea conferită de Iuvenalis şi poate fi folosită ori de câte ori dorim să scoatem în evidenţă un lucru greu de găsit, rar, sau vrem să remarcăm o persoană cu însuşiri deosebite. „Cunosc exemple de actori talentaţi, dar lipsiţi de o cultură temeinică, care au avut mari succese… Aceşti <<rara avis>> au fost susţinuţi de o admirabilă intuiţie”, este înţelesul pe care îl dă expresiei renumita actriţă de teatru Lucia Sturdza Bulandra în cartea sa „Amintiri”. Sursa: https://adevarul.ro/

(Iuvenal sau Iuvenalis a fost un poet latin care a trăit în secolele I și II după Hristos. A scris „Satirele”, critică aspră și pitorească a viciilor, care se remarcă prin realismul descrierilor, vioiciune, forță retorică, stil satiric de mare efect. Wikipedia)

😉 Codul rutier, varianta pentru femei:

Art. 1. Parcarea cu spatele se va face întotdeauna cu faţa.

Art. 2. Autovehiculele care vor fi găsite staţionând pe un singur loc de parcare vor fi ridicate şi parcate corect, de-a curmezişul.

Art. 3. Semnalizarea la schimbarea direcţiei de mers se face fie cu luminile de avarie, fie cu ştergătoarele, fie dând muzica mai tare.

Art. 4. Hei, mare atenţie! În general, stânga este în partea cealaltă.

Art. 5. Ordinea corectă a operaţiunilor înainte de pornirea de pe loc: reglarea scaunului, reglarea oglinzilor, fixarea centurii, îndepărtarea măştii de ochi din felii de castraveţi.

Art. 6. Mare grijă! În caz de accident vă puteţi trezi şi cu înţelegere amiabilă, şi cu banii luaţi!

Art. 7. Conduceţi întotdeauna pe banda de viteză. Ce, 30 km/oră nu-i viteză?

Art. 8. Schimbarea direcţiei de mers se face tăind cât mai multe benzi pentru a da posibilitea participanţilor la trafic să observe cât de frumoşi sunt fluturaşii de pe maşină.

Art. 9. Prezentarea actelor la controlul poliţistului rutier este obligatorie. Şi nu, ultima ecografie făcută la medicul ginecolog nu face parte dintre ele.

Art. 10. Accidentul este evenimentul prin care dumneavoastră aţi obţinut permisul de conducere.

Art. 11. Banda de circulaţie este subdiviziunea longitudinală a părţii carosabile, materializată prin marcaje rutiere sau alte mijloace, cu o lăţime mereu necorespunzătoare pentru a vă putea încadra doar pe una singură atunci când conduceţi un Tico.

Art. 12. Nu intraţi în depăşire atunci când pe maşina din faţă scrie „Baby on board”. Nu conduce copilul.

Art. 13. La intrarea într-un sens giratoriu asiguraţi-vă că aveţi destul combustibil pentru a-l putea parcurge în cele câteva ore până vă opreşte poliţia. 

Sursa: https://ziare.com/bancuri/

Câteva gânduri cam jumulite

     Motto: „Sufletul nostru are mai multă nevoie de naivitate decât de greșită înțelepciune. Cine e înţelept ştie şi când să fie naiv.” (Carl Gustav Jung)

      Păi, nu știu sigur de ce arată azi gândurile mele „cam jumulite”, nu prea am chef să le întreb, dar am niște bănuieli. Am mai scris despre naivitate (a mea, în special) și știți că nu reiau ideile decât când uit că le-am mai „emis” o dată. Scriind cuvintele din Dexonline pe Facebook, am văzut că una dintre „expresiile zilei” e cea de mai jos. De aici motto-ul, poza, precum și rememorarea în fugă a momentelor din viață când am fost așa de naivă încât frizam prostia. Dar am încetat repede să mă mai gândesc la asta și am purces la căutat de glume ceva mai noi (și cât de cât bune). E cam lipsă de așa ceva. Pe când căutam, am dat cu ochii de câteva știri, toate optimiste și pline de bun simț (de genul „Manifestații ale fermierilor și transportatorilor”, „Medicii de familie din mai multe orașe manifestă în fața clădirilor CNAS”, „Vine iar vortex-ul polar”, „O să fie un ger siberian”, „MApN anunță mobilizare în șase județe”, „În 2024 avem patru rânduri de alegeri”). Mda... Singura chestie care nu m-a enervat, ci chiar m-a făcut să zâmbesc oleacă, a fost o reclamă care ne îndeamnă să cumpărăm „smartwatch-uri inteligente”. Ca să parafrazez o zicere a regretatului Gyuri Pascu, ceasurile respective poate nu vor fi mai inteligente decât cei ce le vor cumpăra, dar sigur sunt mai „deștepte” decât cei care au scris reclama respectivă...

Expresie (Fam.) Gâscă (bună) de jumulit = om naiv și încrezător, de pe urma căruia se poate profita. (Imaginea din Dexonline îi aparține Anei-Maria Gălețeanu)

😆

– Draga mea, îi spune un tânăr logodnicei sale, am să-ți ofer câte o perlă la fiecare aniversare a ta. Când te-ai născut?
– Într-o joi...

&

– Iubi, ce ai vrea să facem împreună în noul an?
– Păi, draga mea, hai să facem ceva ce n-am mai făcut niciodată!
– Ce?
– Eu să beau liniștit, iar tu, să taci...

&

O tânără este întrebată:
– Când te-ai îndrăgostit prima oară?
– Pe la 16…
– Și a doua oară?
– Pe la 16:30!

E miercuri și iată niște gânduri...

 

MOTTO: „Multe gânduri, mare grijă; niciun gând, și mai mare grijă.” (George Geafir în „Capul piramidal și efectul de piramidă”)

     Mi-am promis alaltăieri că o să „aprofundez” (un verb incompatibil, de altfel, cu felul meu de a fi și a gândi) problema cu o carte, necunoscută mie, a lui Dimitrie Cantemir, și anume „Imaginea de nezugrăvit a științei sacrosancte”. Păi, nu mă pot ține de cuvânt, căci deja nu mai am chef, „problema” mă depășește clar, așa că doar m-am chinuit oleacă să găsesc explicația unor termeni pe care nu-i știam. Mai întâi, expresia „per speculum et in aenigmate” (tradusă, destul de neconvingător, „ca printr-o oglindă și confuz”) m-a băgat ușor în ceță. M-am dus apoi la dicționar pentru a vedea ce e cu cunoașterea catafatică și apofatică. Nu știa nici el. Chiar mi-a „replicat” că aceste cuvinte nu există. Am mai căutat până ce neuronii au început să scoată fum și, în fine, am găsit textul următor (la sursa pe care o dau la sfârșit):

„Cunoașterea (gr. gnosis, lat. co-gnoscere), ca sesizare sau percepere spirituală a adevărului lui Dumnezeu descoperit în Cuvântul Său întrupat. Posibilitatea cunoașterii stă în faptul descoperirii lui Dumnezeu ca fiinţă personală şi în capacitatea omului de a intra în dialog cu Dumnezeu. Totuşi, teologia a recunoscut totdeauna caracterul limitat al cunoaşterii de Dumnezeu şi al cunoașterii persoanei, în general. Cu toate că este obiectul experienţei spirituale, prezenţa lui Dumnezeu, ca de altfel a oricărei persoane, nu se poate defini şi limita, fiind mai presus de orice noţiune, atribut şi simbol : «Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti înălţimea desăvârşirilor celor nespuse şi adâncul tainelor celor neurmate» (Acatistul Preasfintei Treimi, icosul 1). Personalitatea lui Dumnezeu rămâne învăluită chiar în actele Sale de dezvăluire, de aceea se poate spune că «nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Există două căi sau moduri generale de cunoaştere :
a) Calea catafatică sau afirmativă, care indică ceea ce este Dumnezeu în raport cu realităţile create, văzute, luate ca simbol al Său. Dumnezeu este deci cunoscut din prezenţa şi din lucrările Sale în Creaţie, atribuindu-I-se însuşirile acesteia. Trei activităţi ale lui Dumnezeu pot fi identificate pe această cale: creatoare, lumea însăşi dând o mărturie evidentă că Dumnezeu este «creatorul cerului şi al pământului»; proniatoare, care se exprimă în legea naturală înscrisă în raţiunea omului ca şi în legea scrisă, pe care Dumnezeu le foloseşte în mod liber pentru a ridica pe om de la cele văzute şi temporale la cele nevăzute şi veşnice; de judecată, întrucât Dumnezeu Se «acomodează», adică ajută, intervine şi ceartă, atât prin cuvinte cât şi prin evenimente.

b) Calea apofatică sau negativă, care încearcă să arate ce nu este Dumnezeu în raport cu creaturile, luându-se ca simbol realităţile necreate, inteligibile. Pe această cale, Dumnezeu este cunoscut nu din creaţia şi lucrările Sale în lume, ci din experienţa nemijlocită a prezenţei Sale inefabile, această prezenţă fiind accesibilă omului, ea depăşind atributele create.

Sursa: https://ro.orthodoxwiki.org/ 

P. S. V-am zis, nu-i de mine, deja am ostenit. Și, apropo de motto, în acest moment nu am decât un gând: MI-E FOAME!

Gânduri despre boacăne

 

MOTTO: „Uneori ai succes… iar alteori înveți.” (Robert Kiyosaki)

 

Am descoperit pe unul dintre site-urile care recomandă cărți (sau anunță apariții editoriale), mai precis al librăriei „La două bufnițe” din Timișoara, o scriere a lui Dimitrie Cantemir despre care eu habar nu aveam. Vezi „fața” supărată de mai sus. Este vorba de „Imaginea de nezugrăvit a științei sacrosancte” (Editura Polirom, 2023; Stabilirea textului latin de Dan Slușanschi și Liviu Stroia; Ediţie îngrijită și traducere de Vlad Alexandrescu.) Dau astăzi doar citatul găsit împreună cu imaginea cărții:

„Lectura capodoperei lui Dimitrie Cantemir ne aduce în faţa constatării unui foarte subtil parcurs filosofico-teologic, care, pornind de la evocarea diverselor facultăţi de cunoaştere ale omului, conchide asupra deschiderii intelectului către un adevăr simplu. Ce este acest adevăr simplu? El este contemplarea chipului divin în om, prezent prin intermediul seminţelor de adevăr sădite în intelect, cu ajutorul cărora acesta se înalţă deasupra mărcilor vizibile către chipul inefabil, deasupra reprezentărilor către nereprezentabil. Aşa cum, în încercarea de a-l cunoaşte pe Dumnezeu, omul depăşeşte calea catafatică spre cea apofatică, deschizându-se către o contemplaţie impregnată de iubire, cunoaşterea de sine a omului depăşeşte condiţia reprezentării sau a imaginării, închipuind o antropologie apofatică, singura capabilă să dea seamă, per speculum et in aenigmate, despre demnitatea sufletului intelectual «care poartă asemănarea lui Dumnezeu şi Chipul Făurarului, prin condiţie, mai nobil şi mai distins decât înşişi Îngerii».” (Vlad Alexandrescu) 

De ce dau doar citatul? Pentru că trebuie să mai cuget oleacă la el și la carte, să văd ce înțeleg și ce nu, să caut „calea catafatică” și cea „apofatică” și, desigur, pentru a-mi obloji cât de cât „demnitatea sufletului intelectual”. Comentez mai mult zilele următoare. Plus că azi, făcând ordine pe biroul meu, am binevoit ca, după ce am luptat toată toamna (și am învins) cu câțiva șoricei adevărați, să-l trântesc și pe cel englezit, adică mouse-ul de la laptop. Săracul de el, după ce a „chițăit” de câteva ori, acum e destul de  amărât și merge cu intermitențe. Deci termin brusc cu cuvântul și expresia care mă caracterizează (din când în când):
BOACĂN, -Ă, boacăni, -e, adj., s.f. 1. Adj. (Fam.; despre acte și acțiuni ale omului) Care are caracter de mare gafă, de mare nerozie, care este din cale-afară de prostesc. 2. S.f. (În expr.) A făcut una boacănă sau a făcut-o boacănă = a făcut ceva din cale-afară de nepotrivit, de prostesc. – Et. nec. Sursa: DEX '09 (2009).

Niște gânduri care flanează

    

MOTTO: „Indienii care bat în tobe pentru a alunga spiritele rele sunt priviți cu dispreț de americanii grăbiți care claxonează necontenit (de-a-n boulea) pentru a ieși dintr-un blocaj de trafic.” (Mary Ellen Kelly)

    Am intrat azi pe ușa blogului meu din două motive. Și niciunul, din păcate, nu este legat de revenirea, cu surle și trâmbițe, a Inspirației mele. Nu. Am vrut să scriu ceva mai devreme, dar platforma de bloguri unde sunt „înscrisă” îmi afișa, cu încăpățânare, un număr (nu mai știu care) și Error. Bun, la fel de încăpățânată, am tot revenit până acum, când am reușit să scriu ceva. Căutam un citat care să se potrivească cu titlul, dar l-am întâlnit pe acesta, simpatic și plin de ironie, care m-a făcut să zâmbesc. Și datorită conținutului, dar și pentru folosirea incorectă a expresiei argotice (de-a-mboulea), chestie reluată de vreo șase-șapte publicații de la care aveam oarece pretenții. Al doilea motiv este că, încă de dimineață, îmi zumzăie prin creier o melodie scrisă și cântată de Yves Montand, în 1956, „Les grands boulevards”. Așa că închei, flanând în gând, cântând cu voce tare (că tot nu m-aude nimeni) și sperând că mă voi întâlni, în fine, cu ceva idei pentru „scrieri”...

Expresia „De-a-n boulea” - prostește, în mod stupid. Sursa: Argou (2007).

(A) FLANA, flanez, vb. I. Intranz. (Livr.) A hoinări. – Din fr. flâner. Sursa: DEX '09 (2009). Sinonime: colinda, cutreiera, hoinări, peregrina, rătăci, umbla, vagabonda. Sursa: Sinonime (2002).

Și:

„J'aime flâner sur les grands boulevards 

Y a tant de choses, tant de choses 

Tant de choses à voir...” 

P. S. Nu știu de unde e imaginea, mi-a plăcut și, după cum bănuiți, acolo „flanez” și eu acum, căci la Domnești este o jumătate de centimetru de nea și aia pe cale să se topească.  Dar e fain, e IARNĂ!

Câteva gânduri care zâmbesc pieziș

  

„Când vezi că ai aceeași părere cu majoritatea, este bine să mai reflectezi o dată.” (Mark Twain)

 

    Deci, cred că imaginea de mai sus am mai folosit-o cândva (adică, în sensul „hai să zâmbim forțat, Lavinia, ca să nu plângem”), citatul pus drept motto l-am mai scris de câteva ori, deși eu una nu prea am aceeași părere cu majoritatea, cuvintele din Dexonline le-am postat frumușel pe Facebook, iar după ce, gândind „adânc”, am pus și titlul, sunt nevoită să mă opresc, pentru că nu mai am absolut nicio idee. Vai mie! Ce să mă fac? Cuvintele de mai jos sunt în „strânsă” legătură cu titlul și cu emoticonul, dar cu „amendamentul” că zâmbetul pe care îl arborăm (eu și gândurile mele) este autoironic, cu oarece amărăciune în el, dar nu e răutăcios și, după cum se vede, nici ascuns...

PIAZĂ, pieze, s. f. 1. (În mitologia românească) Dualitate fastă și nefastă. ♦ Piază rea = duh rău al nenorocului întrupat într-o ființă sau într-un obiect. Piază bună = geniu bun al omului, încorporat în șarpele casei, în câinele pripășit etc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s.m.] – Et. nec.

PIEZIȘ, -Ă, pieziși, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat într-o parte, oblic, diagonal; p. ext. strâmb. ◊ Expr. A zâmbi pieziș = a zâmbi din colțul gurii cu ironie, cu răutate, cu amărăciune. 2. (Care se află) în sau cu pantă (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furiș, tainic. 4. (În legătură cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau într-o parte; (care este) sașiu, cruciș; fig. Bănuitor, iscoditor. Piez + suf. -iș. Sursa: DEX '09 (2009). 

M-am mai uitat o dată fix la imaginea surâzătoare de mai sus, am început să caut un banc cât de cât amuzant, dar am renunțat când, de plictiseală, prin minte au început să-mi treacă doar niște cuvinte și expresii din argou, așa că m-am mulțumit cu amărâta asta de glumă:

😆
– Ce faci, dragă?

– Citesc.

– Wow, ce iubită inteligentă am! De când te-ai apucat de citit?

– De când am reușit să îți sparg parola la „Facebook”...

Gânduri ca o pisică cu clopoței

 

MOTTO: „Câinele este cel mai bun prieten al omului. Pisica este cel mai bun prieten al pisicii.” Robert J. Vogel

