Blogul ăsta e un „locșor” unde-mi place să poposesc și să-mi „împărtășesc” gândurile cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, când și când, pe la blogul meu, pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să-l percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
vineri, 6 ianuarie 2023
Gânduri, DA. Planuri, NU.
Iată-mă pășind în Noul An 2023, nu șchiopătând ca anul trecut (în sensul propriu: mi-am luxat urât piciorul stâng), ci în ritmuri de jazz (în sensul figurat, adică gândurile mele s-au unduit sau au țopăit pe aceste ritmuri). Și asta datorită unui serial pe care-l urmăresc, în care e multă muzică, printre care și jazz. Am reluat citatul ăsta, un mesaj destul de enervant pentru mine (dar pe care mi-l repet, cu încăpățânare, până îl voi crede) și la care am avut, de fiecare dată, tot felul de comentarii malițioase. Acum mă gândesc că, mda, asta ne mai lipsea, pe lângă sutele de teorii ale conspirației, să apară încă una, la care să participe și Universul. Nț, tot nu cred! Mă rog, trec mai departe. Nu am văzut anul ăsta Concertul de la Viena, nu pentru că e „de la Viena”, ci pentru că am citit anul trecut (adică la sfârșit de decembrie 2022) că sunt discuții aprinse despre celebra piesă din finalul concertului, „Marșul lui Radetzky” de Johann Strauss, melodie care îmi place mult, cum că nu ar fi „politically correct”. Asta m-a enervat la culme și le-am zis ăstora cu corectitudinea politică (doi termeni total antagonici) câteva vorbe neaoșe, dintre care nu pot cita decât finalul: Hai, știți ce, mai scutiți-mă!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niște gânduri îmi sunt halandala
MOTTO: „Problema, când încerci să pari mai prost decât ești în realitate, este că, de foarte multe ori, îți reușește.” (Clive Staples Lewi...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
-
☺ „ Politica se presupune a fi, ca vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea din...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu