Ce se-ntreabă gândurile mele

MOTTO: „Ce caut eu aici, la blog?!”

Da, așa e, mi-am pus o întrebare retorică. Pentru că nu aștept niciun răspuns de la domniile voastre (și mă tem că, dacă ar veni, va fi nu prea măgulitor pentru mine), eu vreau doar să accentuez inutilitatea perseverenței mele de a scrie CEVA, când nu am deloc Inspirație și idei de Doamne-ajută. M-am îndreptat, ca de obicei, spre cuvintele din dexonline.ro...

CUVÂNTUL ALEATORIU:

RETÓRIC, -Ă, retorici, -ce, s.f., adj. 1. S. f. Arta de a vorbi frumos; arta de a convinge un auditoriu prin măiestria argumentației, frumusețea stilului și a limbii etc.; ansamblul regulilor care ajută la însușirea acestei arte. ◊ Figură retorică = formă expresivă a vorbirii, care înfrumusețează stilul, dându-i mai multă vigoare și caracter sugestiv. ♦ (Peior.) Declamație emfatică, elocvență amplă și afectată. 2. Adj. Care aparține retoricii (1), privitor la retorică. ♦ (Peior.; despre stilul sau felul de a vorbi al cuiva) Emfatic, afectat. [Var.: (înv.) ritórică s. f.] – Din (1) ngr. ritóriki, lat. rhetorica, it. retorica, fr. rhétorique, (2) lat. rhetoricus, it. retorico, fr. rhétorique, gr. ritorikós. Sursa: DEX '09 (2009).

💣 (Și, da, bombă, găsesc în continuare următorul text care mi-a năucit puținii neuroni care sunt viabili la ora asta, scriere care m-a „aruncat” în timp, în anii studenției, făcându-mă să retrăiesc senzația aceea groaznică dinaintea unui examen la care nu mă simțeam pe deplin pregătită. O să am coșmaruri pe tema asta, sunt sigură. Fiind din anul 1979, textul folosește ortografia de atunci):

STIL RETORIC Quintilian și Cicero împărțeau stilul oratoric în trei genuri: stilul simplu, stilul temperat, stilul sublim, acestea corespunzînd celor trei cerințe ale oratorului – a instrui, a plăcea, a emoționa – împărțire însă rigidă, date fiind interferențele ce se produc în cuprinsul aceluiași discurs. Ca în orice operă literară, stilul oratoric cuprinde mai toate figurile de stil. Actuala încercare de restructurare a retoricii la obiectul și metoda stilisticii nu ignoră aceste figuri de stil. Scriitorul francez Marmontel a rezumat toate aceste figuri în discursul unui om din popor, pe care el îl arată mîniat împotriva femeii sale; un quasi-monolog. „De spun da, ea spune nu; zi și noapte ea bombăne (antiteză). Niciodată, nu niciodată chip de liniște cu ea (repetiție). E o furie, un demon (hiperbolă). Dar, nenorocito, spune-mi ce ți-am făcut? (interogație). O, cerule! ce nebunie luîndu-te în căsătorie! (exclamație). Să mă fi înecat mai degrabă (opțiune). Nu-ți reproșez nici cît mă costă, nici necazurile ce le am de îndurat (preteriție). Dar, te rog, te conjur, lasă-mă să muncesc în liniște (obsecrație), sau să mor dacă... Teme-te de a mă împinge pînă la capăt (imprecație și reticență). Plînge! Ah! Suflet bun! Ai vrea să crezi că eu îs de vină? (ironie) Ei, bine! Să presupunem că-i așa. Da, sînt prea iute, prea simțitor (concesie). De-o sută de ori am dorit să fii groaznică. Am blestemat, am detestat acești ochi perfizi, această mină înșelătoare care m-a atras. Dar spune-mi dacă prin blîndețe n-ar fi fost mai bine să mă cîștigi? (comunicare). Copiii noștri, prietenii noștri, vecinii noștri, toată lumea ne vede ducînd un menaj ca vai de lume (enumerație). Ei aud țipetele tale, văicărelile tale, insultele cu care mă împovărezi (acumulare). Ei te-au văzut cu ochii rătăciți, aprinsă la față, despletită, urmărindu-mă, amenințîndu-mă (descriere). Vorbe cu spaimă; vecina sosește; i se spun cele întîmplate; trecătorul ascultă și o spune mai departe (hipotipoză). Au să creadă ca sînt un om rău, o brută; că te bat, că te dobor la pămînt (gradație). Dar eu, știu prea bine că te iubesc; ca am un suflet bun, că vreau să te văd liniștită și mulțumită (corecție). Haide, lumea nu-i atît de nedreaptă; amărăciunea e de partea celui ce o are (sentință). Vai! Biata ta mamă îmi promisese atît de mult că tu ai să-i semeni. Ce-o să spună ea? Ce spune ea? Deoarece ea vede ce se petrece. Da, nădăjduiesc că mă ascultă și parcă o aud reproșîndu-ți că mă nenorocești. Ah! sărmane ginere, va spune ea, ai fi meritat o soartă mai bună (prosopopee). Toate aceste figuri de stil, consemnate pe seama artei retorice, au fost transferate ulterior poeziei, formînd obiectul stilisticii tradiționale. Sursa: MDTL (1979).
CUVÂNTUL ZILEI:
Abiturient,~ă smf [At: BUL. FIL. V, 198/ P: ~ri-ent / Pl: ~nți, ~e/ E: ger Abiturient] (Trs; Buc; iuz) 1-2 Elev(ă) în ultimul trimestru, înaintea bacalaureatului. Sursa: MDA2 (2010). Cheia alegerii: Julie-Victoire Daubié, născută în 1824, a fost prima femeie din Franța care a obținut bacalaureatul, pe 17 august 1861. A fost, de asemenea, prima care și-a luat licența în Litere, în 1871, într-o perioadă în care femeile nu erau admise la cursuri la Sorbona. A început și o teză de doctorat despre condiția femeilor în societatea romană, dar a murit de tuberculoză înainte să o termine.

P.S.