    Zilele trecute am primit de la o verișoară (sau, ca să respect „adevărul istoric”, nepoată de văr, dar fiind noi două cam de aceeași vârstă, ne-am zis verișoare) urări de început de an și câteva poze din Bali, unde era în vacanță. Imediat, gândurile mele au început să freamăte și să vrea și ele, cu tot dinadinsul, să meargă acolo. De curiozitate, deși știam că o să regret, m-am uitat oleacă la ofertele agențiilor de turism  și am văzut că vacanța asta minunată m-ar costa cam 6-7.000 lei. Mda, așa că am oftat și m-am întors spășită la varianta „voiaj cu gândul”. Astăzi, după ce am postat cuvintele din dexonline.ro pe Facebook, am văzut că expresia zilei era în legătură cu pisicile (și șoarecii). Și relația dintre ei. „Când pisica nu-i acasă, joacă șoarecii pe masă” ( În lipsa celor mari, cei mici își fac de cap) , asta era expresia. Am amânat călătoria imaginară în Bali și am dedicat (iar) o scriere mâțelor, deși eu nu sunt o mare fană a lor. Deci poză, motto, text și banc, toate au fost „asortate” la temă, iar gândurile mele, uitându-se „ca mâța-n calendar”, s-au convins că zicala „Pisica cu clopoței nu prinde șoareci” (cine se laudă prea mult, dinainte, cu ceea ce are de gând să facă, nu realizează mare lucru) li se aplică și lor, așa că nu-și mai fac valizele pentru Bali, ci s-au așezat la căldură, să tragă un pui de somn...

Bancul zilei:

Două prietene se întâlnesc pe stradă, după mulţi ani. Se îmbrăţişează bucuroase şi, la o cafea, încep să se descoasă despre bărbaţii lor.
- Auzi, dragă, mai bea al tău aşa mult?
- Nuuu, fată, l-am dezvăţat.
- Cum ai reuşit? Dă-mi şi mie „reţeta”.
- Păi, să vezi, fată, am luat o pisică de pe stradă, am adus-o acasă, am umplut cada cu vin şi am băgat pisica acolo. Când a ajuns acasă, m-a îmbrăţişat că şi-a văzut visul împlinit, a intrat în cadă, a băut tot vinul şi când a găsit pisica, a leşinat. De atunci nu mai bea decât apă.
- Dragă, îti mulţumesc. Chiar acum mă duc să caut şi eu o pisică.
Găseşte pisica, o duce acasă, toarnă vin, îşi invită soţul în baie. Trec câteva ore bune şi, disperată, femeia intră în baie să vadă ce se întâmplă. Bărbatul, mort de beat, stătea pe marginea căzii şi storcea pisica:
- Hai, măi pisi, încă un strop!

P.S. © imaginea (din Dexonline) Ana-Maria Gălețeanu

Gânduri supărate ca văcarul pe sat

 

MOTTO:
„Și-ai să mă uiți ―
Că prea departe
Și prea pentru mult timp pornești!
Și-am să te uit ―
Că și uitarea e scrisă-n legile-omenești.”
(Ion Minulescu, „Trei lacrimi reci de călătoare”

     Aveam intenția să scriu astăzi (am și scris, de fapt, cam trei sferturi din ceea ce voiam) despre o serie de „chestiuni” pe care mi le notasem în fugă săptămânile trecute.  Care săptămâni vreau cu ardoare să dispară din amintirea mea, au fost groaznice. De coșmar! După ce am scris, nefiind atentă, am șters totul, lucru care m-a umplut de nervi, iar acum toate gândurile mele sunt ca în titlu. Am vrut să scriu despre anul 2024 care este bisect. Am mai vrut să scriu și despre această pseudo-iarnă, am vrut să scriu despre uitare, despre cum am ajuns, în luna (chiar anul) care a trecut, să descopăr la mine în gând și în suflet idei și trăiri pe care nu le cunoșteam, mă rog, nu mai contează ce voiam să scriu, acum mi-a pierit tot cheful. Așa că reiau ceva scris de mine acum zece ani, în această  perioadă. Text despre care nu-mi amintesc nimic. Ei, am uitat eu și ce am scris anul trecut așa că...

    „De atâta ger şi cu atâtea repetate răceli, nevralgii şi viroze, mărturisesc că gândurile nu mi se adună prea uşor. Slovele nu vor să curgă lin şi asta nu pentru că n-aș avea gânduri de „transcris”, ci pentru că rezultatul final apărut pe hârtie (mă rog, „pe hârtie” e un fel de-a spune) nu-mi place mereu. Astăzi încerc ceea ce am numit un crochiu (sau eboșă, sau schiță) al unor gânduri ce au tot "tropăit" prin mintea mea. La început de ianuarie, m-am gândit ca în anul ce vine să nu mai încerc să vreau ceva anume. Micile şi inevitabilele planuri de zi cu zi, astea nu am cum le ocoli, aşa este cursul vieţii. Dar nu-mi voi mai dori nimic, nu voi mai plănui nimic, pentru că (şi acum va urma un fel de secret al lui Polichinelle!) am ajuns la concluzia că dacă nu am așteptări mari, nu pot fi dezamăgită. De către alţii, de mine însămi sau, de ce nu, de situaţii şi circumstanțe independente de voința mea. În rest, ce să zic, sunt optimistă, mulțumită cu ceea ce sunt şi cu ceea ce am şi suspect de liniştită.”

Crâmpeiașe de gânduri la început de an

MOTTO: „Să ne înclinăm și să fim recunoscători pentru că, chiar dacă nu am învățat multe astăzi, am învățat măcar puțin și, dacă nu am învățat puțin, cel puțin nu suntem bolnavi, iar dacă suntem bolnavi, cel puțin nu am murit; așadar, să fim recunoscători.” (Buddha)

    Iată, este luni, începe o nouă săptămână, o nouă lună și, ce este mai important, un nou an. Sper să fie un an muuuuult mai bun, pentru toată lumea, decât cel care s-a dus. Am vrut să-mi intitulez scrierea de azi „Crâmpeie de gânduri...”, dar mi-a plăcut așa de tare diminutivul cuvântului „crâmpei”, încât l-am folosit pe el, deși acum mi se pare cam caraghios. În fine, nu mai contează. Cuvântul de mai jos ilustrează la fix STAREA destul de precară a gândurilor mele, deci măcar el e folosit cum se cuvine...

CRÂMPEI, crâmpeie, s.n. Parte ruptă, desprinsă sau rămasă din ceva; bucată, porțiune, fărâmă. ♦ Fragment, frântură (de fraze, de gânduri etc.). Cf. sl. kronpu „mic”. Sursa: DEX '09 (2009).

Cuvântul aleatoriu (oh, surprize, surprize!) este:
ORACOL, oracole, s.n. (În Antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit credinței anticilor, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se făceau și se interpretau aceste profeții; p. ext. Persoană care făcea aceste profeții. ♦ Hotărâre sau sentință cu caracter infailibil dată de o persoană cu autoritate; p. ext. persoană care dă această hotărâre sau sentință. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: oracul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle. Sursa: DEX '09 (2009).

Cuvântul lunii:

LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: leroi, leroloi, lerui, lerului interjecție]. Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine]. Cheia alegerii: Cel mai căutat termen din decembrie.

Cuvântul zilei:

FRIZĂ, frize, s. f. 1. (În arhitectura clasică) Parte componentă a antablamentului, cuprinsă între arhitravă și cornișă, de obicei împodobită cu picturi, basoreliefuri, caneluri etc. ♦ Ornament în formă de bandă orizontală cu picturi sau reliefuri în jurul unui vas, al unei săli, al unui sarcofag etc. 2. Piesă îngustă de cherestea, folosită la fabricarea lamelor de parchet, a chenarelor de uși, a lambriurilor. ♦ Chenar care înconjoară o pardoseală de parchet în lungul pereților, făcut din piese mai mari decât lamele parchetului. 3. Ramă masivă de lemn în care se prind tăbliile unei uși. [Var.: friz s. n.] – Din fr. frise. Cheia alegerii: Pe 1 ianuarie 1386 s-a născut Donatello, unul dintre cei mai mari sculptori din Quattrocento. Pe lângă măiestria sa în prelucrarea bronzului și abordarea extrem de expresivă a artei sacre, Donatello a fost creatorul unei tehnici pentru basoreliefuri cunoscute sub numele de stiacciato. Sursa: DEX '98 (1998).

P.S. De mâine cred că voi începe să scriu cuvintele din dexonline.ro pe Facebook, pentru că trebuie să-mi găsesc alte pretexte de a „veni” la blog, cum ar fi faptul că mi-a venit vreo idee, semn că Inspirația a revenit în mintea și sufletul subsemnatei, prin urmare cuvintele mele, căutate în zadar de atâta vreme, au binevoit să se arate. În final, horoscopul meu pentru ianuarie. Domniile voastre îl vor găsi la sursa indicată. Sau nu.

„Nativii Balanță își regăsesc sentimentul de apartenență. Dacă până acum s-au simțit excluși în grupul de prieteni și rude, de data acesta lucrurile vor sta cu totul altfel. Își propun să vindece răni din trecut care au lăsat situații dificile de rezolvat în prezent. În plan amoros vor trebui să ia o decizie importantă ce le va asigura viitorul în acest fel. Vor scăpa de suferințe majore.”

Sursa: https://catine.ro/horoscopul-lunii-ianuarie-2024

•